Esquire România, Iulie-August 2008
Nu e nici un secret că actrița Maria Dinulescu vrea să o iubești. Dar nu se așteaptă să o iubești necondiționat. Dacă ai ocazia s-o cunoști vei vedea că muncește ca să nu o uiți – e felul ei de-a fi și îi vine natural. Această dorință de “nu mă uita” și modul în care Maria se joacă cu situațiile pentru a le face memorabile e ideea pe care am mers în acest text, care e coverstory-ul numărului de iulie (pe tarabe de săptămâna viitoare). Dacă a reușit sau nu, e la judecata cititorilor. Mai jos, un fragment din text:
Ne întâlnim o săptămână mai târziu, într-o luni post electorală de iunie timpuriu. Ajunge la fără zece, plutind ca un puști-minune într-o echipă de seniori, o legănare nici îngâmfată, nici timidă, într-o rochiță clocotind de frunze înghesuite pe o pânză de indigo și sandale albe punctate de unghii roșu violent. Pe umărul stâng duce o geantă, iar în mâna dreaptă o cutie de Zuzu cu 1,5% grăsime.
În loc de salut, o întreb ce face cu laptele. “Îl beau”, îmi spune. “De sete.” Ne așezăm pe bancă: eu, ea și cutia de lapte. Și soarele, drept în față, mușcând din tot ce e, crestându-i buza de sus, împungându-i semnul din bărbie, pigmentându-i irișii căprui cu potrivit de mult verde. Știe că soarele îi face bine.
“Ești drăguț, ca un școlar. Ce șosete amuzante ai”, îmi spune râzând la pătrățelele alb-albastru. Scoate din geantă o cameră video digitală. “Vreau să le filmez.”
Pe lângă povestea Mariei, găsiți în numărul de iulie/august două texte despre virtualul românesc și oamenii responsabili cu inovația. Unul este despre Bobby Voicu, omul Yahoo! în România (portretizat de Simina Mistreanu), iar al doilea, scris de Gabriel Dobre, este despre gașca de la eOk.ro, un proiect care ar putea schimba fața muzicii românești.
Dar lucrurile memorabile nu sunt făcute doar de generația lui Voicu, Grozea și Gal. Tot în acest număr, Georgiana Ilie spune povestea lui Andrei Pandele, un arhitect-fotograf de 62 de ani, care timp de 30 de ani a documentat în imagini ravagiile făcute de dictatura comunistă.
Alte minunății în numărul de iulie/august (e număr dublu):
– Radu Naum, francofil covins, investighează ce s-a întâmplat cu moștenirea culturală franțuzească. Pe drum se întâlnește cu Cătălin Tolontan, Lucian Mândruță și Radu Banciu.
– Gică Popescu se transformă într-un simbol de stil.
– Proză scurtă de Ion Manolescu.
– Ce am învățat: Cristian Å¢opescu.
– Brăduț Ulmanu despre cum suntem mai curajoși pe net.
– O glumă bună spusă de Laura Cosoi.
– O explorare a cavalerismului în timpuri moderne.
Pentru și mai multe informații, descărcați sumarul în format PDF (Pag.1 și Pag.2). Mai jos găsiți spread-urile de deschidere a materialelor despre Maria, Bobby Voicu și eOk (click pentru o imagine mai mare):
* Design: Raymond Bobar.
* Coperta (aici în format PDF) este o reinterpretare tribut a unei coperți celebre americane.
Esquire România, Iunie 2008
Tudor Chirilă e responsabil cu soundtrack-ul generațiilor tinere de peste 10 ani. La începutul lui iunie, Chirilă și trupa lui, Vama, lansează albumul de debut. În cover story-ul din această lună, Gabriel Dobre ne arată cum urnește și controlează Chirilă această mașinărie de muzică și marketing pentru care e principalul responsabil.
Iunie e și luna lui Euro 2008 (de alegeri ne-am ocupat în numărul de mai). Ca să punctăm evenimentul am adunat povești despre fotbal scrise și spuse de oameni precum Gheorghe Hagi (care povestește despre primul lui turneu final), Radu Naum (care povestește despre serpentinele franceze și mondialul din ’98) sau Ilie Dumitrescu (care povestește meciul vieții lui – contra Argentinei în 1994)
Și pentru că vorbim de fotbal, numărul de iunie ascunde și fantastica poveste a lui Florin Petre, un puști de 16 ani, fundaș la Rapid, care visează să fie fotbalist. Gabriela Pițurlea spune această poveste, care începe așa:
Dacă ar mai exista oracole, Florin Petre l-ar completa pe al prietenei lui, Roxana. Ar scrie că s-a născut pe 29 mai 1992, în București. Că are 1,78 m, 64 de kilograme, dar tot pare slab. Că ascultă Snoop Dogg i Dr. Dre și ar scrie în paranteză “Rapper forever”¦ Manelist never”. Că i-au plăcut filmele Lord of the Rings (Stăpânul inelelor), Honey și Save the Last Dance (În ritm de hip hop). Că între înghețată de cacao și Fornetti cu ciocolată, înghețata ar câștiga detașat.
Că poartă numai teniși și adidași și că favoriții lui sunt niște Nike albi cu dungi verde-praz. Că se relaxează jucându-se la calculator ““ NBA, FIFA, Football Manager. Că nu vrea tatuaje sau să-și pună cercei și că n-a pus gura pe țigări, pentru că știe că nu sunt bune. Că într-o zi ideală s-ar trezi la 10 și nu s-ar ridica imediat din pat, ci ar mai sta nițel sub pătură, cu ochii închiși. Că citește Pro Sport și Gazeta Sporturilor pe internet. Că iubește fotbalul și pe Arsenal Londra. Dacă ar avea unde, ar scrie că el însuși joacă fotbal ““ fundaș la Rapid. Iar dacă ar trebui să răspundă la “Ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?”, i-ar ajunge un singur cuvânt: fotbalist.
Alte minunății în numărul de iunie:
– Povestea familiei Pouzet Oprean și a călătoriei pe care o fac cu copiii (și un camper) în jurul lumii.
– Poze și cuvinte din Cuba.
– Povești în 6 cuvinte scrise de oameni (bine îmbrăcați) din publicitate.
– Ce am învățat: Dorinel Munteanu.
– Brăduț Ulmanu despre nostalgie și acest clip.
– O glumă bună spusă de Giulia Anghelescu.
– Dana Războiu spune 10 lucruri pe care nu le știi despre femei.
– Ce spune cafeaua despre politica românească.
Pentru și mai multe informații, descărcați sumarul în format PDF (Pag. 1 și Pag. 2.)
Spread-urile de deschidere a materialelor despre familia călătoare și Florin Petre:
* Design: Raymond Bobar și Cătălina Zlotea.
Esquire România, Mai 2008
Am citit o grămadă de interviuri cu Robert Turcescu înainte să-l întâlnesc. Ba chiar îmi formasem o părere – omul e atât de prins în vâltoarea vieții pe care o duce, încât nu are timp să facă un pas înapoi și să o evalueze. Spunea mereu că e obosit, că ar vrea să doarmă. Eram decis să explorez această tensiune când m-a întâmpinat spunându-mi că s-ar putea să plece în Spania, să renunțe la ce are aici – radio, TV, presă scrisă – și să încerce să construiască studioul Realitatea TV de la Madrid. M-am reorientat rapid și i-am cerut să-mi povestească cum, în pragul vârstei de 33 de ani, a ajuns să considere că e necesar să facă o pauză. Povestea pe care o spune o găsiți în numărul de mai.
Turcescu îi urmează lui Arnold pe copertă, iar numărul de mai urmează unui număr de aprilie cu texte puternice și șlefuite. Cred că am reușit să menținem standardul pe care ni l-am impus. Unul din cele mai interesante lucruri pe care le veți găsi în acest număr e un pachet de articole despre primari mari și mici din toate colțurile țării. Am hotărât că trebuie să punctăm momentul alegerilor locale și am făcut printr-o serie de portrete (atât scrise cât și fotografiate), dar și prin articole de analiză semnate de Cristian Pîrvulescu și Bogdan Teodorescu.
Tot în mai se împlinește un an de când Cristian Mungiu a câștigat Palme D’Or pentru 4, 3, 2. Iulia Blaga a vrut să vadă cum se simte Mungiu după atâta alergătură și nebunie. Încercarea ei de a-l convinge să abordeze subiectul a dus la un text minunat.
Alte minunății în numărul de mai:
– Povestea Stradivariusului românesc și a violonistului care o strunește.
– Anul cățărătorului David Neacșu.
– O mulțime de animale bine îmbrăcate.
– Ce am învățat: Bogdan Baltazar.
– Odă către Gmail.
– Brăduț Ulmanu despre sex.
– O glumă bună spusă de VJ Elena.
Pentru și mai multe informații, descărcați sumarul în format PDF.
Spread-urile de deschidere a materialelor despre Turcescu și Mungiu.
* Design: Raymond Bobar și Cătălina Zlotea.
Esquire România, Aprilie 2008
Am făcut atât de multă gălăgie când a ieșit numărul de martie încât aproape îmi e rușine să vă spun că cel de aprilie merită și mai multe surle și trâmbițe (le veți auzi pe tarabe într-o săptămână). Numărul 7 conține o succesiune de povești speciale care amuză, motivează, întristează și intrigă.
Nu-l lăsați pe Arnold să vă păcălească – aproape tot ce veți găsi între coperți e produs local și editat la sânge (și nu fugiți de textul despre Arnold, e o producție marca Tom Junod). Nu există articol lung în acest număr care să fi avut mai puțin de trei drafturi, iar cele mai bune au avut până la șase. Asta pentru că o idee bună și un prim draft nu garantează că cititorul va sta 30 de minute cu textul; nu dacă e dezorganizat și superficial.
Am editat majoritatea acestor texte și le-am văzut evoluând și devenind tot mai puternice și convingătoare. Nu glumesc când spun că am plâns la al șaselea draft al articolului scris de Dia Radu despre CNSAS.
Dar să nu mai pierdem timpul. Citiți mai jos despre câteva din textele care fac numărul de aprilie al Esquire România cel mai bun de până acum și, îmi permit să spun, un standard pentru jurnalismul de revistă românesc (pentru și mai multe informații, descărcați sumarul în format PDF):
Dia Radu a scris (și fotografiat) un text zguduitor despre impactul pe care dosarele Securității îl pot avea asupra unui om obișnuit. Departe de dezvăluirile și verdictele politice din ultimii ani, textul Diei ne reamintește ce înseamnă să fi fost un oarecare aflat pe lista neagră a serviciilor secrete. La vederea dosarelor, unii au plâns, alții s-au enervat, alții au leșinat. Pentru acești oameni – și pentru personajul nostru, Vasile Gavrilescu, – dosarele de Securitate sunt niște cutii cu suprize ce le pot da viața peste cap pentru totdeauna.
Dispariție. E un cuvânt dur, demolator, definitiv. Pronunțat în fața unui trabantist, te transformă într-un neștiutor incapabil să înțeleagă lucruri elementare: Ana are mere, găina face ouă, Trabantul nu dispare. Un trabantist îndulcește realitatea cu eufemisme și, dintr-o poveste în alta, reușește parcă să te păcălească. Gabriela Pițurlea scrie un necrolog emoționant celei mai iubite (și hulite) mașini comuniste. Fotografii de Andrei Pungovschi.
Cosmin Alexandru a vrut de mic să nu fie ca ceilalți. Pentru el apa curgătoare e mai interesantă decât balta ““ e mai important să te miști decât să te lași rutinat de-un loc călduț. Așa a ajuns în 1990 printre fondatorii AIESEC România și, în 1992, printre primii în cercetarea de piață. Așa a ajuns să conducă o multinațională la 27 de ani și un partid la 30. Așa s-a retras de la cârma GfK în 2005, când firma era în fruntea pieței de cercetare și și-a făcut propria firmă. Așa s-a implicat în ERUDIO, un proiect educațional care învață managerii români să comunice și să conducă mai bine. Așa a ajuns să predea la clasa a cincea. Text de Cristian Lupșa. Fotografii de Roald Aron.
Alte minunății în numărul de aprilie:
– O lecție de stil și mixologie cu niște barmani pricepuți.
– Răzvan Mazilu.
– Mircea Toma ne spune ce a învățat.
– Povestea meșterului de biliard Vali Carambol.
– Lenjeria pe care o iubim purtată de femei pe care le iubim.
– Brăduț despre presa locală.
– O glummă bună spusă de Xing Elena Ling.
* Designul fantastic a fost realizat de Raymond Bobar și Cătălina Zlotea.
* Coperta în format PDF o găsiți aici.
Esquire România, Martie 2008
Am citit zilele astea biografia editorului american al Esquire-ului anilor ’60, Harold Hayes, omul care a construit aura care încă există în jurul acestui titlu. Hayes avea o filosofie editorială pe care puțini au curajul să o urmeze astăzi. Credea că o revistă bună face ce nici televizorul, nici restul presei nu reușesc – oferă o imagine mai profundă a timpurilor în care trăim. Când nu e doar un vehicul pentru reclamă și jurnalism utilitar, o revistă rezistă. A o citi peste ani e ca o plimbare cu un prieten vorbăreț.
Autoarea, Carol Poslgrove, punctează filosofia acestui tip de revistă în epilog: nu e un detergent, nu e o mașină, nu e o jucărie telecomandată. Un astfel de revistă are viață. Esquire-ul anilor ’60 avea viață.
Și, cred eu, și Esquire-ul românesc are viață.
Am scris această introducere pentru că Esquire e o experiență viscerală pentru mine; nu doar o slujbă. De aceea nu mă feresc să spun că numărul de martie (în curând pe tarabe) e cel mai bun pe care l-am produs până acum – cel puțin din punctul meu de vedere. Ce-l face mai bun decât numărul de decembrie (pe care eu l-am considerat până azi ca fiind standardul) nu sunt atât subiectele, cât șlefuirea lor. Numărul de martie e gândit și editat până la ultimul punct. Și asta îi impune personalitatea.
Mai jos aveți imaginea copertei – bărbatul din imagine e Florin Piersic Jr. Puteți să vedeți o versiune mai mare în format PDF.
Sunt foarte multe chestii în numărul de martie (inclusiv un cadou). Voi reveni cu informații detaliate despre cum au fost făcute unele texte. Până atunci, delectați-vă cu o selecție. (Puteți să vedeți paginile de sumar în acest PDF.)
Selecție din numărul de martie 2008:
- Florin Piersic Jr. e un om despre care toți au o părere. Articolul nu este o încercare de-a stabili cine e de fapt Piersic Jr., ci este un text despre răbdarea unui om de-a continua în ritmul său, în ciuda așteptărilor celorlalți. Fotografii: Roald Aron.
- Radu Muntean e jurnalist și “locatar” al pușcăriei de maximă securitate din Timișoara. Camelia Bucioveanu face un portret puternic unui om pe cale să iasă de după gratii fără planuri de viitor. Fotografiile au fost făcute de Andrei Pungovschi – care a intrat până în dușurile pușcăriei.
- Copiii rămași acasă sunt o realitate a României moderne. Fără a apela senzaționalul și pateticul cu care e tratată deobicei tema, Georgiana Ilie, ne prezintă câteva familii despărțite de plecarea unuia dintre părinți. Fotografii: Petruț Călinescu.
- Numărul are o secțiune specială Ce am învățat – peste 20 de pagini de sfaturi și învățături de viață de la oameni precum Al Pacino, Petre Roman, Nadia Comăneci, Gheorghe Dinică, Dustin Hoffman sau Leonard Doroftei. Și, pe ultima pagină, ce au învățat de la viață Traian și Decebal.
- Actorul Andi Vasluianu se joacă într-un pictorial de Alex Gâlmeanu. În plus, Vasluianu își dă cu părerea despre munca sa în stilul caracteristic: “Acum sunt în faza în are nu vreau să fiu actor. În sensul că nu vreau să joc. Vreau să fiu personajul.”
- Philip Ó Ceallaigh, autorul irlandez al cărții “Însemnări dintr-un bordel turcesc”, scrie o nuvelă originală și fierbinte.
- Plus o mulțime de alte chestii: cum îți îngrijești pantofii, cum ceri un martini, ce e noaptea la televizor, poze și vorbe de la femei frumoase (Aylin Cadâr, Hilary Swank, Jennifer Love Hewitt) și motive pentru care NATO vine cam degeaba în România.
* Design făcut de echipa: Raymond Bobar și Cătălina Zlotea.
A scrie despre tine (Eseul personal)
Mulți jurnaliști consideră că a scrie despre sine încalcă principiile de bază ale profesiei. Nimic mai greșit. Un text personal, memorialistic, utilizează multe din tehnicile pe care un jurnalist le folosește în munca de teren ““ observația, deducția, interviul etc.
Diferența e că le aplica asupra sinelui. Scopul e descoperirea unei povești al cărei adevăr este valabil (și relevant) pentru numeroși alți cititori. Textul trebuie să aibă o doză de universalitate care să permită publicului să se regăsească în diverse situații și în personaje. Când am scris în Esquire despre bunicul meu (vezi mai jos), nu era un text închis ca mesaj. Nu era doar despre el sau despre mine ““ era un text despre memorie și găsirea unui loc în puzzle-ul familiei. Oamenii care mi-au scris, mi-au împărtășit din povestea lor personală; făcuseră conexiunea cu ideea universală a textului.
Eseul personal nu e foarte folosit în România ““ de fapt nu este folosit aproape deloc. Există multe texte scrise la persoana I, dar ele sunt opinii ““ rareori povești.
Am hotărât să postez pe blog o parte din eseurile personale pe care le-am adunat la cursul de Jurnalism Narativ. Toate spun povești frumoase despre momente universale: iubire, prietenie, copilărie, maturizare. Seria lor va debuta luni.
Până atunci, am hotărât să postez textul meu din Esquire. A fost publicat în octombrie, iar designul aparține minunatului Raymond Bobar.
Click pe imaginea de mai jos pentru a-l descărca în format *.PDF.
