92 de etaje în două minute
O modalitate ingenioasă de a spune povestea nașterii celei mai înalte clădiri din Chicago (într-un grupaj multimedia de două minute). Așa ar trebui făcut jurnalismul de cotidian în 2008. Consumatori de presă, simțiți-vă liberi să cereți mai mult de la produsele media pentru care vă faceți timp.
Lectură de weekend: Robert Turcescu
Am scris de două ori despre Robert Turcescu în acest an – întâi pentru Esquire în mai apoi pentru ELLE în noiembrie. Primul din aceste texte este acum disponibil integral pe Liternet. Articolul este extras din două interviuri lungi (făcute în aprilie) și formatat să pară că Turcescu vorbește direct cititorului. A doua parte a textului e o scurtă descriere a contextului în care au avut loc discuțiile dintre noi.
Turcescu era pe atunci pregătit pentru o aventură spaniolă care nu a mai avut loc. Spunea despre jurnalismul românesc:
Jurnalistica e ca matematica. Jurnalistul de succes operează cu formule – nu are a inventa mare lucru. Poate să inoveze niște chestiuni, poate să le aducă îmbunătățiri, dar nu prea poți să inventezi. Neavând ce să inventezi, trebuie să deprinzi foarte bine tehnicile de lucru. Uneori mă gândesc că poate locul meu – după cum am învățat această meserie – nu mai e aici.
Motivele Anei Maria
Cuvinte scrise de Ana Maria Ciobanu într-un e-mail, pe marginea ideii “De ce scriu.”
Asta vara eu chiar credeam ca pe lumea asta nu exista meserie mai frumoasa decat actoria. Acum pot sa spun fara sa clipesc, ca asta e parca mai complexa, mai provocatoare, mai libera, mai interesanta.
Cand faci jurnalism narativ trebuie sa stii sa fii si actor si regizor si spectator. Inveti sa asculti, inveti sa observi, inveti sa faci anumite gesturi, sau sa spui anumite lucruri in text numai daca le poti justifica, numai daca sunt absolut necesare si au sens- exact ca pe scena. Cand te asezi si scrii esti maestrul papusar. Controlezi totul, totul depinde de tine. Risti sa-ti omori papusile daca-ti tremura mana, sau sa le faci sa para exagerate si sa-si piarda credibilitatea daca pui un reflector prea puternic deasupra lor. Te joci cu niste lucruri fascinante, muncesti, te distrezi si cu putin noroc ii bucuri si pe altii cu ce faci.
Sigur, asta poate sa-ti dea si literatura, dar nu-ti da realul, palpabilul, responsabilitatea pe care o implica povestile adevarate. Nu te joci cu vietile oamenilor dupa bunul plac, te joci cu perspective, voci, tehnici.
Călători pe ici, pe colo
Găsiți pe Liternet textul integral al unui material scris de Georgiana Ilie despre “familia călătoare“, cum i-am botezat noi. Textul, despre o familie de franco-români aflați într-o călătorie cu rulota în jurul lumii, a fost publicat în Esquire în iunie. Georgiana a povestit aici despre cum a fost făcut.
Mai jos, o bucată din text care îmi e foarte dragă:
Vlad a prins de la fratele lui gustul pentru a încerca tot timpul lucruri noi, ceea ce nu e deloc o problemă în călătoria aceasta. A “primit” cinci ani când erau în Alaska și din septembrie face școală odată cu Matei. Nu este înscris; așa a vrut el. De atunci, în pozele în care Matei învăța la măsuță, pietroi sau trunchi de copac, apare și Vlad.
A vrut să păstreze pentru totdeauna o bucată de gheață căzută din ghețarul Portage, în Alaska. I-au plăcut foarte mult elanii, deși i-a părut rău că nu a văzut decât “doamne”, iar piramidele din Mexic i s-au părut un pic cam stricate față de ce știa el că trebuie să fie o piramidă.
I-au plăcut în schimb fructele de avocado din Mexic, care erau mai mari decât și-a imaginat. Nu a înțeles ce este ăla un “isex” când a primit în Oaxaca pălărie de mexican și cămașă brodată cu personaje unisex, la fel cum l-a copleșit și misterul “bulanței”. Cum adică “am bulanță”?
De ce scriu
Scris și citit de Ani Sandu, la ultima sesiune a atelierului de depanat povești. Îi rugasem să pregătească – dacă vor – niște cuvinte pe tema “De ce scriu”. Textul de mai jos nu are nevoie de altă introducere:
Scriu pentru că îmi plac poveștile. Îmi place să le citesc, iar atunci când nu le citesc îmi place să mi le spun, eu mie, exact ca atunci când ai vrea să asculți o piesă, dar pentru că nu poți, ți-o fredonezi. Și îmi place să le spun și altora, pentru că atunci poveștile din mintea mea devin reale.
Scriu povești adevărate pentru că astfel descopăr lucruri noi, despre mine și despre alții. Și pentru că pe măsură ce le descopăr, simt că lumea mea se lărgește, iar pe măsură ce le spun, am senzația că se lărgește și lumea celor care le citesc. Pentru că mă face să mă simt utilă.
Scriu pentru că e singurul mod de a-mi disciplina mintea rătăcitoare, pentru că îmi dă o senzație trecătoare de control. Pentru că mă pune în mișcare și mă obligă să nu cânt fals, nici măcar atunci când îmi fredonez piesa doar mie.
Scriu pentru că doar așa reușesc să uit de mine. Pentru a mă lăsa impresionată și a trăi lucruri care în mod normal nu mi s-ar întâmpla.
Scriu pentru că nu am încotro, pentru că există o tensiune între creierul și mâinile mele care nu se rezolvă decât după ce pagina nu mai este goală. Și nici atunci pentru mult timp.
Jurnalism narativ la CJI (din ianuarie 2009)
Începând cu 29 ianuarie 2009 încep un nou curs de jurnalism narativ la CJI. Detaliile le găsiți mai jos, în anunțul de la Centru. Dacă vă interesează, sfatul meu e să citiți cu atenție descrierea cursului, unde veți găsi mai multe informații despre cerințe și planurile mele.
Vor fi 12 locuri, iar înscrierile se fac până în 18 decembrie.
Centrul pentru Jurnalism Independent organizeaza o noua sesiune a cursului Jurnalism narativ incepand cu data de 29 ianuarie 2009. Cursul se adreseaza jurnalistilor, studentilor la jurnalism sau la facultati cu specific apropiat si este condus de Cristian Lupsa, jurnalist freelance, fost senior editor al revistei Esquire si colaborator la mai multe publicatii.
Cursul se va desfasura la sediul CJI in zilele de joi, de la 17.00 la 20.00, pe parcursul a 11 sedinte saptamanale. Taxa de participare este de 300 RON si se se poate achita in maxim 6 rate, incepand cu prima sedinta a cursului.
Pentru inscriere trimiteti la email carmen@cji.ro sau fax 021 311 13 78 urmatoarele: CV, o scrisoare de intentie si doua articole pe care le considerati model de scriitura, motivandu-va alegerea.
Va rugam consultati descrierea cursului aici.Aplicatiile se primesc pana la data de 18 decembrie 2008.
Trei poveşti de citit în weekend
Cititorul din mine se simte norocos luna asta. Are, în două reviste diferite (Tabu și Esquire), patru din autorii lui preferați. Da, sunt subiectiv. Da, îi cunosc. Da, i-am și editat la un moment dat. Îmi plac pentru că au muncit mult la poveștile astea. Au umblat, au documentat, au întrebat, au schițat, au gândit, au scris, au rescris.
Despre cine vorbim și pe care unde unde îi puteți citi? Iată:
Lavinia Gliga și Georgiana Ilie. Regii mor în picioare. În Tabu. Un text care reconstruiește zilele premierei piesei Lear la Teatrul Bulandra, un spectacol de Andrei Șerban, jucat numai cu femei. Tensiune cât cuprinde. O rară ocazie de a vedea culisele unei piese de teatru.
Gabriela Pițurlea. Mecanica fursecului. În Esquire. Gabriela face portretul lui Dan Tobescu, omul din spatele proiectului Fursecul Mecanic. Despre Fursec s-a scris peste tot. Nimeni n-a trecut însă de: “Ah, faci dulciuri și le dai gratis! Ce drăguț”. Gabriela (care uneori ne spune ce mai citește) s-a dus mult mai departe și a adus înapoi o poveste, când dulce, când amăruie, despre fapte bune, motivații și o comunitate virtuală improbabilă.
Gabriel Dobre. Nevoia lui Horațiu Mălăele. În Esquire. Un portret antrenant al unui om care nu “pozează” pentru media, care face multe pentru că îi plac toate, care vrea “să placă și prostului, și înțeleptului, și bătrânului, și copilului. Să le transmită ceva care să-i facă să iasă mai câștigați din întâlnirea cu el.”
“Serendipity” editorial
Cum arată surpriza ta editorială ideală, bijuteria pe care nu te așteptai să o găsești în ultima ediție a oricărui produs media pe care-l consumi? A mea arată așa.
Camera de lucru
Anca mi-a semnalat azi un proiect minunat a fotografului englez Eamonn McCabe: camera de lucru a scriitorului. BBC are un slideshow cu imaginile colecție, aici. McCabe povestește pe fundal.
Despre acurateţe şi alţi demoni
Acuratețea informațiilor pe care le prezinți într-un text e sfântă. Interpretarea și subiectivitatea sunt moduri de a manipula o informație (mai mult sau mai puțin cinstit în funcție de cine și cum o face), dar informația aia ar trebui să fie corectă, iar jurnaliștii ar trebui să își (re)amintească zilnic că orice greșeală de nume, de titlu, de timp ciobește integritatea și credibilitatea întregului text.
Mă plimbam ieri pe HotNews și am dat peste un text inofensiv, menit să facă o introducere unui clip spectaculos. De obicei nu mă apuc să verific informațiile din textele pe care le citesc (deși e un joc pe care-l poți juca cu spor cu presa română; și cu rezultate triste), dar aici m-a prins titlul: “VIDEO NHL: Fundasul Sam Bradford si-a rupt mana dupa ce a plonjat peste doi adversari”.
Clipul era dintr-un meci de fotbal american, iar NHL e liga americană de hochei. Pentru că bucată era scurtă, am zis că ar fi interesant să văd dacă mai există și alte greșeli. Mai jos, textul integral al știrii și rezultatele verificării:
S-a intamplat in NHL, in partida Oklahoma – Cowboys. Fundasul Sam Bradford, de la gazde, si-a rupt ligamentele de la mana dreapta la o faza teribila. A sprintat pe partea dreapta, a plonjat peste doi adversari, rostogolindu-se in aer si cazand in afara terenului. Totul se putea termina si mai rau pentru Sam, care va trebui acum sa stea 5 luni pe margine in urma cazaturii.
Erori:
- Nu e NHL. E NCAA – liga americană de colegiu.
- Oklahoma – Cowboys e Oklahoma Sooners vs. Oklahoma State Cowboys.
- Bradford nu e fundaș. E quarterback, care e o poziție de atac.
- Nu era de la gazde ci de la oaspeți.
- Bradford și-a rupt ligamente la degetul mare al mâinii stângi.
- Accidentarea nu s-a întâmplat la faza asta, ci în prima repriză.
- Bradford nu va sta 5 luni pe margine. Va juca până la finalul sezonului cu un ghips ușor.
Șapte erori factuale în 66 de cuvinte. Două-trei știri citite cu atenție (să zicem astea – 1, 2, 3) ar fi prevenit greșelile. Erau doar cinci minute de muncă în plus. Jurnalistul nu trebuie să știe totul despre tot; dar trebui să știe unde să caute ca să verifice.
A fost o întâmplare că am dat peste acest text și o întâmplare că a fost vorba de HotNews. Ni se întâmplă tuturor să scăpăm ceva. Greșeala e când spunem că nu contează, că doar: “cititorul nu știe”. Doar că cititorul e cel mai important lucru și primul motiv pentru care facem ce facem. Iar când știe, și când vede astfel de greșeli, s-ar putea să nu te mai citească niciodată.