Lectura de weekend (29.02.2008)
* Pe lângă faptul că e o obsesie de-a mea ca jurnalist, deciziile, alegerile și hotărârile sunt o parte constantă a muncii de documentare și scriere a unui text narativ. Ce unghi de abordare aleg? Ce poveste spun? Ce scene folosesc? Care structură funcționează? Un articol minunat din New York Times vorbește despre cât de greu renunțăm la opțiuni și posibilități. E greu să alegi (de aceea e singurul articol pe care vi-l recomand azi – e și scurt pe deasupra).
* Mai citiți odată descrierea cursului de jurnalism narativ pe care-l voi preda la CJI. Dacă vă place, mai aveți patru zile la dispoziție să vă înscrieți. Mai multe detalii găsiți aici.
Lectura de weekend (22.02.2008)
Venise vorba săptămâna asta de filme făcute după articole de revistă. Am zis să fac o scurtă selecție – deși parcurgerea textelor ca atare vă va lua ceva timp
* Into the Wild, filmul regizat de Sean Penn, e bazat pe un articol din 1993 scris de Jon Krakauer pentru Outside. Krakauer și-a expandat ulterior articolul și a publicat o carte.
* Shattered Glass, filmul care descrie povestea “fabricantului” de articole de la New Republic, Stephen Glass, e bazat pe un articol scris de Buzz Bissinger pentru Vanity Fair în 1998.
* The Hunting Party, un film care descrie periplul a trei jurnaliști americani prin Bosnia, are la bază un articol din Esquire scris în 2000 de Scott Anderson.
Lectură de weekend (15.02.2008)
* Am fost întrebat de multe ori de ce cred că a scrie lung folosește la ceva într-un moment mediatic în care lumea nu citește (mai ales, nu citește presă), în care lumea caută știrea, în care primează televizorul și blogul și câte și mai câte… Naiv sau nu, continui să cred că lumea nu citește lucruri “lungi” pentru că majoritatea sunt prost scrise. E un exercițiu chinuitor să termini de citit majoritatea reportajelor din ziarele centrale – personajele sunt unidimensionale, nu se întâmplă nimic, patetismul e arma retorică preferată și așa mai departe.
Ba mai mult, cred că un text de profunzime despre un moment sau un personaj care definește timpul în care trăim poate avea un impact puternic asupra modului în care percepem și înțelegem lumea. Acestea fiind spuse vă recomand să citiți un interviu cu Norman Sims care a editat o serie de antologii de jurnalism narativ și acum a scos o carte despre istoria lui, True Stories.
Sims vorbește despre jurnalismul narativ ca o posibilă salvare a ziarelor americane (nu vorbesc aici de hârtie, ci de forma de distribuție a informațiilor) . Păstrând proporțiile, cred că jurnalismul românesc e în același stadiu de confuzie. De ce să nu-l facem să spună mai multe povești?
Lectura de weekend (08.02.2008)
* Marți a avut loc Super Tuesday, acea zi nebună în procesul american de alegeri primare în care peste 20 de state au votat candidatul/candidata pe care vor să-i vadă la alegerile din noiembrie. Pe lângă articolele de campanie, toată lumea s-a înghesuit să facă un profil candidaților – acel articol care să-i explice și să-i umanizeze. E o provocare să faci un portret coerent și concludent al unui politician, dar genul de jurnalism de care vorbim are uneletele necesare.
Vă recomand, în funcție de preferințele politice:
– Hillary Clinton has a Sexy Mouth de Tom Junod. Scris în 1999, înainte ca doamna Clinton săintre în senat. Junod dovedește din nou un curaj ușor nebun – dar ca întotdeauna o face cu mana pe pulsul țării.
– John McCain”™s Last War de Chris Jones. Cum a reușit John McCain să găsească forța să rămână în cursă.
– Goodbye to All That: Why Obama Matters de Andrew Sullivan. De ce Obama ar fi un alt fel de președinte.
– The Wilderness Campaign: Al Gore lives on a street in Nashville de David Remnick. Când toată lumea era concentrată pe duelul Kerry-Bush din 2004, Remnick l-a vizitat pe Gore, care pe atunci nu livra adevăruri incomode. Un portret zguduitor al unui politician uitat.
– The Mission: Mitt Romney”™s strategies for success de Ryan Lizza. Despre cum un politican își include religia și experiența de business în campania politică.
– It’s Kucinich Time! de Scott Raab. Portretul unui om fără nici o șansă la nominalizare. Și totuși…
Lectura de weekend (02.02.2008)
* O singură recomandare în acest weekend, dar una care necesită timp și implicare – poate cea mai potrivită după scurta descriere a ideii de jurnalism narativ.
Frank Sinatra Has a Cold e un articol de revistă cu propria pagină pe Wikipedia. Textul lui Gay Talese fost publicat în aprilie 1966 în Esquire și este definitoriu pentru jurnalismul narativ. Editorii Esquire l-au desemnat în 2003 – la aniversarea de 70 de ani a revistei – ca fiind cea mai bună poveste pe care au publicat-o vreodată (Norman Mailer și Tom Wolfe erau și ei printre candidați). Articolul rămâne și astăzi standardul portretului jurnalistic făcut unei celebrități. Nu există curs de jurnalism de revistă în America care să nu-l discute.
Articolul e un tur de forță de documentare și observație. Partea cea mai interesantă e că deși s-a documentat timp de trei luni pentru acest material, Talese nu a apucat să vorbească cu Sinatra. Sinatra nu a vrut nicicum să colaboreze. Însă, în loc să aștepte ca Sinatra să se răzgândească, Talese și-a petrecut timpul vorbind cu oamenii din jurul artistului și a încercat să fie de față la toate aparițiile acestuia din acea perioadă. Nu era sigur că poate scrie despre cineva fără să intervieveze persoana respectivă dar, până la urmă, și-a dat seama că a dat peste ceva unic în notițele lui. (Talese nu înregistrează. Imaginea de mai jos conține bucăți de notițe și e o parte a schemei de organizare pe care Talese și-a făcut-o înainte de a începe să scrie).
“I may not get the piece we’d hoped for – the real Frank Sinatra”, i-a scris Talese editorului Harold Hayes, “but perhaps, by not getting it””and by getting rejected constantly and by seeing his flunkies protecting his flanks – we will be getting close to the truth about the man.”
Indiferent de părerea pe care o ai despre Sinatra sau despre portretele de celebrități, textul lui Talese e o realizare jurnalistică zdrobitoare. Citește-l aici. (Sau ascultă o parte din el, citit de Gay Talese, într-un episod din This American Life dedicat lui Sinatra).
Lectura de weekend (26.01.2008)
* Tom Wolfe e considerat părintele “new journalism“, o formă care folosește tehnici literare ca să prezinte informațiile obținute din documentare: scene, dialog, monoloage interioare ale celor din poveste și detalii despre clasa socială de care aparțin. Și foarte multă voce. The Guardian are două articole despre Wolfe și munca lui. Unul e un fragment dintr-o carte, Who’s Afraid of Tom Wolfe? How New Journalism Rewrote the World, iar celălalt e un mini-profil al lui Wolfe. Wolfe a apărut anul trecut la Daily Show. Pe lângă Jon Stewart, Wolfe pare un bătrânel puțin confuz de lumea de azi. Dar totuși poate – și încă bine (citiți aici un articol de-al lui din numărul de mai al revistei Portofolio).
* Două bloguri pline de sfaturi tehnice și strategice legate de scris: Daily Writing Tips și Write to Done.
Lectura de weekend
* Din seria “Writers on Writing” a New York Times, 10 reguli de scriere de la Elmore Leonard. Trei reguli minunate: nu deschide cu vremea, nu atribui cu altceva decât “a spune” și încearcă să omiți chestiile peste care cititorul are tendința să sară.
* The School de C.J. Chivers. Din Esquire. Câștigător în 2007 al unui National Magazine Award pentru reporting. Povestea minut cu minut a situației ostatecilor din Beslan din 2004. Chivers a muncit aproape doi ani la acest material și a avut interviuri care au durat chiar și 10 ore cu unii dintre supraviețuitori. Numai așa putea pune cap la cap evenimentele acelei zile.
Lectura de weekend
Subtitlul acestui blog spune: “despre scris si despre povesti”. Vreau ca in fiecare weekend sa dau prioritate celei de-a doua parti si sa va sugerez bucati de scriitura reusita care contureaza povesti minunate. Cand spun “povesti”, ma refer la non-fictiune, povesti jurnalistice, articole cu (sper eu) incarcatura dramatica si o dinamica asemanatoare cu o bucata literara, dar scrise cu alt scop. De a puncta un moment in timp. De a ne arata cum traim. De a surprinde un adevar (unul documentabil, nu cel absolut).
In saptamaniile viitoare va voi sugera o serie de articole si povesti zguduitoare. Sper ca acest jurnalism sa va convinga de forta lui (am mai vorbit despre povesti intr-o discutie din septembrie cu Bradut). Voi incepe insa cu putina autoreclama. Nu atat mie, cat revistei pentru care lucrez. De ce? Pentru ca Esquire e printre putinele locuri – daca nu singurul – care se incumeta sa spuna povesti complexe. Fata de americani, care sunt maestrii, suntem la inceput – atat ca documentare, cat si ca scris si disciplina de editare. Dar facem ceva diferit de alte produse media.
Incep recomandarile cu Esquire-ul romanesc pentru ca sa incerc sa preintampin urmatoarea intrebare: Se poate face jurnalism narativ, se pot spune povesti complexe, se poate scrie un material de profunzime in Romania? Da. Se poate.
Acestea fiind spuse, astazi va recomand:
* Ultimul numar din Esquire Romania. Sunt o serie de chestii dragute in numarul asta (are cam 120 de pagini de continut editorial!), dar cateva mai aproape de ce spuneam mai sus. La pagina 42 veti gasi un profil al lui Adrian-Silvan Ionescu scris de Sebastian Ispas. Ionescu e profesor si cercetator, un barbat care a ales sa se imbrace dupa moda secolului XIX. La pagina 48, Sean Cafferky (odata Romerican) povesteste aventurile lui prin Romania in cautarea saormei perfecte. Iar Calin Cosmaciuc spune incepand de la pagina 52 o poveste personala despre dorinta lui de-a fi trimis ca reporter intr-un razboi. (Mai multe despre ce contine acest numar, aici).
* Cristian Nemescu. Viata ca un film. Profilul pe care i l-am facut lui Cristian Nemescu in numarul din septembrie al Esquire e cel mai greu articol pe care l-am scris pana acum. A fost la fel de greu de documentat si editat. Nu voi mai spune nimic despre el acum, pentru ca am tot facut-o. Il pun aici din doua motive simple. Primul e ca il puteti citi gratis – descarcati textul in PDF. Al doilea e ca voi incerca, din dorinta de-a vorbi despre scris ca un proces, sa revin saptamana viitoare cu detalii despre cum a fost facut. Daca dupa ce-l cititi aveti intrebari, lasati-le in comments.
