Conferinţa The Power of Storytelling (26.11.2011)
ACTUALIZARE, 1 NOIEMBRIE: Înscrierile sunt acum deschise. Programul complet și workshopurile sunt de asemenea pe site-ul conferinței.
Decât o Revistă va organiza pe 26 noiembrie 2011 o conferință de jurnalism narativ, un gen de documentare și scriitură de profunzime care conturează lumi, transmite emoție și explică realitatea în care trăim.
Conferința, desfășurată în limba engleză, se adresează în special reporterilor și editorilor pasionați de ideea de storytelling, dar și celor care apreciază scriitura narativă de non-ficțiune. Â Vorbitorii vor aborda nevoia de a avea povești atât în știri, cât și în reportaje ““ în presa scrisă, dar și în radio ““, folosindu-se de exemple de bune practici și sfaturi.
Avem vești importante despre logistica conferinței și dorim să le împărtășim din timp cu cei interesați.
1. Data, locul, susținători
Conferința va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie și va fi găzduită de Universitatea Româno-Americană din București (Bdul Expoziției, nr. 1B). Conferința n-ar fi fost posibilă fără ajutorul Ambasadei SUA în București, Fundației Soros, Ursus Breweries, Golden Tulip, Mastercard, REEA și Intercapital Invest.
2. Înscriere
Înscrierile vor fi primite începând de marți, 1 noiembrie, prin site-ul conferinței: www.decatorevista.ro/storytelling. Aceasta este o parte importantă a procesului; citiți cu atenție detaliile.
– Conferința este deschisă pentru 100 de participanți.
– Taxa de înregistrare este de 250 RON și include sesiunea plenară de dimineață, prânzul și un atelierul la alegere în sesiunea de după-amiază.
– Locul la conferință este asigurat numai înregistrare și plată. Detalii despre cum faceți plata găsiți marți pe site.
3. Vorbitori
Vom avem patru vorbitori minunați, veterani și inovatori, toți jurnaliști americani multi-premiați (doi sunt câștigători de Pulitzer). Uitați-vă la entitățile media pentru care au lucrat și vă puteți face o idee de ce ne pregătesc:
-Â Jacqui Banaszynski este un reporter premiat cu Pulizer, care acum predă și învață jurnaliști din toate colțurile lumii. După o carieră de 30 de ani ca reporter și editor, acum este Knight Chair in Editing la Missouri School of Journalism și Fellow Editor la Institutul Poynter.
-Â Pat Walters este producător la Radiolab, o emisiune a postului public de radio, premiată cu un premiu Peabody. Scrie despre știință și cultură pentru The New York Times și Popular Science și contribuie la revistele Pop Up (prima revistă live din lume), Longshot (un experiment jurnalistic de 48 de ore) și The Atavist (revistă multimedia).
– Alex Tizon a câștigat un Pulitzer și astăzi predă la University of Oregon. A condus redacția Los Angeles Times din Seattle, a scris pentru Seattle Times și a fost colaborator pentru Newsweek, 60 Minutes și revista Sierra. Big Little ““ prima lui carte ““ va fi publicată în curând de Houghton Mifflin Harcourt.
– Laurie Hertzel este senior editor Minneapolis Star Tribune, unde lucrează de 15 ani. A vorbit despre scris și editat la nenumărate conferințe de jurnalism narativ. A câștigat premii naționale pentru articolele ei și este autoarea a trei cărți. Cea mai recentă e: News to me: Adventures of an Accidental Journalist.
4. Program
O versiune mai completă a programului, cu titlurile discursurilor și ale atelierelor va fi disponibil pe site-ul conferinței începând cu 1 noiembrie.
09:30-12:30: Discursuri introductive
12:30-14:00: Prânz
14:00-15:30: Ateliere (fiecare participant va participa la un singur atelier)
15:30-15:40: Pauză
15:40-17:00: Ateliere (continuare)
Pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne scrieți sau să ne sunați.
Email: storytelling@decatorevista.ro
Telefon: +4021.210.07.86
Cum a încercat Condé Nast să ascundă un text din GQ
Când o revistă are o poveste puternică printre paginile cu haine scumpe și pictoriale va face tot ce-i stă în putință să o scoată în lume. E ce am făcut și eu de fiecare dată când revistele la care am lucrat publicau ceva cu greutate – amintiți-vă când a apărut în Tabu “Îngerii din jurul ei”.
GQ american de septembrie avea o astfel de poveste, care re-investiga momentul care l-a propulsat pe Vladimir Putin pe scena politicii mondiale – o serie de explozii în 1999, care au omorât câteva sute de moscoviți. Dar GQ nu numai că nu a promovat povestea lui Scott Anderson (un senzațional reporter de război) pe copertă. Nu au menționat-o niciunde și nu aveau de gând s-o promoveze pe net. Nu pentru așa voiau ei – GQ-ul american produce totuși jurnalism respectabil – ci pentru că așa le-a spus compania mamă:
Condé Nast owns Vanity Fair and GQ as well as other publications, including Russian versions of GQ, Glamour, Tatler and Vogue. On July 23, Jerry S. Birenz, one of the company’s top lawyers, sent an e-mail memo to more than a dozen corporate executives and GQ editors.
“Condé Nast management has decided that the September issue of U.S. GQ magazine containing Scott Anderson’s article ‘Vladimir Putin’s Dark Rise to Power’ should not be distributed in Russia,” Birenz wrote.
He ordered that the article could not be posted to the magazine’s Web site. No copies of the American edition of the magazine could be sent to Russia or shown in any country to Russian government officials, journalists or advertisers. Additionally, the piece could not be published in other Condé Nast magazines abroad, nor publicized in any way.
Bineînțeles că într-o lume în care niciun memo nu mai e privat, informația a ieșit la suprafață. Gawker a scanat imediat articolul și a postat o traducere în rusă. Iar NPR a produs o poveste bună despre el.
Ce înseamnă întreaga tevatură dincolo de a expune prostia managementului unui trust gigant de presă? Probabil încă o lecție că atunci când încerci să oprești ceva de la propagare în era Internetului vei crea un scandal mult mai mare decât dacă n-ai fi zis nimic. Așa toată lumea va vorbi despre încercarea de cenzurare a distribuției. Despre articolul în sine nu s-ar fi vorbit probabil cu atât de mult interes.
Electro Esquire
A apărut numărul aniversar (75 de ani) al Esquire-ului american, care aduce ceva nou în publishing-ul mondial: prima copertă electronică. E-ink-ul e încă în dezvoltare și Esquire a folosit o versiune mai retrogradă și ieftină a tehnologiei, dar o copertă electronică e un semn interesant a ce ne așteaptă pe viitor.
Pe YouTube există deja videoclipuri cu coperta (doar 100.000 de mii de exemplare au acest mecanism în ele și ele sunt destinate tarabelor). Uitați unul dintre ele:
Mie mai interesant mi se pare conținutul acestui număr special: peste 250 de pagini de texte despre 75 de oameni care vor revoluționa secolului XXI. De fapt asta e și tema numărului aniversar: secolulul XXI începe acum. Granger mi-a povestit că vor face asta când l-am cunoscut în martie, dar nu mă gândeam că rezultatul va fi atât de spectaculos.
Ajunge să vă spun că e un număr în care scriu toate numele grele asociate cu revista: Tom Junod (despre o lume fără Steve Jobs), Mike Sager (despre omul care va schimba partidul republican – nu, nu e nici pe departe vorba de McCain), Scott Raab (despre construcția Freedom Tower), A.J. Jacobs (despre cel mai deștept cuplu din America) și Chris Jones (despre expații americani din China). Și astea nu sunt nici o fărâmă din ce ascunde numărul.
Ce e în capul unui editor care se aruncă într-o astfel de nebunie? Da, dorința de a inova e una. Dar, cum bine zice Granger într-o discuție cu James Brady de la Forbes, frica e un motivator la fel de bun:
“A great editor is motivated entirely by fear. Reading Clay Felker‘s obits, I was reminded Clay himself once said he was afraid that television would completely overwhelm magazines. And that didn’t happen. I don’t buy that anything else will either.”
UPDATE: Un clip oficial și alte informații despre cum a fostt făcută coperta (și cum poate fi ea reciclată), aici.
Clay Felker, “master of the magazine”
Clay Felker e un nume sinonim cu istoria revistelor americane – mai ales New York, revista pe care a inventat-o și unde a oferit sanctuar multor dintre cei care au ajuns să definească jurnalismul narativ. Felker a murit ieri în New York, la 82 de ani. Media americană a explodat cu necrologuri care amintesc de ce Felker a fost unul unul dintre cei mai mari editori de revistă. Mai jos, o selecție:
Din New York Observer, despre cum lucra Felker cu cei care scriau pentru el:
Amanda Urban: Clay had this thing: He wanted the reader to read through to the end. He didn”™t want a knockout headline to give away the essence of the piece. Years later, I”™d go to Jim Stewart”™s journalism class at Columbia. Everyone is talking about a nut graf. I raised my hand and I said, “œWhat the hell is a nut graf?” He says, “œDoes anyone here want to tell Binky what a nut graf is?” And someone said, “œIt”™s like the second or third graf and tells you what the piece is about.” Clay would have fired you for that! No one wonder I don”™t read past paragraph two or three with most stories
Tom Wolfe: Clay was always telling writers, “œYou work for me and I”™ll make you a star.” I never heard him use that actual expression, but he made all of us feel, one way or another, that if we did, we”™d be stars. And if you did well, he would really play you up; he wasn”™t at all shy about awarding the credit. And as a result, everybody wanted to do well for Clay.
În New West, Robert Struckman își amintește lecțiile pe care le-a primit de la Felker.
Smart, funny, arrogant, cynical or irreverent point-of-view journalism, Clay insisted, had its roots in painstakingly thorough reporting. The end product could dismiss a sacred cow with a rude quip, but only if its foundation involved heavy-duty reporting. It”™s a humbling idea for a young journalist, that the real work involves introducing yourself on some doorstep, far from any newsroom, and haltingly asking questions and writing down the answers. It”™s not rocket science, but it”™s far from easy. It”™s labor-intensive. If you”™re going to write about a place, you need to go there. It”™s the fundamentals of all good journalism, almost boring in its simplicity.
Și în The Washington Post, trendspotter-ul de serviciu Hank Stueve,r ne reamintește de ce iubim revistele.
People talk a lot about how magazines are doomed, how they always seemed better in some other previous permutation, and yet the love affair goes on. Just picking up a magazine, examining its cover, letting its subscription cards fall out onto the floor — something still works. (…) There’s this eternal hope in a new issue of a magazine. You don’t have to read it. You absorb it, take it to bed with you.
That, followed by the very essence of magazinedom: where to buy this stuff, what’s the very latest, who’s the very smartest, which doctor should lift your eyes, what’s the best steak in town. Felker cared about that just as much as the long narrative.
David Granger ÅŸi nevoia de a inova
M-am trezit sâmbătă căutând niște cuvinte de inspirație. Avusesem o serie de discuții săptămâna trecută despre ce se poate și ce nu se poate face editorial în România, și vroiam să mă încarc puțin. Fusese și o săptămână cu lansări pe piața revistelor românești și obosisem de atâtea informații despre target, vânzări și nișa de piață în care se plasează unii și alții.
Așa am ajuns – ca și altă dată – la David Granger, redactorul-șef al Esquire-ului american. Acum o lună l-am întâlnit pe Granger în biroul lui de la etajul 21 al Hearst Tower în New York City și am fost fascinat. Biroul, care nu era ieșit din comun, privea de-a lungul 8th Ave.
Granger purta o pereche de blugi albaștri, puțin largi, un blazer peste o cămașa albă și pantofi negri întăriți cu o placă de metal în talpă ca să reziste târșâielii. La 10 era deja în focuri. Am citit ulterior că se trezește la 5 dimineață. La 5:45 e în metrou în drum spre muncă. La 7 a trecut deja sumar prin New York Times.
I-am dat lui Granger numărul din martie al Esquire România – cel cu Florin Piersic Jr. pe copertă și parfumul de la Bulgari inserat în ultima treime a revistei. S-a uitat la gaura din revistă și a început să râdă. “Fuck man, this is great”, mi-a spus.
Trebuie să știți ceva despre Granger. El e același om care spune “Fuck the old Esquire” . Sau spune că The New Yorker e plictisitor. Granger e omul care repetă obsesiv: “I wanna do stuff that’s never been done before”. Pentru el, insertul de parfum era o chestie nouă. Curajoasă. El n-ar putea să o facă, a adăugat, pentru că l-ar omorî Asociația Editorilor de Revistă (ASME). (Cu genul asta de publicitate, n-ar putea să-și înscrie revista în concursurile asociației – nici în categoriile de design și nici în categoriile de editorial). Dar i-a plăcut că a văzut ceva nou.
E o chestie de subtilitate aici. Granger reacționa la nou. Nu la găselnița de marketing. Nu la succesul de publicitate. La nou. La curajul de a face altceva cu revista. De-a inova. De-a împinge limitele. Poate n-ar face așa ceva. Dar e tare că cineva a încercat-o și pe asta.
Mi-a spus că are o zi foarte proastă când o poveste pe care o citește e obișnuită. “Obișnuită” nu înseamnă “proastă”. Doar obișnuită. The New Yorker are multe povești bune, dar majoritatea sunt obișnuite.
Sâmbătă mi-am amintit de Granger și de un discurs pe care l-a avut anul trecut la o conferință a industriei de revistă americană. Acolo, Granger a vorbit despre Esquire și inovație. A povestit despre ziua în care i-a sosit numărul de octombrie (cu Benicio Del Toro pe copertă). Știa că trimisese la tipar un număr bun, cu multe povești bune. Și totuși, când i-a picat în mână revista, reacția lui a fost: “Fuck, I’m still making a magazine”.
Granger e fantastic pentru că e mereu nemulțumit, mereu gata să riște. Chit că e vorba de o bucată de ficțiune despre moartea unui actor, sau de un articol de peste 16.000 de cuvinte, Granger vrea să facă altceva – chiar dacă acel altceva va fi un eșec total. Pentru că dacă nu ar face mereu altceva ar fi un editor obișnuit, care conduce o revistă obișnuită, ca toate celelalte de pe piață.
Urmăriți mai jos speech-ul lui Granger. E inspirațional pentru oricine care dorește să schimbe domeniul în care lucrează – mai ales unul atât de conservator cum e presa tipărită (nu degeaba design director-ul lor e considerat un “influențator” în industrie). Ascultați cum au schimbat titlurile de pe copertă, cum au revigorat bucățile de ficțiune și cum au ratat experimentele de-a face logo-ul revistei un element dinamic.
La un moment dat, spune despre una dintre propunerile pe care i le-a făcut un editor: “It was so large, so impossible, that I had to say ‘yes'”. Pentru că – punctează el foarte bine, mama invenției e disperarea. Iar Granger e disperat să producă ceva nou.
Și mai mult Granger: Interviuri mai vechi la KCRW și la Charlie Rose (1998 și 2005).
Spune povestea locului tău de muncă
Butch Ward a avut mereu chestii interesante de spus despre modul în care conduci o redacție și relaționezi cu oamenii pe care ai în subordine. Pentru mine continuă să fie fascinant cum instituțiile media sunt incredibil de defectuoase în ceea ce privește comunicarea – atât aici cât și în America. Editorii nu știu cum să-și motiveze reporterii, reporterii bârfesc în loc să aducă soluții, iar haosul e considerat strategie de management.
Nu poți face treabă bună dacă nu există o conexiune cu mediul în care lucrezi și dacă nu ești motivat de cei “de sus”. Într-o serie de patru articole care vor continua până joi, Ward a găsit un mod simplu și eficient de-a privi problema. Editorii pot să folosească tehnicile jurnalismului narativ (personaj, acțiune, scenă, dialog etc.) pentru a spune povestea locului de muncă. Conexiunile dintre narațiune și leadership sunt clare. Spune Ward:
- To bring a character alive, a reporter needs to be able to discover that character’s essence: What makes her tick? Ask a good leader what it takes to motivate someone effectively, and you’ll hear about searching for what makes the staffer tick.
- Then there’s dialogue. Good reporters capture conversations, not just quotes. Good leaders engage in real conversations, not just monologues.
- And what about meaning? The best stories help me understand something. They leave me knowing why I read them. The best leaders help me discover why my work matters – its meaning and what difference it makes.
PS: Butch, pe care l-am observat predând timp de un an de zile, e și un admirator al eseului personal. Un exemplu minunat, aici.