Ce e o revistă?
Un editor de revistă a declarat recent la o conferință că media tipărită va ajunge ca vinilurile. Probabil produsul print cu cele mai multe șanse să atingă acest statut de obiect e revista. Dar nu orice fel de revistă, ci una care are cu adevărat ceva de spus și arătat.
Piața revistelor independente e în creștere în toată lumea, iar publicațiile generaliste mass-market ajung – unele fără voia lor – să pară niște tabloide nereușite în comparație cu noii competitori, care nu operează cu multe constrângeri, care își asumă lipsa de bugete și care mizează pe inovație pentru succes.
Și atunci, ce (mai) e o revistă? Îmi plac răspunsurile date de MagCulture și mă amuză revistele-proiect-de-artă menționate în acest text din Wall Street Journal. Eu unul sunt mai conservator și prefer un format fizic tradițional, cu un conținut închis între două coperți. Dar înauntru mi-ar plăcea să fie nebunie. Și, cum spune și fragmentul de mai jos, mi-ar plăcea să fie supriză. Am mai scris despre asta o dată – și tot despre The New Yorker era vorba.
So what is a magazine? I prefer a more open definition, best summed up by Fernando Gutiérrez in my book “˜Issues”™, “˜The word magazine means storage space for dynamite. A magazine is full of surprises and it can explode at any minute”™. The “˜surprise”™ theme has figured here a few times recently as a defining trait of great magazines such as The New Yorker and The Face. But great though such titles are, they not only stick to a traditional physical format but cannot be described as typical. They are (or were in the case of The Face) exceptional for their refusal to be predictable. It is difficult to describe the New Yorker in a single sentence, it”™s scope is so broad. Every issue contains surprises ““ as David Hepworth has said, “˜one of its chief delights is that it”™s impossible to predict what”™s going to be in it“™. This was what made The Face great in its heyday too. It managed to combine the most unlikely parts. Political reportage sat next to fashion in a way that hadn”™t been seen before. And yes, they got things wrong: the fashion shoot based on terrorist chic springs to mind. But it was only later, when The Face became scared of making such mistakes, that it began its slow decline toward closure.
PS: Apropo de surprize – o explicație (în versuri) a motivelor pentru care kiwi-ul e un fruct ieftin. Vreau să văd și eu media noastră oferind astfel de surpize – print sau online, nu contează.
O copertă făcută pe iPhone
Cu scuzele de rigoare că am ajuns mai târziu la această veste: coperta New Yorker de săptămâna trecută a fost desenată cu aplicația Brushes, pe un iPhone. Cum? Uitați-va la clipul de mai jos:
Vizionare de weekend: One in 8 million
“One in 8 million” e o serie de povești scurte spuse în format multimedia (o duzină de fotografii cu fragmente de interviu în fundal). Niciuna nu ține mai mult de două minute jumate și fiecare spune ceva despre un locuitor al New York City: degustătoarea nevăzătoare, fotograful de tabloid, biciclistul, farmacistul etc.
Așa se poate face astăzi jurnalism despre comunitatea în care locuiești.
Noul Newsweek
Era o vreme când citeam Newsweek și Time săptămână de săptămână. O preferam pe prima pentru că avea mai multe “news-features” (mini-reportaje sau analize pe subiecte de actualitate). Acum Newsweek s-a redesenat și a hotărât să se concentreze exclusiv pe reportaje, analize și opinie, renunțând la bucățile de știri cu care se umplea partea din față a revistei. Time a mers în 2007 exact în direcția opusă, încercând să facă print-ul cât mai dinamic.
Mai multe imagini cu noul Newsweek aici.
TimesReader, un mod nou de-a citi electronic
În timp ce alții discută, bătrâna doamnă a jurnalismului internațional face niște pași interesanți în lumea virtuală. Recent lansatul TimesReader încearcă să le ofere utilizatorilor o interfață electronică similară cu experiența citirii ziarului tipărit. E o aplicație care folosește platforma AIR de la Adobe și care stă bine mersi pe calculatorul tău, actualizându-se la deschidere. Nu sunt puțini cei care prezic că cititul de publicații va migra din browser către aplicații dedicate. Ah, mai e ceva. În acest format, majoritatea conținutului costă – deocamdată e $3.50 pe săptămână. Dar arată într-adevăr foarte frumos (pe un monitor wide, aplicația mai avea două coloane dreapta de știri).
Dacă ați ratat discuția despre Web și povești lungi și monetizat această formă, întoarceți-vă aici.
Scott Dadich despre Wired şi design de publicaţie
De ceva vreme citesc despre o prezentare pe care Scott Dadich, creative director la Wired și președinte SPD, a ținut-o în această primăvara prin lume (SUA, Anglia, Australia etc.) Din fericire, australienii s-au gândit s-o înregistreze și să dea clipul la televizor (și de acolo, online). Cele trei părți ale prezentării – în care Dadich explică principiile grafice ale revistei și secțiunilor ei – iau numele a trei porunci de lucru pe care Dadich le urmează:
- Details matter.
- Evolution, not revolution.
- Constraint is freedom
Câți designeri de publicații de la noi lucrează oare ca Dadich? Ray ar spune că nu prea mulți. (Și nu ține doar de resurse)
Am mai scris despre Wired aici, aici și – mai ales! – aici.
Cum să faci o revistă interactivă
Am mai scris despre cât de mult îmi place revista Wired. Cel mai recent număr oferă încă un motiv – cu J.J. Abrams (“Lost”) ca guest-editor, Chris Anderson, Scott Dadich & Co. au scos un număr plin de ghicitori și jocuri ascunse. De ce? Ca să arate că o revistă poate să ofere o complet altă experiență decât Internetul:
In doing so, the editors of Wired said, the project might help them solve another problem: how to keep consumers interested in the tangible artifact of a printed magazine “” particularly one about digital culture “” in an Internet era.
“œWe like to say it”™s our jobs to add value to the Internet,” said Chris Anderson, the editor in chief of Wired. “œThe great thing about this issue is that none of the puzzles work online.”
Mai multe aici.
Coperta puzzle
De ceva vreme, Esquire-ul american se joacă cu coperta – întâi au fost inovațiile de titraj (pentru care au și câștigat premii de design), apoi coperta electronică, apoi reclama încastrată. A sosit timpul pentru coperta puzzle. Cine e de vină? Mai mult ca sigur David Granger.
Veşti despre narativul românesc
La sfârșitul anului trecut, am fost invitat să scriu un text despre jurnalismul narativ în România pentru newsletter-ul de primăvară al International Association for Literary Journalism Studies (IALJS), o asociație de profesori și cercetători din lumea întreagă.
Textul îl puteți găsi atât în newsletterul asociației (aici), cât și în continuare acestui post.
Notă: Articolul Gabrielei la care textul meu face referință – Șaișpe – îl puteți citi aici. Mai multe despre cum a fost făcut (plus jurnal de poveste), aici.
Frunzărind prin criză
Criza economică nu e foarte blândă cu revistele – nici la noi, nici afară. În lipsa banilor din publicitate, publisherii mari închid titlurile mici din portofoliu și fac giumbușlucuri ca cele mari să nu sufere prea mult. Un studiu făcut pe un eșantion de 241 de reviste americane arată că doar 42 au reușit să-și crească în 2008 paginile de publicitate. Restul au pierdut; în medie 12 la sută față de 2007 (unele chiar spre 40).
Ä‚sta e climatul în care Esquire a scos $250.000 de la Discovery Channel pentru o reclamă ascunsă în copertă. Ideea a venit de la editorial, de la același neobosit David Granger, care e hotărât să încerce orice strategie posibilă ca să inoveze domeniul și să păstreze revistele în viață.
Mai jos, coperta și reclama (din NYT):
