Decât o Revistă #4
DoR #4 se lansează joi și va fi disponibil la distribuitori din acest weekend. Îl veți găsi în rețelele Cărturești, Inmedio, Humanitas (din București și din țară) și în alte câteva locuri (consultă lista de distribuitori).
Dacă vreți să susțineți jurnalismul independent și bine făcut, cumpărați-o.
Puteți citi editorialul din DoR #4 aici.
Motive să faci jurnalism (sau să continui)
Connie Schultz e unul dintre cei mai titrați jurnaliști americani. Lucrează pentru Cleveland Plain Dealer și scrie de câteva ori pe săptămână despre ceva sau cineva din orașul ei. Slujba ei se traduce ca “editorialist”, doar că ea e un editorialist-reporter, care bate străzile înainte să exprime o opinie. Are și un Pulitzer care îi atestă valoarea și impactul. V-o prezint ca să vă recomand un eseu pe care l-a scris săptămâna asta pentru Poynter.
Se numește “Why Connie Schultz Won’t Give up on the Fight for Good Journalism”.
Nu e o pledoarie pentru “hârtie”, nici pentru “ziare tipărite” și ar fi păcat să ne blocăm în faptul că ea e un om crescut în lumea aia. E o pledoarie pentru un fel de a lucra, de a căuta informații și de a încerca să repari micile nedreptăți pe care le observi în societate sau pe care ți se le semnalează cei care au încredere în tine.
Începe așa:
Shortly before I started writing this essay, I listened to a voice message from a reader named Ellen who wanted me to know about the tip jar at her niece’s place of employment.
“She works the ï¬sh fry on Friday’s,” she told me. “Mother of three. Last Friday, they served 1,300 people. At the end of the night, the owner told the 20 servers they had to split the tips. Then he told them the total amount of tips was $30, to be shared among them. Do you believe that, Connie?”
No, I don’t.
This is why I got into journalism 30 years ago. This is why I stay.
La noi, probleme apar la toate nivelurile. Nici jurnaliștii nu știu să vorbească despre un rău fără să urle, nici oamenii nu au încredere că vreun jurnalist îi consideră importanți. Sigur că și un om fără carte de muncă într-o instituție de presă poate face bine. Dar trebuie să bată străzile ca să-i iasă.
E la fel ca atunci când încerci să scoți bani de la oameni pentru afacerea ta. Oricât de virtuală și online și geek-friendly ar fi creația ta, ca s-o dai lumii trebuie să bați străzile (și nu numai pe cele din jurul blocului sau casei tale). O spune foarte bine Răzvan Tirboacă într-un text scris de Sabrina Răileanu pentru decatorevista.ro: “Businessul online e în primul rând un business offline.”
La fel e și cu jurnalismul; indiferent de platformă.
Lectură de weekend: Lupoaica la români
Unul dintre motivele pentru care mă bucur că publicăm Decât o Revistă sunt textele care analizează o realitate culturală/socială pornind de la lucruri banale. Nu sunt subiecte pe care le vezi adesea la noi, iar când se întâmplă sunt mai degrabă articole de opinie sau pastile, nu jurnalism explicativ bine documentat.
Vă ofer spre lectură cea mai recentă ispravă de acest gen, un text despre statuile cu lupoaica și puii.
Am pornit la scrierea lui de la mutările statuii din București, dar nu i-a luat mult lui Ani Sandu să afle că statuia asta e peste tot prin țară, că nimeni nu are un inventar complet. că unele sunt cadouri de la italieni și altele nu și că ea este folosită să ilustreze — și uneori să demonstreze emfatic — originea poporului român.
“Lupoaica la români” a fost publicat în DoR #3 și reluat integral acum două zile pe Think Outside the Box. Textul îi aparține lui Ani Sandu, iar fotografiile lui Dacian Groza și Tudor Vintiloiu.
*** DoR #3 e în continuare pe piață. O găsiți la Cărturești, Humanitas, Anthony Frost sau o puteți comanda de la redacție. Toate detaliile despre distribuție le găsiți aici.
*** Lupoaica e doar cel mai recent material de acest fel. În DoR #1, Lavinia Gliga a făcut o investigație exhaustivă a modului în care folosim diacriticele, iar în DoR #2 am scris despre dominația magiunului de prune. Așteptăm sugestii de alte chichițe culturale de investigat.
Căutări (Editorialul din DoR #3)
Editorialul pe care l-am scris pentru DoR #3, care se lansează astăzi. Detalii aici. La final găsiți un sample de 30 de pagini din cele 176 ale revistei. Sper să vă facă curioși.
CÄ‚UTÄ‚RI
E bizar, dar nu-mi amintesc nimic de la petrecerea de 16 ani. Poate nici n-am avut una. Å¢in minte că eram destul de posomorât pe-atunci ““ mi se dăduseră papucii cu puțin timp înainte și îmi petreceam serile de vară oscilând între poezii răzbunătoare și cele în care “doresc” rima cu “iubesc”. În nici câteva luni, mă simțeam mai bine. Conduceam ziarul școlii, noua Miss Boboc avea o slăbiciune pentru mine și ““ dacă nu mă înșală memoria ““ tata a cedat și mi-a pus net.
Nu am avut viața lui Otto, personajul nostru de copertă, dar îl înțeleg. Și eu, și tu am avut vârsta lui, vârsta la care am căutat răspunsuri și am exersat identități, mai mereu convinși că lucrurile pe care le știm sau credem sunt cele corecte. Ce e frumos când ai 16 ani e că ele chiar sunt.
Unul dintre motivele din spatele Decât o Revistă e dorința noastră de a pune accentul pe similitudinile dintre noi. Nu vrem să separăm lumile, nu vrem să împărțim oamenii în buni și răi, valoroși și inutili, plăcuți și deranjanți. Lumea în care trăim are mult mai mult gri decât ne permite comoditatea noastră să acceptăm. Cu toții ne recunoaștem, în oarecare măsură, în povestea altuia, iar DoR face jurnalismul pe care-l face pentru a crea acest context de regăsire, de empatie, în speranța că dacă înțelegem ce ne apropie vom reuși să construim împreună.
Acest al treilea număr vorbește despre căutări. Nu doar ale lui Otto, ci și ale regizorului Cristi Puiu, care încearcă să exprime în film lucrurile pe care nu le poate spune cu cuvinte. Pentru Puiu, filmul nu e un produs final, tăiat, împachetat și pus pe raft, ci o cercetare despre lume și oameni, care începe de la o idee și ““ ideal ““ nu se termină niciodată. Despre Vama Veche veți afla ““ dintr-un dublu eseu, fotografic și scris ““ că este rezultatul căutării neîntrerupte a unui loc nou, pe care să-l colonizăm, să-l apropriem, iar mai apoi, când l-au descoperit și alții, să-l abandonăm.
DoR în sine e o căutare a unui centru în care să ne regăsim pe măsură ce lumea devine tot mai fragmentată. Nu vânăm subiecte la extreme, nu căutăm noul de dragul de a ajunge primii la ceva, ci încercăm să înțelegem ““ documentând, întrebând, observând ““ cine suntem, ce gândim, ce vrem și ce facem. Nu e nici pe departe o imagine completă a României de azi, dar e câte o felie ocazională pe care vrem s-o împărțim și s-o disecăm împreună cu voi.
Dacă credeți că rezultatele acestei căutări aduc un plus în viața voastră, cumpărați revista și susțineți jurnalismul pe care încercăm să-l facem.
Cum se scriu poveÅŸtile de Pulitzer
UPDATE: Înscrierea a fost sistată pentru că am atins numărul maxim de participanți. Dacă doriți să fiți trecuți pe o listă de așteptare, scrieți la inscriere@decatorevista.ro.
—-
Vrei să afli cum se pregătește și se scrie un articol câștigător de Pulitzer? Vrei să afli mai multe despre jurnalismul narativ? Vrei să afli niște tehnici pe care să le folosești în munca ta de zi cu zi? Vino pe 30 iunie la prezentarea organizată de Decât o Revistă susținută de Jacqui Banaszynski, un reporter-editor-trainer cu 30 de ani de experiență de presă și un Pulitzer în tolbă. (Formularul de înscriere e aici.)
Prima oară am văzut-o pe Jacqui Banaszynski predând la un curs numit Reporting, cărămida masterului pe care l-am terminat la Missouri School of Journalism. Jacqui era oaspete în auditoriul cu peste 50 de oameni și într-o oră m-a învățat mai multe despre cum poți transforma o idee într-un articol decât învățasem în patru ani de școală românească. Prezentarea ei de atunci se numea “Seven paths to story (and an eight way)“ și inventaria tipurile de materiale pe care le poți produce din orice idee ““ de la un eveniment banal, la o știre copleșitoare.
Deși orarul meu nu s-a sincronizat cu niciun curs de-ale ei, am urmărit-o la seminarii, i-am cerut sfaturi când trecea prin redacția ziarului patronat de școală și ocazional am scos-o la cafea, ca să mai fur din știința ei și să mă bucur de tăvălugul de energie pe care-l dezlănțuie când povestește. Când m-am întors în România, cuvintele pe care mi le-am agățat deasupra biroului de la Esquire îi aparțineau:
Stories are our prayers. Write and edit them with due reverence. Stories are parables. Write and edit and tell yours with meaning. Stories are history. Write and edit and tell yours with accuracy and understanding and context and with unwavering devotion to the truth. Stories are music. Write and edit and tell yours with pace and rhythm and flow. Stories are our soul. Tell them as if they are all that matters.
Acum Jacqui vine în România, în principal ca să lucreze cu echipa Decât o Revistă, o revistă născută pentru a aborda cât mai multe dintre cărările care transformă o idee într-o poveste și pentru a vorbi cititorilor despre ce și cum și de ce trăim astăzi în România.
Am invitat-o și pentru că îmi doresc ca alții să beneficieze de experiența de a fi în aceeași cameră cu ea. De aceea am organizat o prezentare deschisă, ajutați și de la prietenii de la CROS, despre cum faci povești jurnalistice memorabile. Detaliile le găsiți mai jos:
CINE: Jacqui Banaszynski e un reporter-editor-trainer cu peste 30 de ani de experiență în jurnalism. A fost redactor-șef adjunct la Seattle Times, trainer la Institutul Poynter și a câștigat premiul Pulitzer pentru unul dintre primele reportaje profunde despre efectele HIV/SIDA. Jacqui predă scriitură la Missouri School of Journalism, unde e și Knight Chair in Editing. Mai multe despre ea, aici.
PENTRU CINE: 60 de participanți, studenți și absolvenți de jurnalism și comunicare (PR, marketing, publicitate); traineri; jurnaliști; profesori; oameni pasionați de presă de calitate.
CE: O discuție liberă despre jurnalismul narativ, scopul poveștilor, importanța documentării în scrierea articolelor de profunzime, viitorul reportajului.
CÂND: Miercuri, 30 iunie, ora 11:00-13:00. (Include o prezentare, urmată de discuții libere cu participanții.)
UNDE: Muzeul Național de Artă Contemporană, Auditoriul de la etajul 4.
CUM: Ca să vă înscrieți, completați formularul de aici. Taxa de participare* este 25 de lei și se achită la fața locului. Numărul de locuri este limitat la 60, așa că vă sugerez să vă înscrieți din timp.
* Taxa de participare va fi direcționată către Decât o Revistă, un proiect de jurnalism independent care are nevoie de sprijinul cititorilor pentru a continua să producă (și să tipărească) povești de calitate. La fața locului veți putea cumpăra cu reducere numărul #2 al revistei și alte obiecte DoR.
Dacă aveți întrebări, scrieți la inscriere@decatorevista.ro.
25 de surse de optimism
(De ce n-am scris în ultima vreme? Din cauza DoR #2, care a ieșit în weekend).
Vineri am vorbit pentru a treia oară la Optimism, un eveniment care împlinește un an în vară și care, pentru mine, e o șansă de a mă întâlni cu oameni pricepuți și pasionați de ce fac. E promisiunea nespusă a unei astfel e conferințe și când funcționează, e minunat.
În România lipsesc comunicările publice și conferințele menite să transmită o experiență și să îți insufle o stare ““ cel mai des se practică PowerPointurile, ori vorbirile interminabile și monotone, de parcă scopul vorbirii ar fi ca autorul să-și păstreze o imagine scorțoasă și serioasă (ca la școală). În același timp, toți dăm linkuri către discursuri de la TED sau alte locuri similare, nu doar pentru că ne place subiectul, ci și pentru că ne place prezentarea.
Optimism are ceva din acest ADN eclectic și am apreciat încă de la prima ediție curajul organizatorilor. A lui Manafu și Evensys, a agenției The Practice, dar mai ales a brandului care ține evenimentul în spate, Gusto Pufuleți. E rar să vezi un organizator care are curajul de a susține un eveniment menit să încânte și mai puțin să vândă. Un eveniment de la care pleci respectând brandul pentru că ți-a oferit ceva; n-a vrut pur și simplu să-ți ia sau să-ți bage pe gât produsul. (Schimbul sărăcăcios, din care beneficiul principal e al celui care deține puterea, e o dinamică prea des întâlnită la noi.)
Din punctul meu de vedere, “datul de ceva” e esențial și e asta e valabil și în scris și când vorbești unor oameni. Nu ajunge să le spui ce voiai, trebuie să-i lași cu ceva. Prima ediție mi-a oferit șansa să îmi expun viziunea mea despre importanța poveștilor, dar am încercat s-o fac într-un fel care să-i convingă și pe cei din sală de importanța poveștilor lor. La a doua am participat mai activ, întâi ca moderator al unei sesiuni de discuție, apoi ca speaker ““ Optimism 2 a fost locul unde am anunțat Decât o Revistă și unde am arătat în premieră coperta numărului pilot.
Å¢in minte că la a doua ediție l-am acostat pe Eliodor Apostolescu de la Gusto într-o pauză de cafea și l-am rugat să continue să susțină Optimismul pentru că e un soi de cură de umanitate. Poate fi un loc pentru spus povești, un loc în care te încarci cu energia necesară ca să-ți duci proiectele la capăt.
Așa am definit optimismul când am vorbit la această a treia ediție, una la care m-am gândit să încerc să fac altceva – să folosesc parametrii de sinceritate ai evenimentului ca să inventariez 25 dintre sursele mele de optimism, de fapt o scuză ca să rog publicul să se gândească la ale lor. De ce? Pentru că dacă știm ce ne face să trecem peste momentele mai puțin bune, vom ști să apelăm la aceste unelte când avem chestii de făcut.
E ce le spun tot timpul reporterilor pe care îi editez: învăță cine ești, învață-ți rutina și obsesiile și lucrurile care te ajută să documentezi și să scrii. Apoi îmbrățișează-le și folosește-le ca să fii productiv.
Printre sursele mele de Optimism (le poți vedea mai jos pe toate) se numără familia, prietenii, munca, Batman, pufuleții Gusto, și Decât o Revistă – care s-a lansat în ziua conferinței. Gusto e pe listă pentru că îi consider un exemplu de interacțiune benefică și onestă între brand și consumator, un exemplu de companie care dă ceva înapoi (un lot care s-a subțiat în ultimii doi ani). Îi apreciez și pentru că au susținut DoR #2, și nu oricum, ci construind o reclamă de print diferită de ce apare în majoritatea revistelor comerciale ““ un ad făcut să spună o poveste și să transmită ceva, așa cum sunt minunile Heineken (cu meciul Real-Milan), Samsung (cu oile cu LEDuri) sau, în print, Louis Vuitton.
Desigur că n-a fost totul roz; această a treia ediție a părut bântuită de speakeri care nu și-au respectat timpul alocat. Aș dori pe viitor să văd conferința ieșind din bula de Twitter, anunțându-se cu luni înainte, crescând în ce ar putea să fie ““ un soi de TED jucăuș, cu oameni care cred într-un mai bine și care vor să povestească despre de ce fac ce fac.
Asta e o sugestie de viitor, nu un vot de blam. Cât timp ținem în viața astfel de evenimente la care se pot spune povești, eu am să rămân optimist.
PS: La finalul prezentării am rugat oamenii să-și inventarieze motivele lor de Optimism pe o foaie de hârtie. În curând o să vă împărtășesc și lista completă.
Prezentarea filmată:
Coperta DoR#2
Coperta DoR#2, așa cum a fost dezvăluită în Verde Cafe, vineri, 26 martie 2010. În imagine sunt peste 60 de femei care ilustrează teza articolului principal: femeile sunt cele care mișcă lucrurile în România. Fotografie de Alex Gâlmeanu. DoR #2 iese în două săptămâni. Aflați veștile pe pagina de Facebook.
Prezentare DoR – varianta scurtă
DoR #2 va apărea la mijlocul lui aprilie, primul dintre cele trei numere plănuite pentru acest an (DoR va fi trimestrial și va apărea odată cu anotimpurile).
Dacă vreți să ajutați echipa, să cumpărați publicitate, să puneți umărul la construcția unui proiect care vrea jurnalism de revistă mai bun decât oferă majoritatea titlurilor de pe piață, dați un semn la dor@decatorevistă.ro.
DoR caută project manager şi idei
Am decis să postez această scrisoare și la mine pe blog. E un anunț oficial despre viitorul Decât o Revistă și în același timp un apel către comunitatea de cititori pe care vrem s-o coagulăm. Dacă aveți ceva de spus – la oricare dintre cele trei puncte – DoR așteaptă mesajele voastre.
Decât o Revistă va apărea din nou.
Deși a pornit ca o revistă-unicat, reacțiile voastre ““ zeci de e-mailuri și comentarii ““ ne-au convins să continuăm. O vom face în același registru sincer în care am apărut și prima oară. DoR s-a născut de la o întrebare simplă: avem nevoie de o revistă curioasă, nepretențioasă și muncită care vorbește despre cum trăim astăzi? Răspunsul covârșitor a fost DA. Acum urmează întrebarea mai dificilă: putem s-o susținem editorial, vizual și financiar? Ca să răspundem, avem nevoie de ajutorul vostru cu următoarele:
1. Căutăm un manager de proiect, cineva care să dezvolte și să gestioneze infrastructura care ar putea susține DoR. Practic, un Superman sau o Superwoman care să muncească atât de mult și de bine încât să reușească să creeze un proiect care apoi să-i plătească un salariu. Idei avem, dar noi suntem scriitori, fotografi și designeri. Un project manager de succes ar putea însemna o frecvență sporită și un conținut mai ambițios. Căutăm pe cineva cu multe curiozități și vise, cu niște cunoștințe de management, confortabil în lumea online, dar capabil de-a fi un purtător de mesaj și un negociator în lumea offline. (Pornind de la idei dezvoltate alături de echipa editorială, ar trebui să construiască un schelet de finanțare, să organizeze evenimente, să coordoneze distribuția etc). Și ar trebui să fie o persoană mai organizată decât noi, boemii.
2. Căutăm idei de surse de finanțare pentru al doilea număr, care nu va mai fi distribuit gratuit. Vom încerca să vă oferim posibilitatea să îl rezervați în avans, contribuind astfel financiar la realizarea lui. Vom căuta și alte formule. Dacă aveți idei ““ sau oferte ““ nu ezitați.
3. Misiunea DoR e de a asambla realitățile și obsesiile contemporane ““ sociale, politice, culturale, consumeriste ““ într-un puzzle eclectic și provocator. Vom continua să spunem povești la granița dintre interese, sensibilități (populare și alternative) și nevoi (cunoaștere și amuzament). Vom continua să le ilustrăm și să le împachetăm în așa fel încât revista să fie un obiect de colecție de păstrat pe raft, nu de înfundat în coșul cu hârtie de dus la reciclat. Conținut trebuie să se nască și din conversația cu voi. Așteptăm să ne trimiteți gânduri, idei, propuneri, sugestii, să ne indicați oameni interesanți, voci nedescoperite, fotografi neștiuți și desenatori nepublicați.
Decât o Revistă e proiectul nostru, al tuturor care caută dovezi că România poate privi mai departe de lehamitea de azi și regretele de ieri. Sperăm că doriți s-o revedeți. Noi dorim s-o continuăm.
Așteptăm project managerul și ideile ““ financiare, editoriale, vizuale ““ pe dor (at) decatorevista.ro.
Decât online
De astăzi puteți citi, răsfoi, tipări și descărca Decât o Revistă. Am ales această formulă de distribuire virtuală pentru a păstra simbioza dintre editorial și vizual. Nu uitați să ne trimiteți feedback la dor [at] decatorevista.ro după ce ați terminat de citit.
[issuu layout=http%3A%2F%2Fskin.issuu.com%2Fv%2Fcolor%2Flayout.xml backgroundcolor=FFFFFF showflipbtn=true documentid=091125223139-16b90f4bf35e44f9bc53f51e3e9b53f1 docname=decatorevista username=DecatoRevista loadinginfotext=Dec%C3%A2t%20o%20Revist%C4%83 width=480 height=318 unit=px]