Lectură de weekend: Portretul de vedetă
Nu îmi e rușine să recunosc – îmi plac portretele de vedete care sunt bine făcute. Atât alea lungi a la The New Yorker, cu luni de documentare, pagini după pagini de text și o singură fotografie, cât și cele mai aerisite, cu pictorial cu tot. Doar că puțini reușesc să le mai facă amuzante și noi pe cele din urmă.
Aseară am citit cover-ul ultimului Esquire american. Ca să scoată ceva altceva dintr-un material despre Gerry Butler (din 300 și P.S.: I Love You), l-au trimis pe un scriitor de-al lor – complet deconectat de Hollywood și lumea filmului – la o adresă oarecare. Singură instrucțiune: trebuie să intervievezi un tip pe nume Gerry. Cal Fussman nu-l recunoaște pe Butler și asta permite o discuție ceva mai sinceră și mai antrenantă decât de obicei. Rezultatul îl găsiți aici.
Mențiune: revistele mari din Statele Unite au oameni angajați special ca să intermedieze contactul cu vedetele care urmează să apară pe copertă. Deseori se fac contracte scrise. De cele mai multe ori se negociază în avans regulile și desfășurarea interviului. În cazul lui Butler, revista îi programase reporterului un interviu de 3 ore. Butler știa că urmează să apară pe copertă așă că nu l-a dat pe Fussman afară când s-a prins de gluma revistei. Nu e singurul exemplu: Clooney agreease dinainte să stea pe Google cu AJ Jacobs, Tom Brady n-a putut oferi mai mult de 30 de minute în limuzină, iar de cele mai multe ori nu obții decât un prânz sau o cină.
La noi lucrurile funționează mult mai improvizat. Deseori reporterul aleargă după vedeta respectivă. Trebuie să negocieze singur regulile interacțiunii. Apoi, mai toate revistele iau niște interviuri banale, deseori prin e-mail, aproape întotdeauna în format întrebare-răspuns.
Doar pentru că omul de pe copertă e cunoscut nu înseamnă că textul care însoțește pozele trebuie să fie umplutură care repetă informații din zeci de articole anterioare. Uneori asta înseamnă să riști și să faci ciudățenii – așa a ajuns să se spună despre portretul făcut de Tom Junod Angelinei Jolie că e cel mai prost din toate timpurile. Alteori o abordare diferită poate crea cel mai bun text din toate timpurile.
Am făcut câteva texte despre persoane cunoscute și am încercat de fiecare dată să scot altceva din ele. Aștept ziua în care se va plănui un text cum e ăsta cu Butler, cum e ultima copertă cu Brad Pitt din Wired sau cum a fost minuntatul experiment cu Halle Berry. Până atunci, mă bucur când dau peste cineva deschis la minte; acum două zile am întrebat o actriță dacă nu vrea să meargă să vorbească unor liceeni. Peste nici două ore era în fața lor, emoționată și nepregătită. Nu știu dacă momentul va fi suficient ca să ducă textul, dar sigur e altceva față de zecile de Q&A-uri pe care le citisem înainte.
Sunt multe de spus pe subiectul ăsta – dacă aveți întrebări, lăsați un comment și răspund.
Comments
2 Responses to “Lectură de weekend: Portretul de vedetă”
Leave a Reply
(emotionata si nepregatita dar s-a descurcat mai bine decat noi si a reusit sa manipuleze destul de mult discutia. )
Oricum,mi se pare foarte greu de realizat un astfel de material precum cel din Esquire-ul american daca el trebuie facut cu vedete foarte cunoscute despre care s-au scris milioane de articole si pe care aproape orice om din lumea jurnalistica le-ar cunoaste,sau recunoaste.
Nu prea cred ca exista vedete despre care sa se fi scris milioane de articole.