Cele 10 elemente ale jurnalismului

Am avut ieri ocazia să-l cunosc pe Vlad Petreanu, un jurnalist pe care-l respect și care produce una dintre puținele emisiuni de reportaj TV din grila televiziunilor comerciale (probabil cea mai jurnalistică dintre ele). Ascultându-l pe Vlad povestind despre cariera lui și tinerii pe care i-a angajat (sau, mai degrabă, nu) mi-am amintit una din marile tragedii ale jurnalismului românesc, una la care am ales să nu mă mai gândesc de ceva vreme. E vorba de lipsa unei direcții profesionale. Nu vorbim de deontologie și alte cuvinte care par a-și fi pierdut sensul, ci de răspunsul la o întrebare relativ simplă: ce e și cu jurnalismul ăla? Care e scopul lui? Și de ce îl facem?

Mai jos sunt cele 10 elemente ale jurnalismului, așa cum le-au identificat minunații Bill Kovach și Tom Rosenstiel în deja clasicul volum The Elements of Journalism.

1. Prima obligație a jurnalismului este față de adevăr.
2. Prima loialitate e față de cetățeni.
3. Esența lui este o disciplină a verificării.
4. Practicanții trebuie să fie independenți de cei despre care scriu.
5. Trebuie să fie un monitor independent al puterii.
6. Trebuie să ofere un forum pentru critică și compromis.
7. Trebuie să încerce să facă semnificativul interesant și relevant.
8. Trebuie să producă conținut comprehensiv și proporționat.
9. Practicanții trebuie să fie lăsați să-și exercite propria conștiință.
10. Și cetățenii au drepturi și responsabilități când vine vorba de jurnalism.

Comments

5 Responses to “Cele 10 elemente ale jurnalismului”

  1. evergreen on February 21st, 2009 6:11 pm

    Poate că ÅŸi viitori jurnaliÅŸti ar trebui să depună un jurămînt cum că vor îndeplini măcar 5 elemente din cele de mai sus. DeÅŸi ar fi numai de imagine, cum a ajuns ÅŸi jurămîntul celor de la medicină…

    Cine mai crede în presa de astăzi? Unde sunt principiile, moralitatea, adevărul, acurateţea, libertatea?

    Nicăieri. S-au pierdut în lumea asta laşă şi plină de oameni care-şi pun un preţ mizerabil

  2. monica on February 21st, 2009 8:35 pm

    Eu am chiulit mult in facultate, dar tu-ti aduci aminte sa fi invatat astea 10 porunci? Ca eu nu… :oops: Mi-aduc aminte ca am studiat, in schimb, o suma de timpenii, absolut necesare viitoarei noastre cariere. Macromedia Director 8 si cum sa faci un website in frames. Nu mai insist, ca e clar.

  3. Cristi on February 22nd, 2009 8:01 am

    Monica: Păi nu e un semn bun că ai ţinut minte că în lume există MD8 :)? În rest, nu ştiu dacă ai pierdut foarte multe chiulind.

  4. Ion Ion on February 22nd, 2009 4:10 pm

    Nici tu nu le urmezi, cît de rotund te dai.

  5. Din nou despre principiile jurnalismului : A Scrie on July 15th, 2009 7:21 am

    […] l-am cunoscut pe Vlad Petreanu, mi-am amintit cu plăcere de “The Elements of Journalism“, una dintre cele mai importante cărÅ£i pe […]

Leave a Reply