Apropo de Andi Moisescu

În acest weekend reîncepe ApropoTV, emisiunea produsă și prezentată de Andi Moisescu, ajunsă deja la al zecelea sezon. Textul de mai jos a fost documentat la începutul verii, când echipa punea la culcare sezonul nouă și se pregătea de vacanță. Ce am învățat despre Moisescu în zilele în care am avut ocazia să-l urmăresc aflați mai jos.

================
ARHIVA DE VOIE BUNÄ‚
================

Fotografii de Roald Aron
Esquire, iulie-august 2009

Andi Moisescu e un bărbat ocupat: face Apropo TV la Pro TV, prezintă evenimente, păstorește un brand și crește doi băieți. Muncii ăsteia îi spune joacă. O fi, dar e o joacă strașnic de ordonată.

Biroul Red Spike Film e într-o casă anonimă, într-un labirint de străduțe pitit în cotul format de două bulevarde centrale. E un adăpost secret, diversiune necesară într-un război de gherilă care nu poate fi câștigat decât cu un general concentrat asupra planului de luptă. E o după-amiază de marți, 19 mai, iar generalul e probabil înăuntru, cel mai probabil la etaj, lipit de pupitrul de comandă. Ca să ajungi la el treci de videointerfon, de poarta albastră cu platoșă argintie, traversezi curtea îngustă, te strecori pe lângă camera în care omul lui de încredere îmblânzește scorpiile birocratice, tai holul spre dreapta și scârțâi treptele de lemn până în sala de ședințe.

Generalul Andi Moisescu e imediat în stânga, într-o cameră oarecare, cu pereți albi, trei birouri negre, banale, și mochetă de tăvăleală. E într-adevăr la pupitru, scurs într-un scaun cu spătar înalt, cu degetele încovoiate deasupra curcubeului de taste cu care imprimă cadența materialelor de la Apropo TV. Are brațe subțiri, acoperite spre umăr de mânecile unui tricou bleumarin, fără imprimeu, atât de întins încât ar putea fi nou. Picioarele, trântite sub masă de parcă ar fi fost scoase la uscat, sunt îmbrăcate în blugi albaștri și terminate cu o pereche de teniși negri. La 36 de ani, Moisescu arată în continuare ca un puști trimis să facă treaba unui adult. Te-ai așteapta să sară de pe scaun în orice moment și să anunțe că vrea afară, la joacă. Doar că el e deja la joacă. Privește-l de aproape ““ zâmbește. Apasă în draci pe mouse și pe SPACE ““ întrerupând înregistrarea ca s-o ciuntească, s-o mute, s-o alipească ““ și zâmbește. A zâmbit atâta la viața lui încât obrajii au săpat tranșee în jurul buzelor, iar pielea de la tâmple refuză să se întindă chiar și atunci când stă nemișcat. Muncește mai puțin, joacă-te mai mult, spune unul dintre crezurile lui, cules din sloganul de la Xbox.

E ciudat, dar așa se joacă Moisescu. Căsăpind înregistrări, într-o cameră sterilă, gata oricând să fie evacuată fără urme. De la un birou pe care, în afară de scule și planul emisiunii, nu mai găsești decât un telefon și o cană de cafea. Minimalist, monoton, mecanic.

Ca emisiunea pe care o prezintă. În televiziunea de azi, un bâlci populat de păpuși turbate, modelate din plastilină, Apropo TV e ca o gheretă uitată de timp, unde înghețata și servirea au rămas la fel. După patru ani jumate, nouă sezoane și 150 de episoade, emisiunea are o medie stabilă de două puncte de audiență, cu vârfuri ocazionale de trei, uneori patru.

E ciudat, dar așa se joacă Moisescu. Omul e probabil cel mai mare nume din televiziunea tradițională care nu e un nume mare. Preferă să fie general de gherilă, care a înțeles că nu riști fără să știi exact ce te așteaptă. Controlat, calculat, cert.

Acum, tolănit în scaun, se amuză copios. Pe ecranele celor două monitoare Iiyama din fața lui, Nicolae Guță povestește despre Eugenii: “Pfff, eram fan Eugenia. Mâncam la Eugenii până-mi săreau capacele”. Filmarea cu Guță e rezultatul unui chestionar proustian despre câteva dintre cele mai cunoscute mărci din perioada comunistă ““ Pegas, Aro, Brifcor ““, la care au mai răspuns Sorin Oprescu, Andreea Esca, Ștefan Bănică Jr. și Răzvan Exarhu. Filmarea cu Exarhu se terminase cu doar câteva ore înainte și cei doi foști colegi din ProFM se hliziseră “ca hienele”, cum a anunțat Exarhu pe Twitter imediat după. Materialul cu Guță a fost filmat de Andreea Oagănă, unul dintre producători, iar poveștile lui din comunism, cu familia lui de bișnițari, sunt rupătoare.

Și totuși, Guță? Guță manelistul? La Apropo TV, acel pamflet de bun simț împotriva exceselor românești?

De ce nu? Chiar dacă Moisescu se simte cam singur pe piață în încercarea de a face divertisement de calitate ““ stau împotriva curentului și mă piș pe pantaloni, spune el ““ Apropo TV nu are o aură de manifest. Moisescu nu vrea să despice firul filosofic în patru; decodificarea tonului emisiunii are deja destui înscriși. Unii o văd ca pe o suliță tocită împotriva prostiei, unii o consideră de-un subtil magistral, și unii se uită pur și simplu pentru că se râde. “Nu vreau să fac nici un comentariu”, repetă el. “Fiecare, în funcție de capacitatea intelectuală, înțelege ce crede că e de cuviință să înțeleagă. Și e bine așa. Chiar am încercat să oferim fiecăruia ceva de înțeles din ea. Și nu cred că se înșeală nimeni.”

O spune ca un șahist care joacă și cu albele și cu negrele, încercând să rămână imparțial. E genul de declarație strategică, echilibrată și corectă pe care o servește atât de des, încât unii jurnaliști consideră interviurile cu Moisescu “trase la xerox”. Au dreptate în măsura în care e greu de acceptat că un om de televiziune poate fi consecvent. Că poate râde și cu Guță, și cu Oprescu, și cu Exarhu. Că emisiunea poate fi o prelungire firească a firii unui bărbat care nu intenționează să facă pe moralistul ori pe supăratul când are alternativa comicului: “Prefer să râd, încerc să râd. Eu sunt adeptul «decât să ne certăm, mai bine un cântec împreună să cântăm».”

Sigur că Moisescu înțeapă ocazional, dar un bobârnac de ironie moisesciană ““ cum i-a caracterizat un fost publicitar discursul ““ peste botul unei starlete de Bamboo poate fi la fel de incomod ca un vânt scăpat de un actor de teatru prin aerul rarefiat. “E dreptul lor să se deconecteze”, spune Moisescu despre invitații lui, uneori depășiți de fenomenele pe care trebuie să le comenteze, “dar știi ce se întâmplă? Trăiesc în țara asta și vrând-nevrând se lovesc de ele. Știu că nu e plăcut, dar asta e. Nici aspirina nu e bună la gust.”

Moisescu nu e genul care să îndese aspirine cu forța. A repetat-o adesea de-a lungul anilor: nu folosește televiziunea să ducă războaie. (“N-am vrut niciodată cumva să rămână cineva cu impresia că am ceva de împărțit cu cineva”, a spus la IQads TV 2008. Sau, în 2005, tot într-un interviu pe IQads: “Aș prefera… Dacă aș găsi întotdeauna soluția care te face pe tine telespectator să râzi, fără să se supere cel despre care vorbesc.”) Așa că, fie că e Guță, fie e că e Exarhu, dacă au ceva haios de spus despre Eugenii, să poftească.

***

PE MONITOR, GUŢĂ a terminat cu Eugenia și a trecut la Brifcor, sau Bricfor, cum îi spune el:

“Aveam o gagică, nu? Care lucra la sifonărie…”

Moisescu oprește înregistrarea și începe să râdă, întâi pisicește, molar peste molar, și apoi, progresiv, se desface ca un arici și râde tot mai tare, mai apăsat, ca un val care crește apropiindu-se de mal, hohot peste hohot, duduind nemilos în casa tăcută. Repornește filmarea:

“œ”¦bine, că astăzi este soție.”

Râsul îi suprasolicită vasele de sânge, care pompează furibund, înroșindu-i gâtul, obrajii, fruntea. Își dă scaunul înapoi de parcă ar vrea să elibereze cascadele de hăhăieli care nu mai contenesc. Începe să dea din picioare, măcinând podeaua casei vechi, flexând bârnele de lemn care o susțin și stârnind o ninsoare de tencuială în biroul de dedesubt, unde omul lui de încredere strunește hățurile birocratice pentru ca generalul să se poată sparge de râs.

În câteva secunde, Tudor Moisescu, mai mic cu patru ani jumate dar, inconfundabil, fratele lui Andi, se postează în cadrul ușii, cerând cumpătare. La prima vedere sunt diferiți, artistul și afaceristul, primul distrându-se la mansardă, al doilea robotind la parter. Andi și Tudor au urmat însă, o bună perioadă, aceeași direcție. Tatăl, regizor de film, a părăsit familia când ei erau mici ““ și frații au crescut cu mama și bunicii din partea mamei. Bunicul, militar de carieră, era un bărbat sobru, chiar rece. Îi tenta pe băieți cu probleme de logică, insuflându-le de mici nevoia de ordine mentală și pasiunea pentru matematică. Matematica era de altfel un cult în familie. Pe lângă bunicul, care o făcea din pasiune, mai era fratele mamei, Marian Andronache, astăzi profesor de liceu și important algebrist. Andi era copilul mai cuminte și elevul mai silitor, iar Tudor, mereu cu un ciclu în urmă, mezinul care trebuia să confirme. Au avut aceeași învățătoare și aceeași dirigintă la liceu. Andi a dat la matematică. Tudor însă, când i-a venit rândul, a apucat-o spre finanțe și marketing, convins de Marketingul ca război, o carte care definește piața ca pe-un câmp de luptă, iar marketingul ca tactica pe care o aplici (defensivă, ofensivă, pe flancuri, de gherilă). Luptătorii de gherilă sunt produse de nișă, spune Tudor astăzi, vorbind bineînețeles și despre parteneriatul cu Andi. “Nu-și propun niciodată decât feliuța lor foarte îngustă, care trebuie să fie destul de mare încât să le asigure supraviețuirea, însă destul de mică încât să nu atragă interesele celorlalți.”

Andi și Tudor au pornit Red Spike Film odată cu Apropo TV, după ce fratele mai mare a plecat de la Zero, unde făcuse Marcă înregistrată. Și-au împărțit joburile ““ Andi face creație, Tudor face administrație ““, dar urmăresc același scop: menținerea pe piață a unui produs de nișă: Andi Moisescu. Produs care, spune Tudor, își stăpânește nișa. Nu vrea să dea mai multe detalii. “E nișa noastră. Pentru un luptător de gherilă, furnizarea prea multor detalii despre afacere este foarte riscantă.”

Amândoi funcționeză după scheme logice, deși Tudor susține că Andi e mai calculat decât el. Au știut de la început să separe afacerea de familie și au luat în serios dezvoltarea brandului Moisescu, atât în televiziune cât și pe piața de evenimente, unde Andi e printre cei mai activi MC. (O glumă recentă din industria de comunicare spune că Moisescu are cel mai mult de câștigat din plecarea Mihaelei Rădulescu, care era cel mai puternic concurent pe piața de evenimente corporate). Frații au întâlniri regulate în care discută oferte, fiecare cu o foaie pe care își ia notițe, preocupați să-l vândă pe Andi așa cum e: muncitor, consecvent și sincer. Știu că, dacă încerci să păcălești publicul, te-ai ars. Amândoi prețuiesc loialitatea ““ o temă recurentă având în vedere că Moisescu a lucrat până acum sub umbrela unui singur trust. Tudor: “Dacă am un furnizor cu care colaborarea este fructuoasă, nu mi se pare normal să încerc să schimb. Nu-mi place ideea de schimbare doar de dragul schimbării”. Andi: “Eu gândesc proiectele pe termen foarte lung. Proiectele pe termen scurt nu mă excită sub nici o formă ““ indiferent de nivelul de câștig”.

Acum, în cadrul ușii, Tudor pare să fi venit să facă ordine. Andi își cere scuze și îl invită înăuntru să-i arate ceva. Derulează înregistrarea cu câteva secunde înapoi și o lasă să curgă.

“Aveam o gagică, nu? Care lucra la sifonărie… Bine, că astăzi este soție.”

Andi începe iar să hohotească. Tudor zâmbește și se întoarce la parter.

***

GATA, DECIDE MOISESCU. Guță va fi promo. Se uită la ceas, trecut de 3. E pe baricade de dimineață și mai are două ore. Organizat a fost mereu, dar e și mai exigent cu timpul de când s-au născut David și Luca, care în septembrie vor împlini trei, respectiv un an. Celor care vor să-l deranjeze după ora 5, le spune că vor avea de-a face cu Olivia. (Moisescu s-a căsătorit în septembrie 2004 cu Olivia Steer, a cărei cea mai recentă emisiune la Pro TV a fost Business Magazin). Săptămâna lui e definită în calendarul din Outlook, sincronizat religios cu BlackBerry-ul. Se trezește devreme, odată cu băieții, și ajunge la muncă undeva după 10. Stă până pe la 5 și apoi o taie spre casă. Uneori se întoarce noaptea să termine munca. Vreo 50 de seri pe an e MC la evenimente.

Pentru Apropo TV, care are puțin peste 40 de minute fără reclame, echipa muncește cinci zile. Filmările durează vreo două, montajul încă pe-atât, iar între ele se fac scrierea și ilustrarea. Vinerea, în studio la Pro TV, Moisescu trage intro-urile, pe care le scrie de obicei joi seara. (Pentru emisiunea cu brandurile va sta în platou cam zece minute, din care vreo șase va dura înregistrarea, pe care o va trage dintr-un foc, fără duble. “Gata?!”, îl va întreba un operator. “Da”, îi va răspunde Moisescu. “Incredibil!”)

Nu e incredibil. E rezultatul unei scheme logice care a mers țais ““ scris dinainte, exersat, filmat. Cam maniac, glumește el. Dar funcționează. Încă de mic își aranja mașinuțele, le alinia, le punea pe garaje. În anii de radio, colegii știau că nu-i place să găsească CD-urile în dezordine. Când a ajuns la Marcă… și a văzut ce haos e, a început să arhiveze. De când conduce Red Spike, admite că și-a înnebunit colegii: revistele aici, ziarele aici, cablurile audio într-un loc, cele video în altul. Îi place să le știe pe căprării. Pe lângă baza de date cu ilustrații există și o arhivă a emisiunii, apoi emisiunile curățate de grafică, bruturile, documentarea pe personaje. “Îmi dau seama că sunt exagerat de ordonat, dar mie mi-a fost ușor să mă descurc”, spune Moisescu. “Tot ce fac e construit cu backup la backup. Eu îmi ordonez toate actele: pe case, pe copii, pe nevastă. Am și acum chitanțele de la întreținere de acum cinci ani. Puse în ordine. E deja nebunie ce spun eu aici, dar de multe ori mă liniștesc când arhivez.”

Ordinea înseamnă și standarde. Pe peretele din dreapta mesei la care montează, prinse cu bolduri de un panou de plută, sunt două foi A4 pe care scrie: “Cum montez corect”. E o “biblie a montajului”, pe care dacă o urmezi ar trebui să ai o emisiune bine executată. A scris-o pentru că se săturase să explice succesiunii de editori de pe la începuturile emisiunii ce vrea. A schimbat vreo patru, pentru că niciunul nu era atent la detalii, lucru care îi displace. Inițial sperase că editorul cu care lucrase la Marcă… să-l urmeze la Apropo TV, dar acesta a plecat să lucreze afară. Neavând alternative, Moisescu s-a instruit singur în tainele montajului Avid și a făcut o parte dintre emisiuni cap-coadă. Pe atunci nu aveau propria stație de montaj și închiriau altundeva. Pentru că era scump, mergea și monta noaptea, ajungând acasă abia dimineața. “Se speria nevastă-mea când mă vedea ““ aveam niște ochi roșii-roșii. Aveam monitoare d-alea de căcat. Simțeam că nu mai văd, să moară mă-sa. Mă chema [Adrian] Sârbu și-mi zicea: «Bă, ești nebun la cap, o să te îmbolnăvești. Nu se poate. Trebuie să-ți găsești pe cineva. Nu se poate să faci tu tot».”

De când au găsit-o pe Ana, editorul de acum, emisiunea “merge parfum, e o veselie”. Moisescu are o echipă mică și bine sudată, în majoritate oameni pe care îi știe de ani întregi. Cu Andreea Oagănă a făcut Te uiți și câștigi în anii “™90. Cu producătorul Mihai Smărăndescu lucrează de pe vremea Mărcii. Cu graficianul la fel, chiar dacă acesta lucrează acum din Italia. Smărăndescu spune că au căutat de mai multe ori oameni care să-l degreveze pe Moisescu de sarcinile de scriere sau filmare, dar n-au trecut testul. Până la urmă, el știe cel mai bine ce vrea.

Acum vrea o melodie pentru promo. Se plimbă câteva minute printr-o arhivă cu șlăgare optezeciste, bifând conștiincios niște Corina Chiriac și Mirabela Dauer înainte să se oprească la Dacă n-ai fi existat, un cântec melancolic al Angelei Similea, cu versuri parcă croite pentru amintirea cu Bricfor a lui Guță (“Ce-aș fi fost dacă n-ai fi existat/Nici nu-mi pot imagina”). Își întinde brațele și începe să pocnească din degete pe ritm. Se acompaniază cu bătăi de picioare și apoi începe să bată darabana în masă. Moisescu e ahtiat după muzică, mai ales după jazz, pe care-l pronunță “giaz”. Iubește mai ales tobele, dar alungă sugestia că ar fi o pasiune pe care n-a urmat-o. “Când îl ascult pe Antonio Sanchez cum bate, eu ce să fac? Omul l-a studiat pe Buddy Rich, a cântat cu marii muzicieni… Prefer statutul de ascultăror profesionist.” Din această postură ajută acum la organizarea unui festival de jazz în București, plănuit pentru la toamnă.

Moisescu nu pare să aibă regrete, pentru că a preferat mereu să facă doar ce știe mai bine. Nu-i place riscul decât dacă e bine studiat și nu se înhamă la ce nu crede că poate duce. “Până nu simt pământul sub picioare, nu dau drumul la mâini”, spune el. Exemplifică prin Apropo TV, care mai are până să ajungă la stadiul la care îl visează, atât el cât și Sârbu, dar pe care preferă să-l conducă la pas, menținând calitatea. Fiind printre puținii oameni de pe sticlă care fac și teren și producție și prezentare, e preocupat de influența internetului asupra televiziunii tradiționale. O bună parte din publicul lui a migrat online și știe că nu-i mai poate aduce înapoi. “Dacă ei se simt bine în altă zonă, mă duc și eu. E nefiresc să stau în altă parte. Eu sunt pe un mal și ei sunt pe celălalt mal, malurile se depărtează și eu trebuie să țip tot mai tare ca să fiu auzit.” Primii pași au fost simpli. În februarie a intrat pe Facebook, unde are deja peste 1.400 de prieteni, un public captiv cu care împărtășeste atât idei din emisiune ““ brandurile comuniste au fost un subiect popular ““, cât și observații personale: “De o saptamana nu se mai gasesc chiloti Pampers no.5. Cred ca i-au descoperit politicienii, ca astia se tot caca pe ei”. Din aprilie e și pe Twitter și spune că a venit în sfârșit vremea să se întâmple ceva pe andimoisescu.ro ““ nu spune ce, pentru că e superstițios.

***

ÎNCARCÄ‚ MELODIA și fragmentul video într-un fișier separat și începe să le potrivească. Pe la 3:45, după vreo 15 minute de hăcuit din mouse și taste, are un brut de vreo 30 de secunde, care mai trebuie cizelat și ornamentat cu text. Deschide o fereastră și începe să scrie interludiile de text. Fara diacritice, asa cum sunt si tricourile-slogan pe care le poarta in emisiune. Cum spune insusi generalul, “da-le dracu”™ de diacritice.”

Nu vă speriați de “caca” și “dracu”™” de mai sus. Moisescu din afara platoului e mai slobod la gură decât ce vedeți la TV. Nu-și ornamentează fiecare propoziție cu câte un organ, dar coace numeroase formulări memorabile și spune des “tati” (Hai tati, bagă tati, așa tati). E un “curator de expresii”, cum l-a numit cineva, sau tipul cu limbaj “foooooarte colorat”, cum și-l amintește cu drag o colegă din radio. Serviți: “treaba asta e căcare”, “hai s-o frigem”, “i-ai dat o țeavă?”, “ne vedem la o zeamă”, “s-au pupat de n-ai aer”, “să moară caca”. Ultima e rege. În general, dacă moare caca e bine, înseamnă că ceva a mers cum trebuie.

Ä‚sta e generalul: muncitor, perseverent, miștocar, ordonat și transparent cu toatele. Își spune în fiecare an că nu se poate să muncească mai mult și apoi își demonstrează că s-a înșelat. Profesional, pe lângă televiziune, mai are jobul de MC, pe care îl ia la fel de în serios. Cu backupurile lui la backup, e o soluție sigură pentru organizatorii de evenimente. Fiecare apariție are în spate 10-12 ore de documentare, repetiții, ca totul să meargă uns și să pară spontan. “Îți spun eu cum e cu spontaneitatea”, a spus anul trecut într-un interviu. “Cea mai bună e cea pregătită și repetată la sânge.”

Pentru că lucrează cum lucrează, Moisescu costă de la 2.000 de euro în sus pe eveniment. Sunt și multe pe care le face gratis, cum ar fi cele pentru Salvați Copiii, unde este și membru în board. În munca de MC, îl are pe Tudor ca manager. Fiabilitatea e printre cele mai importante lucruri pe care le vând. “Nu mă duc la eveniment să zic: bună ziua, eu ce am de făcut?”, spune Moisescu. “Nu vreau să dau greș niciodată. Omul în care am cea mai multă încredere sunt eu. Scriu eu. Coordonez eu. Verific eu fiecare pas ““ chiar dacă l-au verificat înaintea mea încă zece”.

În după-amiaza asta n-are mare încerede în promo-ul pe care l-a creat. E mulțumit de fragmentul cu Guță și de succesiunea de cadre cu text ““ “Apropo TV prezinta/Cele mai frumoase povesti/ Despre marile branduri romanesti /De la Bricfor incoace/Duminica de la ora 14. In reluare dupa miezul noptii” ““, dar nu e convins că Angela Similea e cea mai bună alegere. “Râdem râdem, dar să-l facem cum trebuie”, se admonestează blând. “Eu totuși cred că găsim ceva variante dacă ne complicăm puțin”. Se uită la ceas, puțin îngrijorat. “E 4, să moară mă-sa.” Intră înapoi în arhiva optzecistă și mai dă o raită printre piese. Abandonează după vreo douăzeci de minute, conștient că și-a atins limita. Lasă promu-ul să curgă, poate a 47-a repetiție a poveștii lui Guță, calibrată atent pe linia melodia a Angelei:

“Aveam o gagică, nu? Care lucra la sifonărie… Bine, că astăzi este soție. Văzusem compoziția, cum făceau Bricforu”™. Aveau gălbeneala aia… nu știu cum naiba, nu știu cum îi spuneau, așa. Băgau în sticle, băgau dioxid de carbon, o căpăceau bine: Bricfor!”.

“Băi,” comentează Moisescu. “Totuși eu zic că altă melodie ar merge mai bine. Da”™ n-am răbdare să caut acum. Ajunge pentru azi.”

Salvează, închide și ia în primire un vizitator, care-l aștepta cuminte de peste un sfert de oră. Pe la 5 se va sui în Toyota și va demara către casă, către Olivia, David și Luca, punctele în jurul cărora îi sunt organizate zilele. Spotul va rămâne pe melodia Angelei, iar emisiunea va fi printre cele mai haioase din întreg sezonul. Va mai trage încă trei până la mijlocul lui iunie, inclusiv aniversarul 150, la finalul căruia va anunța vacanță, timp tradițional de reinventare a emisiunii și odihnă pentru general și oșteni. Își va cere subtil scuze celor răniți de mușcăturile sezonului, își va reitera bunele intenții și va încheia, inevitabil ““ alt cuvânt care îi place ““ cu sfânta treime: “Sunt Andi Moisescu. Mă-nclin. Voie bună!”

O joacă, să moară caca.

Comments

• Recently Written

  • Fiecare om e o poveste
  • Despre intervievat, cu Mike Sager
  • The Power of Storytelling 2012
  • Despre reviste indie ÅŸi 3 ani de DoR
  • De ce mă ratez ca jurnalist
  • Reportajul, cum ar trebui să fie
  • DoR are nevoie de tine. Abonează-te.
  • Comunitate
  • Cele mai bune poveÅŸti din 2011
  • Sesiunea de keynotes a Power of Storytelling

• Categories

  • Ce citeÅŸte Gabi
  • Ce-am învăţat
  • Cursuri
  • De ce functioneaza?
  • Decat o Revista
  • DefiniÅ£ii
  • Draft
  • Editare
  • Esquire
  • Featured
  • Inovatie
  • Intrebari
  • Leadership
  • Lectura de weekend
  • Motivatie
  • Recomandări
  • Tabu
  • Tehnică
  • Texte
  • Uncategorized
  • Viata de freelancer

• Archives

  • December 2012
  • September 2012
  • April 2012
  • February 2012
  • January 2012
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • July 2011
  • June 2011
  • May 2011
  • March 2011
  • February 2011
  • January 2011
  • December 2010
  • November 2010
  • October 2010
  • September 2010
  • August 2010
  • July 2010
  • June 2010
  • May 2010
  • April 2010
  • March 2010
  • February 2010
  • January 2010
  • December 2009
  • November 2009
  • October 2009
  • September 2009
  • August 2009
  • July 2009
  • June 2009
  • May 2009
  • April 2009
  • March 2009
  • February 2009
  • January 2009
  • December 2008
  • November 2008
  • October 2008
  • September 2008
  • August 2008
  • July 2008
  • June 2008
  • May 2008
  • April 2008
  • March 2008
  • February 2008
  • January 2008

• 
  

• About

  O conversaţie despre scris, idei, strategii şi tehnici de realizare a poveştilor jurnalistice.

• Blogroll

  • Fresh Yarn
  • Malcolm Gladwell
  • Narrative Digest
  • Poynter
  • SMITH Magazine
  • This American Life
  • Why We Write
  • Write to Done
  • WriterL
  • Writing Tools