Antrenament de empatie
După fiecare lansare a DoR, strângem la un loc cât mai mulți dintre oamenii care au contribuit la facerea acelui număr – reporteri, ilustratori, fotografi etc. E o minimă formă de mulțumire0, având în vedere că oamenii creează conținut voluntar, de drag. După #6, am vrut să zic niște lucruri, dar am decis că nu era locul pentru speech-uri. Am transformat însă notițele într-un text, pe care am decis să-l fac public.
Fără voi, n-am avea DoR și ăsta nu e un joc de cuvinte.
Îmi cer scuze că sunt blindat cu notițe ““ Cosmin Alexandru, care m-a învățat câteva chestii despre discursuri, sigur o să mă tragă de urechi ““ dar am vorbit atât de mult în această săptămână, încât mi-am zis că poate așa reușesc totuși să spun ce vreau.
Unii dintre voi probabil știu că emisiunea mea preferată e un show de reportaje radio care se numește This American Life. În TAL, care există de vreo 15 ani, fiecare episod durează o oră și are o temă, iar producătorii vin de fiecare dată 3-4-5 povești pe acea temă ““ de la documentare la eseuri la interviuri. Printre temele recente se numără: Infidelitate, Cum creezi slujbe, Dragoste cu forța, Rețeta originală. Oameni ăștia fac de toate despre tot, trec de la frivol la dramatic, de la umor la investigație, de la iubire la război, dar au un numitor comun: empatie. Emisiunea e un antrenament săptămânal în empatie, în îmbrăcat pielea altor oameni și trăit un moment din viața acestora.
Filozofia lor ““ și, probabil v-ați prins deja că există o revistă în această cameră care vrea să facă același lucru ““ e că o poveste bine spusă te poate schimba.
Da, toate lumea ne omoară cu “povești”. Uneori simt că dacă voi mai auzi odată acest cuvânt, mă voi lăsa de jurnalism și-mi voi face o băcănie. Apoi îmi amintesc că mai nou și băcăniile ““ fie că sunt corporatiste, fie că sunt independente ““ spun povești. Sunt povești în publicitate, sunt povești în politică, sunt povești în știri. Dar majoritatea acestor povești sunt false.
Nu inventate, cât superficiale.
Personajele sunt subțiri, bi-dimensionale, stereotipe, totul e alb sau negru, lumea e simplă, likeurile sunt garantate.
Dar o poveste cum spune TAL, una care te poate schimba, e o poveste care te face să exclami: “exact așa e!” sau “nu sunt singur!”. (Mică paranteză: Feedbackul pe care îl primim la DoR e cel mai des de tipul: “articolul din numărul ăsta mi-a adus aminte de un moment în care…”) Poveștile astea ne pot face să ne simțim bine. Pe mine m-au transformat iremediabil. Când funcționează și sunt documentate atent și construite migălos, afli că există alții ca tine. Sau oameni care nu sunt deloc ca tine, dar pe care acum îi înțelegi mai bine, sau le înțelegi mai bine situația.
Ca să ilustrez, vă spun o poveste de-a lor. Era odată un tip lucra într-o companie financiară și se ocupa de carduri ““ mai precis, se ocupa de datoriile pe care le acumulau oamenii pe carduri. Câștiga OK, era căsătorit, avea un copil, dar își ura de moarte jobul. Dorința lui secretă era să aibă un show de comedie la TV, așa că și-a dat demisia și a început să înregistreze un show în dormitor, pe care îl încărca săptămânal pe YouTube în speranța că va fi descoperit. Prietenii erau în public sau îl ajutau cu tehnica, soția era un personaj recurent. A crescut încet-încet, până când a ieșit din dormitor și a închiriat o sală în oraș. Lucra cu voluntari, dar cheltuia economiile proprii pentru echipamente, decoruri și ce mai avea nevoie. Însă nu l-a sunat nimeni de la televiziune. Totuși, fiecare nou spectator pe YouTube îi alimenta credința că episodul următor avea să schimbe totul. Banca i-a luat mașina, a fost nevoit să se mute într-o chirie mai ieftină, și-a ipotecat casa și a strâns o groază de datorii pe o groază de cărți de credit ““ exact ce recomandase dintotdeauna oamenilor să nu facă. Apoi, prietenii și cunoștințele s-au retras din joc. Într-un final, soția l-a amenințat că-l părăsește. Abia atunci, cu mult după al doișpelea ceas, s-a oprit și a acceptat că nu va fi niciodată următorul Conan O”™Brien.
Nu știu dacă trebuie să subliniez că această poveste m-a făcut să mă gândesc la ce facem noi cu Decât o Revistă. Dar am s-o fac: această poveste m-a făcut să mă gândesc la ce facem noi cu Decât o Revistă.
Ne-am mutat din sufragerie într-o redacție, avem sprijinul a zeci de oameni care ne ajută voluntar să construim conținutul și câteva mii care îl devorează, dar viitorul e incert. Ne-am propus ca de la anul să putem plăti oamenii care fac conținut ““ în acest moment, doar un mecena miraculos poate să ne ajute să ajungem acolo. Mult din ce ar trebui făcut ține într-adevăr de noi (alergat după bani, după publicitate, după vânzări mai bune), iar noi nu știm să facem mare lucru în afară de conținut. Dacă mi-ar fi spus cineva acum un an jumate că a face o revistă înseamnă a afla, zi de zi, încă un lucru pe care nu știu să-l fac, încă un lucru care mă sperie, încă un lucru care mă depășește, l-aș fi bănuit de cinism. (Sau că lucrează pentru vreun editor invidios).
Nu vreau să alunec pe o pantă melodramatică, nici să spun că trăim o iluzie (dacă credeți că #6 a fost bun, stați să-l vedeți pe următorul), ci doar să ilustrez o realitate: cele mai bune povești sunt doldora de nuanțe de gri. Noi suntem o poveste de succes despre nevoia de jurnalism bine făcut și de povești care transformă. Suntem, fără îndoială, cea mai îngrijită și muncită publicație românească în acest moment. Dar suntem și o poveste despre cum și cât timp poți face asta, despre teamă și despre perseverență.
Știu că în viețile voastre aveți o groază de povești similare.
Ce nu voi înceta să cred niciodată e că avem nevoie să știm cine suntem și unde mergem ““ ca indivizi și ca societate. Jurnalismul bun ne poate arăta asta. Nu pot decât să sper că veți rămâne alături de noi în continuare, sau, că ne veți trage de mânecă dacă vă va părea vreodată că rămânem fără mașină, casă sau prieteni.
Comments
7 Responses to “Antrenament de empatie”
Leave a Reply
Nu sunteti pe cale sa ramaneti fara familie, casa si masina. Ba chiar, pentru ca ma incapatanez sa cred ca traim intr-o lume cu valorile asezate drept, sunteti pe cale sa capatati altele mai mari si mai bune! (ma refer, desigur, la casa si masina :)) Eu una cred ca faceti istorie – din afara se vede cum faceti istorie. Si au sa apara si oamenii aia care sa invarta mai repede rotitele, ca sa va lase pe voi sa va concentrati pe continut.
Pasiunea si munca genereaza calitate si impreuna conduc, mai devreme sau mai tarziu, la succes sub toate formele, inclusiv financiar. Asa ca spor la scris, capul sus si privirea inainte! ;)
Te inteleg cand spui ca uneori te sperie gandul ca sunt atatea lucruri necunoscute care apar zilnic. Dar si ziua in care te-ai intors seara acasa fara sa fi invatat nimic nou, e o zi pierduta si nici nu merita efortul de a te fi dat jos din pat dimineata…
Mi se pare geniala coperta ! :D Felicitari pentru un nou numar DoR
se putea scrie si mai bine
[…] lipseÅŸte din media românească: profunzime ÅŸi poveste. ÃŽncercăm, cum am mai spus, să facem un exerciÅ£iu de empatie: tu, cititor, încalţă-te puÅ£in cu pantofii subiecÅ£ilor noÅŸtri. Cum […]
[…] pot să ne transforme. (Despre puterea transformaÅ£ională a poveÅŸtilor, în alt episod; în mare, cam despre asta e vorba.). ExplicaÅ£iile contau însă doar pentru editorul ÅŸi scriitorul din mine. Pentru Cipri, care […]