Competiţie de jurnalism de investigaţie
Vara asta aduce vești bune pentru jurnalismul românesc, în special pentru cel complicat, care necesită timp, resurse și omoară neuroni. Primul lucru de care vreau să vă readuc aminte este competiția Soros de proiecte de jurnalism de investigație. Soros va finanța cel puțin 10 materiale jurnalistice (text, audio, video, foto, cum doriți voi) cu maxim 3.500 de dolari, materiale ce urmează să apară în toamnă – întâi pe o platformă dedicată și ulterior în alte media.
Știu că mulți jurnaliști fug de cuvântul investigație, dar nu uitați că el este generos. Iată ce spune regulamentul: “Proiectul poate acoperi orice subiect relevant pentru Romania, inclusiv subiecte internationale regionale, punctandu-se in mod deosebit proiectele cu tenta comunitara.”
Mi se pare o nuanță importantă, care ar trebui să vă motiveze măcar să încercați. Uitați-vă și la jurnalismul făcut de ProPublica în Statele Unite.
Nu uitați că deadline-ul de depunere a proiectelor este 8 iulie.
Se vor lua în calcul în selecția proiectelor:
– relevanta subiectului din perspectiva interesului public;
– originalitatea proiectului propus;
– adecvarea planului de documentare la subiectul propus;
– adecvarea metodelor de investigatie la proiectul propus;
– adecvarea bugetului la proiectul propus;
– utilizarea multimedia si new media in realizarea materialului de investigatie;
– capacitatea candidatului de a duce la bun sfarsit proiectul propus, demonstrata prin materialul de portofoliu, in termeni de: originalitatea subiectului, respectarea normelor profesionale, expresivitatea scriiturii.
Mai multe detalii aici.
Dudu (FHM, noiembrie 2009)
Publicat în FHM România, noiembrie 2009. Republicat aici de ziua de naștere a subiectului.
Cele mai importante schimbări survenite de când a fost scris acest text e că Dudu are job de vreo lună încoace și termină masterul vara asta.
“”-
DUDU
O apreciere a fratelui mai mic.
Fratele meu Dudu este un meseriaș. Nu în sensul de meseriaș care schimbă robinete, ci un bestial, un adevărat, ați înțeles voi. Vă fac un bine povestindu-vă despre el, pentru că nu se știe niciodată când îl veți întâlni și ar fi păcat să nu-i dați o bere.
Nu știu de ce am început să-i spunem Dudu ““ în buletin e Andrei ““, dar se zice că eu aș fi copt porecla, la puțin timp după ce mama a adus acasă de la spital un gomoloț de copil. Apariția lui a fost un fenomen interesant ““ sunt fotografii care atestă că studiam atent procesul de îmbăiere și îmbrăcare. Fascinație au stârnit ani întregi și cârlionții lui, de parcă îl electrocutaseră cu bigudiuri. Nu mai țin minte când i-au dispărut buclele; probabil pe când a început să iasă cu mine în curte la fotbal sau la o “nemțească”. Fiind printre cei mai mici, se descurca mai greu și era candidatul ideal pentru eliminări. În scurt timp am început să muncim să-l ținem în joc, ca nu cumva să fugă acasă să mă spună, ceea ce îl scotea pe taică-meu la geam, ceea ce însemna “acasă, cu minge cu tot”, ceea ce le strica tuturor ziua de joacă.
Deși aveam amândoi câte un pat în camera noastră, Dudu a dormit ani de zile cu maică-mea. Singura perioadă extinsă în care țin minte că a stat în cameră cu mine a fost pneumonia din “™94, care l-a exilat în “salonul” nostru vreo două săptămâni. Când eram la liceu și rămâneam amândoi singuri acasă și prietena mea stătea peste noapte, mă chinuiam să-l trimit la culcare, insistând că somnul e o nevoie esențială. Nu se lăsa nicicum convins și astfel prelungea la infinit perioada de așteptare până apucam să-i bag fetei mâna sub bluză.
Cum se întâmplă adesea cu frații separați de un ciclu școlar, cel mare îl cam ignoră pe cel mic odată ce intră la liceu. Nu că l-ar fi deranjat prea tare pe Dudu, care era ocupat cu de-ale lui: să tragă prima țigară în parc în clasa a VI-a, cu o colegă experimentatoare; să excrocheze pe Internet niște americani creduli care îi trimiteau eșarfe și sigle de cercetași, crezând că vor primi ceva la schimb; să facă șpagatul. Acum nu mai poate, dar ani buni i-a dat clasă lui Mircea Badea ““ avem pe undeva o fotografie estivală, Dudu în șpagat, eu cu burtă de adolescent.
Pe-atunci ascultam aceeași muzică, de obicei casete și CD-uri pirat cu euro-dance nemțesc. A fost pe rând fan Snap, Fun Factory și alte asemenea. Spre deosebire de mine, Dudu dansa. A dansat și în ceva grup al școlii și a câștigat un concurs județean scuturându-se pe Push it de la Salt-n-Pepa. Pe când am plecat la facultate și am intrat într-o fază târzie de rebeliune adolescentină, Dudu a-nceput să devină tipul care e acum: glumeț, relaxat, binevoitor, mereu în centrul atenției, deseori liantul găștii, meserie ingrată când gașca e de mărimea unui sfat popular. Asta a fost dintotdeauna diferența principală dintre noi: el se descurca de minune cu oamenii, mie îmi era frică de ei. (Mai demult îl rugam să dea telefoane în locul meu, pentru că mă temeam că mă voi bâlbâi de jenă.)
Nu cred că Dudu s-a revoltat vreodată, deși în liceu a avut câteva momente în care a devenit mai ermetic. Poate pentru că toți trăgeam de el să învețe, iar unii făceau greșeala să mă dea pe mine exemplu, ceea ce era greșit. Am învățat bine doar în clasele I-IV, când mi-au și dat premiul I. În rest am fost mereu pe la mijloc, pendulând între 8 și 9. Dar așa s-a construit narațiunea familiei, perpetuată până azi: ăla mare e studios, ăla mic e descurcăreț.
Descurcăreț sigur e ““ i-am observat aptitudinea asta mai ales în ultimii ani, de când a terminat facultatea. Nu numai că are o capacitate fascinantă de a negocia, de a vrăji oameni și de a-i face să-și dorească să-l ajute, dar are și un instinct nepereche de a se scoate din rahat. Recent, ne-a oprit poliția după ce a depășit pe linie continuă. N-a încercat să dea șpagă ci și-a recunoscut onest greșeala, blamându-se cu o stăpânire actoricească. Un singur lucru l-a rugat pe agentul de circulație: nu-mi luați carnetul, pentru că trebuie să ies cu mașina din țară. “Sunt director la o firmă de IT și îmi fac nunta în Ungaria în câteva zile”. Minciuni sfruntate, dar le-a spus pe un ton care te făcea să te gândești ce cadou de nuntă să-i cumperi. Polițistul i-a urat casă de piatră și l-a sfătuit să n-o mai calce. Nu știu dacă l-a crezut; dar mă îndoiesc că n-a fost impresionat de enormitatea poveștii.
Astăzi Dudu e la masterat în Cluj. Asta pentru că încă nu știe ce vrea să facă, iar școala e cea mai bună ascunzătoare până i se ivește ceva. În timpul liber e DJ. Nu pune tehno nemțesc, ci drum & bass cu care-mi terfelește timpanele la fiecare drum împreună. Se pare că are un talent pentru suprapus beat-uri, ca să nu mai vorbim că femeile îi spun mereu cât de bine îi stă la platane. Își zice Dudawles și dacă-l prindeți prin vreun club ““ cel mai probabil în Cluj ““ mergeți să-l vedeți. Luați-i o bere și lăsați-l să vă binedispună. Nu uitați să-i mulțumiți când plecați acasă. Meseriași ca el se găsesc greu.