Cea mai bună scriitură de revistă – Ellies 2011
American Society of Magazine Editors (ASME) au premiat aseară cel mai bun jurnalism de revistă din 2010. Cum am făcut și în anii trecuți, vă ofer cei patru câștigători pentru documentare și scriitură, standarde jurnalistice binevenite.
REPORTING: Harper’s: The Guantanamo Suicides, Scott Horton.
FEATURE WRITING: Los Angeles Times: The End, Ben Ehrenreich.
PROFILE WRITING: The New York Times Magazine: The The Man the White House Wakes Up To, Mark Leibovich.
ESSAY: The Paris Review: Mister Lytle: An Essay, John Jeremiah Sullivan.
Pentru PUBLIC INTEREST a câștigat unul dintre cele mai bune texte pe care le-am citit anul trecut: Letting Go, de Atul Gawande, publicat în The New Yorker. Premiul pentru DESIGN l-a luat Fred Woodward și GQ.
TOTB, Adevărul şi Cola
UPDATE: Un articol în Adevărul de marți spune că agenția Coca Cola, McCann, ar fi fost cei care ar fi făcut presiuni asupra ziarului.
Ce s-a întâmplat între Think Outside The Box și Adevărul din cauza Coca Cola nu e altceva decât o manifestare publică a unui mod de operare care se găsește în mai toate redacțiile din România. Presiunile comerciale sunt mari, interesele și egourile la fel, iar atunci când o sursă importantă de venit e privită critic, cineva, undeva, se va speria.
A spus Costi Rogozanu suficiente și se vor spune cu siguranță multe altele. Eu simt nevoia să punctez momentul pentru că la Decât o Revistă încercăm din răsputeri să păstrăm o graniță între ce înseamnă conținut publicitar și conținut editorial. Am două lucruri de notat:
1. Dacă n-a fost clar până acum: influența brandurilor asupra conținutului e mare în România. Uitați-vă mai ales prin revistele comerciale și vedeți cât conținut se află de fapt acolo pentru că e asociat cu un brand – valabil inclusiv pentru coperte. Sigur că sunt momente în care un brand și o publicație pot face ceva împreună, dar trebuie să fie limpede că e un demers publicitar. La noi majoritatea acestor momente sunt prezentate drept conținut editorial, iar asta e deranjant pentru că eu, cititor, vreau să știu cine a copt o idee: redacția sau advertiserii? Asta ca să știu dacă citesc o publicație sau un catalog.
2. De multe ori am senzația neplăcută în România că trebuie să apăr un principiu fără să fiu pe deplin de acord cu cei care au tras paiul mai scurt. Așa e și aici. TOTB nu a făcut jurnalism strălucit despre Coca Cola. A făcut compilații corecte și muncite din surse străine și le-a dublat cu materiale de opinie. Adevărul spune că a fost jurnalism de o “calitate îndoielnică”. Nu e mai îndoielnic decât 90 la sută din ce se publică la noi – inclusiv în Adevărul. Dar n-a fost jurnalism de calitate. Dacă decizi să faci un serial serios despre o marcă, atunci trebuie să faci mai mult: să ieși pe teren și să scrii despre vânzarea sucurilor în școlile din România, despre fabrica de îmbuteliere, despre creativul din agenția locală care face campaniile etc. Cu alte cuvinte, jurnalism de teren, nu de Google.
Mă consider prieten cu TOTB și țin la oamenii din spatele proiectului și sper că vor găsi energia și resursele să meargă înainte de unii singuri. Mi-ar plăcea să-i văd continuând acest subiect și încercând să afle ce s-a întâmplat exact – încercând să intervieveze oameni de la Adevărul, oameni de la Cola, oameni din agenții etc. Ce li s-a întâmplat nu e singular și cred că un astfel de demers ne-ar putea ajuta pe noi toți, jurnaliști și cititori.
Bad writing
Trebuie curaj pentru așa ceva:
Bad Writing – Official Trailer from Morris Hill Pictures on Vimeo.