Copiii mor în maşini închise
Gene Weingarten a câștigat acum două zile al doilea premiu Pulitzer pentru feature writing, de data asta pentru un articol cutremurător despre părinții care își uită copiii în mașini când merg la muncă, iar aceștia mor de hipertermie. Pe lângă o poveste de neuitat, articolul e și o încercare curajoasă a autorului și publicației – The Washington Post – de a susține următoarea teză: neglijența e teribilă, dar nu e crimă. Și vinovatul nu e lipsa de dragoste, ci memoria. (“Failures of memory, not of love”.)
Sau, cum spune un profesor care studiază relația dintre emoție, stres și memorie: “Memory is a machine and it is not flawless. If you’re capable of forgetting your cellphone, you are potentially capable of forgetting your child”.
E de admirat efortul de documentare al lui Weingarten – a intervievat 13 familii -, dar și modul în care a construit textul, plin de momente de suspans care te propulsează în următoarea secțiune. Puteți citi câteva dintre gândurile lui legate de articol și de premiu, aici.
E important ca un jurnalist să-și urmărească obsesiile și să scrie despre lucrurile care îl macină. Chiar dacă Weingarten a câștigat primul Pulitzer cu un text despre cum nu recunoaștem un violonist de clasă, ambele texte premiate sunt despre cât suntem de preocupați de propriile probleme, despre cum ne păcălește creierul, cum avem urechile înfundate, ochii închiși și capul plin de gânduri.
Am senzația că Weingarten scrie pentru a-și aminti că există o lume în afara lui – asta ar trebui să facă orice jurnalist bun.(PS: Și scrie în așa fel încât să simți.)
Comments
One Response to “Copiii mor în maÅŸini închise”
Leave a Reply
[…] ascultat, însă, de această precauÅ£ie burgheză atunci când Cristi a trimis către textul cu care Gene Weingarten a câştigat recent al doilea premiu Pulitzer: povestea […]