Dorinţe 2009
>>> Publicat în FHM România în ianuarie 2009. Pentru o scurtă evaluare a ce sa îndeplinit, vezi FHM de ianuarie 2010. Tot acolo e și lista de dorințe pentru 2010.
DORINÅ¢E 2009
Ce-mi doresc eu mie (și celorlați) în anul ăsta
Anul trecut, în acest spațiu, v-am spus ce vreau de la mine și de la alții în 2008. Înainte să trecem la lista aferentă pe 2009, vreau să fac un mic bilanț. Spuneam că vreau să ajung la Ikea. Am ajuns. Am cumpărat rafturi. Le-am montat. Timp de câteva ore m-am simțit atât matur cât și tâmplar. Mai visam să-mi dresez rețeaua socială, care între timp și-a dublat numărul de conexiuni atât pe Facebook (merge spre 200), cât și pe LinkedIn (100). N-am reușit să-i conving pe oamenii ăștia să-mi schimbe prizele, dar îmi fac trafic la blog. În ciuda presiunilor, cred că renunț de tot la ideea de a-mi face firmă. Acum, dorințele pe 2009:
SÄ‚ ÎMI FAC GAȘCÄ‚. Am aflat recent că o gașcă de prieteni e ca un supermarket. Cu cât e mai mare, cu atât ai mai multe sortimente. Se spune că în găștile de prieteni ““ alea care fac ședință să decidă cine ce aduce de rev ““, oamenii sunt împărțiți după aptitudini și selectați (sau înlocuiți) în funcție de ce oferă. E ăla cu multe filme furate. E aia cu pile la o textilărie care produce pentru export. Ä‚la cu apartament cu trei camere. Aia cu mașină cu portbagaj mare. Eu nu știu exact ce pot face într-o gașcă, dar m-am decis să aplic pentru poziția de dactilograf. Cineva trebuie să-și asume acuratețea listelor de cumpărături pentru excursiile de weekend.
SÄ‚ FAC MUȘCHI. Nu știu exact câți. Cel puțin unul, maxim șapte. Mi se pare futil să spui “merg la sală”. Așa spun și doctorii și asta nu pare să-i mențină în formă. Eu sunt mai orientat. Întotdeauna mi-a plăcut să văd bărbați ridicându-și femeile de la sol fără să respire greu sau fără să facă hernie. Vreau și eu. Deocamdată pot ridica doua baxuri de apă stând pe loc. Dacă e de transportat, pot duce un bax fără probleme pe o distanță de 300 de metri. Doar spre mai bine pot merge de aici.
SÄ‚ ÎMI IAU BORMAȘINÄ‚. Stau într-o garsonieră unde mă zguduie constant câte un vecin care-și găurește aici, își șmirghelește acolo, își doboară dincolo. 2009 e anul răzbunării. Nu știu ce dracu voi găuri, dar vreau să-mi iau o bormașină și s-o activez zilnic când încep știrile de seară, până vor realiza că indifirent de ce zice Esca, realitatea lor e aprig de repetitivă.
UN CANDIDAT SURPRIZÄ‚. Nu ar fi interesant să avem și noi un candidat neașteptat la prezidențiale? Unu care să ne facă să ne pese? Măcar așa, de show? Nu un Obama, că despre negri încă facem bancuri în ziare (“Ä‚la e atât de negru încât nu-l vezi noaptea în casă până nu aprinzi lumina”). Dar măcar o fostă gimnastă ““ oricare dintre ele. Doar s-a desfăcut în șpagat pe atâtea soluri; contează mult experiența asta internațională. Sau Mihaela Rădulescu ““ măcar știi că face sex. Și știm cu toții că nu putem avea încredere în oamenii care nu fac sex. Da, cred că Mircea Geoană și Traian Băsescu nu prea fac.
TÄ‚RIE. Răzbunarea ““ vezi bormașina și mușchii ““ nu e singura zodie sub care stă 2009. Pe când citiți aceste rânduri, eu îmi voi fi început o activitate la o revistă cu profil femeiesc. Nu am dorințe explicite de la această schimbare ““ deși nu m-ar deranja să mă invite la cât mai multe party-uri în lenjerie (a lor) ““, dar sper să am tăria necesară să stau departe de oje și creme. Am avut întotdeauna un punct sensibil pentru cuvântul “exfoliere”, așa că pericolul de-a păcătui există.
BERE CU GUST DE FRUCTE. Știu, se pot cumpăra variante de import. Dar acum, când ar trebui să consumăm local ca să susținem economia (da, asta înseamnă și hârtie igienică de la Bușteni ““ nu doar șterge ci și scarpină) , cineva ar trebuie să ne ofere opțiuni. Ursus Fructus cu Mure. Silva Merișor. Stejar Cais. Bergenbier Lubeniță (la pet, bidon și cazan). Ar fi o mișcare furtunoasă în industrie și ar crea un pod de flori între cei care plantează și cei care distilează.
NOI DILEME. Recent se întreba cineva dacă poți fi considerat culpabil pentru un pârț silențios dar împuțit tras într-o aglomerație? Și dacă ăsta e cumva mai josnic decât cel duduitor dar totuși blând olfactiv. Și m-am gândit: aceeași întrebare mi-am pus-o și la 11 ani. Vreau ceva nou. Niște dileme sociale mai angajante decât ce faci cu biluța din nas când ești într-un bar sau cum agăți o femeie ebrietată fără să simți că abuzezi de disponibilitatea ei.
ALTÄ‚ CRIZÄ‚. Una pe care o înțeleg mai ușor decât pe asta economică. Sau mă rog, una care să nu-mi influențeze negativ contul din bancă.
Selecţii din ce am citit în 2009
10 (+1) texte pe care le-aș reciti oricând – toate au apărut anul trecut:
1. David Grann ““ Trial by Fire. Despre pedeapsa cu moartea, justiție și Todd Willingham.
2. William Langewiesche ““ The Devil at 37.000 Feet. Două avioane s-au ciocnit în aer.
3. Ariel Levy ““ Either/Or. Cazul atletei Caster Semenya este pretextul unei povești despre sexe și despre cât de mult avem nevoie de constante ca să înțelegem lumea în care trăim.
4. Jon Reiner ““ The Man Who Couldn”™t Eat. Un eseu personal după care nicio masă nu va mai fi ca înainte.
5. Alex Kotlowitz ““ All Boarded Up. Cum să înțelegi criza ipotecară din SUA, citind despre un oraș semi-pustiu și despre oamenii care încearcă să-l țină pe picioare.
6. Tom Junod ““ The Miracle of John Updike. Și o iubire care a început cu Rabbit Redux.
7. William Langewiesche ““ The Pirate Latitudes. Textul esențial despre pirații din Somalia.
8. Jeanne Marie Laskas ““ Game Brain. Fotbalul american, văzut prin ochii unor doctori care au studiat creierele jucătorilor și nu le-a plăcut ce-au găsit (de completat cu textul lui Malcolm Gladwell, Offensive Play
9. Michael Finkel ““ How I Convinced a Death-Row Murderer Not to Die. Un text despre un bărbat care și-a ucis soția și cei trei copii, scris de jurnalistul căruia i-a furat identitatea în 2002.
10. Margaret Talbot ““ Brain Gain. Studenția și substanțele neurostimulante.
– Gabi
Drumuri prin Rom̢nia Р1915, 1990
John Reed, unul dintre precursorii jurnalismului narativ american s-a plimbat prin Europa în timpul primului război mondial și n-a fost deloc impresionat de România. De fapt, singura țară din regiune care i-a plăcut a fost Bulgaria. Despre România, români și București a scris în “The War in Eastern Europe”:
Despre temperamentul românului, Reed scrie:
[The Romanian] has Latin traits: excitability, candour, wit, and a talent for hysterical argument in critical situations. He is lazy and proud, like a Spaniard, but without a Spaniard’s flavour; sceptical and libertine, like a Frenchman, but without a Frenchman’s taste; melodramatic and emotional, like an Italian, without Italian charm. One good observer has called Rumanians ‘bad Frenchmen’ and another ‘Italianized gypsies’.
(…)
Shopkeepers and cabmen and waiters in restaurants are thieving and ungracious; if they can’t cheat you they fly into an ugly rage and scream like angry monkeys. How many times have Rumanian friends said to me: don’t go to so-and-so’s shop, he’s Rumanian and will cheat you.
Aproape 80 de ani mai târziu, în 1990, Robert Kaplan a făcut și el un scurt tur al Bucovinei (Romania’s Changeless Land, NY Times), o regiune care i-a plăcut la nebunie pentru că părea ruptă de restul României și de dezastrele comunismului. Lui Kaplan nu i-a plăcut prea mult mersul cu trenul în România și ar fi suprins să afle că acest mod de deplasare e în continuare o experiență la întâmplare: când minunată, când înfiorătoare.
10 poveşti pentru vacanţă
Pentru cei care vor să-și petreacă vacanța citind niște jurnalism memorabil, o selecție de 10 texte cu care să vă ocupați serile cel puțin până în prag de Anul Nou:
1. Michael Paterniti, Driving Mr. Albert. Autorul pleacă într-o călătorie inițiatică de-a latul Statelor Unite împreună cu creierul lui Albert Einstein.
2. Caitlin Flanagan, Are you there God? It’s me Monica. Așa se scrie comentariu cultural. Da, e despre sex oral. Și despre Bill Clinton.
3. Michael Lewis, Jonathan Lebed’s Extracurricular Activities. Un puști de 15 ani dă peste cap sistemul financiar american.
4. Jon Krakauer, Into the Wild. Povestea lui Chris McCandles, care a plecat în sălbăticia Alaskăi și nu s-a mai întors. Întâi articol de revistă. Apoi carte. Apoi film.
5. Tom Junod, Angelina Jolie Dies for Our Sins. Considerat de unii critici cel mai prost portret făcut vreodată. Nu sunt de acord.
6. Emily Nussbaum, Neil Patrick Harris. Cum a ajuns Neil Patrick Harris (Barney din How I Met Your Mother) un actor care a spulberat stereotipurile.
7. Buzz Bissinger, Shattered Glass. Povestea unui jurnalist care a inventat aproape tot ce a scris.
8. Zadie Smith, Dead Man Laughing. Un eseu personal tulburător despre viață, moarte și comedie.
9. Gery Marzorati, The Future of Long Form Narrative. Despre cine mai scrie, cine mai citește și cine mai plătește pentru jurnalism narativ în vremurile de azi.
10. Jeanne Marie Laskas, This is Paradise. Despre gunoi, unde se duce când pleacă din casele noastre și cine se ocupă de el.
Cititorii sunt prioritari
Relația unui editor cu cititorii e mai importantă decât relația cu compania, cu publisherul, cu advertiserii. E teorie, dar cei care au transformat-o în practică, continuă să trăiască. Să mai cităm teoria și cu următorul lucru: “A magazine’s long-term prospects depend more on serving its readers than on keeping advertisers happy all the time.”
Esquire US iPhone App
Demonstrația aplicației de iPhone de care vorbeam și în postul trecut. Copy & paste-ul e minunat.
Puţin despre viitorul revistelor
UPDATE (19.12): New York Times a scris recent – mai pe larg – despre toate aceste mișcări digitale din lumea publishing-ului de revistă.
2010 va fi un an important pentru viitorul revistelor. Apariția (mai mult decât probabilă) a tabletei de la Apple va fi un impuls serios de a experimenta cu această formă. Tableta nu e singura inovație. Aplicațiile de pe iPhone făcute de GQ, The Guardian și Esquire arată o preocupare cu cititul mobil. Apoi mai e și frumoasa demonstrație a celor de la Sports Illustrated.
Ce e important de reținut e cât de mult încearcă toate aceste inițiative de a replica experiența unică a cititului unei reviste pe hârtie. De asemenea, rămâne în picioare ideea că formula de a compila, agrega și cura conținut va continua să funcționeze pentru mulți dintre noi; mai ales când avem produse și oameni în ale căror criterii de selecție ne putem încrede.
Mai jos, un viitor care nu este foarte departe. Cum ar fi să ne citim așa revistele în câțiva ani?
Dacă vreți să continuați să citiți despre ce poate aduce 2010 în această industrie, puteți lua la rând cele 115 previziuni făcute de Folio. Mie mi-a plăcut mult ce a avut de zis Samir “Mr. Magazine” Husni:
Looking into my crystal ball I see one big word: ‘All.’ It is no longer an era for either or. Magazine companies have to give it their ALL whether in print or on the Web. The business model has to be rewritten and magazines are going to start charging more for their content. The era of ‘Me Too’ is on the way out and now more than ever magazines have to provide a point of difference in their content that will add value to the magazine and that will entice readers to pay a good portion for producing such content. It is nothing short but amazing to hear media companies now wanting to charge for content on line while they still sell printed magazines for $5.00 a year.
As for the survival and death of magazines, I do not think there will be a shortage of good ideas, and technology is going to make it even easier to start printed magazines. The major shift will continue to be in the move from mass to class. Higher cover prices followed by higher subscription prices will be the norm and not the exception. New magazines arriving on the marketplace should have a “Must Have” stamped all over it. The era of “Nice to Have” magazines is gone.
DoR caută project manager şi idei
Am decis să postez această scrisoare și la mine pe blog. E un anunț oficial despre viitorul Decât o Revistă și în același timp un apel către comunitatea de cititori pe care vrem s-o coagulăm. Dacă aveți ceva de spus – la oricare dintre cele trei puncte – DoR așteaptă mesajele voastre.
Decât o Revistă va apărea din nou.
Deși a pornit ca o revistă-unicat, reacțiile voastre ““ zeci de e-mailuri și comentarii ““ ne-au convins să continuăm. O vom face în același registru sincer în care am apărut și prima oară. DoR s-a născut de la o întrebare simplă: avem nevoie de o revistă curioasă, nepretențioasă și muncită care vorbește despre cum trăim astăzi? Răspunsul covârșitor a fost DA. Acum urmează întrebarea mai dificilă: putem s-o susținem editorial, vizual și financiar? Ca să răspundem, avem nevoie de ajutorul vostru cu următoarele:
1. Căutăm un manager de proiect, cineva care să dezvolte și să gestioneze infrastructura care ar putea susține DoR. Practic, un Superman sau o Superwoman care să muncească atât de mult și de bine încât să reușească să creeze un proiect care apoi să-i plătească un salariu. Idei avem, dar noi suntem scriitori, fotografi și designeri. Un project manager de succes ar putea însemna o frecvență sporită și un conținut mai ambițios. Căutăm pe cineva cu multe curiozități și vise, cu niște cunoștințe de management, confortabil în lumea online, dar capabil de-a fi un purtător de mesaj și un negociator în lumea offline. (Pornind de la idei dezvoltate alături de echipa editorială, ar trebui să construiască un schelet de finanțare, să organizeze evenimente, să coordoneze distribuția etc). Și ar trebui să fie o persoană mai organizată decât noi, boemii.
2. Căutăm idei de surse de finanțare pentru al doilea număr, care nu va mai fi distribuit gratuit. Vom încerca să vă oferim posibilitatea să îl rezervați în avans, contribuind astfel financiar la realizarea lui. Vom căuta și alte formule. Dacă aveți idei ““ sau oferte ““ nu ezitați.
3. Misiunea DoR e de a asambla realitățile și obsesiile contemporane ““ sociale, politice, culturale, consumeriste ““ într-un puzzle eclectic și provocator. Vom continua să spunem povești la granița dintre interese, sensibilități (populare și alternative) și nevoi (cunoaștere și amuzament). Vom continua să le ilustrăm și să le împachetăm în așa fel încât revista să fie un obiect de colecție de păstrat pe raft, nu de înfundat în coșul cu hârtie de dus la reciclat. Conținut trebuie să se nască și din conversația cu voi. Așteptăm să ne trimiteți gânduri, idei, propuneri, sugestii, să ne indicați oameni interesanți, voci nedescoperite, fotografi neștiuți și desenatori nepublicați.
Decât o Revistă e proiectul nostru, al tuturor care caută dovezi că România poate privi mai departe de lehamitea de azi și regretele de ieri. Sperăm că doriți s-o revedeți. Noi dorim s-o continuăm.
Așteptăm project managerul și ideile ““ financiare, editoriale, vizuale ““ pe dor (at) decatorevista.ro.
Copertele lui 2009 (în viziunea Time)
Revista Time a ales copertele preferate ale anului 2009. Pe locul 1 a ieșit New York și o copertă cu escrocul Bernie Madoff. Pe 2 e minunata coperta din The New Yorker desenată pe iPhone. Pe 3 e Texas Monthly.
Restul aici.
Cine sunt eu? (FHM, Octombrie ’09)
>>> Publicat în FHM România, octombrie 2009.
CINE SUNT EU?
Despre ce am aflat după ce mi-am testat personalitatea.
Ani buni am trăit fără să fac vreun test de personalitate. Ba chiar aveam impresia că dispăruseră și că lumea e la pace cu sine; că începusem să ne acceptăm mai abitir decât îl acceptă Moni pe Iri. Apoi, lumea a început să facă teste pe Facebook. Unu-cinci-treișpe, de parcă era cineva interesat de ce fel de inimă are testatul, ce zeitate greacă îi seamănă sau ce cântec îi exprimă personalitatea. Am refuzat să fac vreun test d-ăsta și dat multe clickuri ca să nu-mi mai apară rezultatele prietenilor.
Dar n-am putut scăpa de neliniștea revelației că s-au întors testele de personalitate, și nu oricum, ci într-o formă agresivă, exhibiționistă și inutilă. Așa că, inspirat și de un test menit să-ți evalueze pornirile narcisiste, am hotărât să aflu cine sunt. Și pentru că se poartă, vă spun și vouă. Singura condiție a experimentului: fără teste de pe Facebook.
La narcisism am făcut 14 puncte, un scor mediu. Cică vedetele punctează spre 18, iar adevărații narcisiști peste 20. Cel mai bine am ieșit la “autoritate” (4 puncte) și la secțiunea “totul mi se cuvinte” (3 puncte).
La testul Jung Myers-Briggs, folosit și de departamentele de resurse umane care cred în bifat căsuțe, am ieșit INTJ ““ introvertit, intuitiv, gânditor, critic ““, însă numai primele două în procentaje de peste 75 la sută. Una dintre interpretări m-a informat că sunt un mastermind, adică înțeleg cum se construiește un proiect și lucrez după un plan A, dar sunt mereu pregătit să trec la planul B. Cică un mastermind nu e impresionat de autoritate și adoptă doar ideile care i se par bune ““ indiferent de cine le-a copt. Îi place să ia decizii, dar îi place mai mult cercetarea dinaintea lor. Cică aș fi în compania lui Nietzsche, Petru cel Mare și, desigur, Nostradamus, un tip cunoscut pentru tendința lui de a privi spre viitor.
Am mai aflat ““ dintr-un test care pretindea că îmi va spune cărui lider îi seamăn ““ că sunt John F. Kennedy. Adică îmi place puterea pentru că îmi poate spori opțiunile sexuale. Ce-i drept, asta era declarația mea de intenție acum zece ani ““ scriu ca să pun mâna pe femei. Astăzi scriu ca să nu mă roage s-o ridic.
Dintr-un test obositor, în care am agreat și respins diverse ipoteze, am aflat că stau prost la capitolul “stabilitate emoțională” și că sunt anxios și prăpăstios. Măcar testul m-a indicat drept un tip ordonat, ceea ce înseamnă că sunt la fel spontan și amuzant ca un cartof.
Muzical ““ spune alt test ““ pasiunile ocazionale pentru hituri cântate de femei cu părul lung și lins (vezi Nicole și Lady GaGa) mă fac doar 48 la sută indie. Informația asta expune și un secret de consum: îmi plac cafenelele independente, dar îmi place și să intru la Starbucks și să comand în scorneala lor snoabă de limbă.
Două teste diferite mi-au indicat că sunt stângist de creier ““ adică nu înțeleg decât chestiile explicite și logice. Ä‚sta e probabil motivul pentru care filmele europene mi se par un fel de Discovery Channel pentru absolvenții de filozofie, iar arta abstractă o variantă ironică a orelor de desen din generală.
Alt test, care spune că am un IQ de 133 (adică sunt o inteligență superioară, bă!), m-a declarat matematician vizual capabil să distingă relații și similitudini. Ba mai mult, mi-a spus că sunt genul de om care vede “the big picture”; cam ca Russell Crowe în A Beautiful Mind, doar că puțin mai prost și mai sănătos la cap.
Testul cel mai istovitor pe care l-am făcut a fost PersonalDNA, care m-a anunțat că sunt inventator grijuliu, adică găsesc cărări nebătute, dar nu fac pipi pe copaci. (N-am găsit nici un test care să evalueze calitatea comparațiilor pe care le folosesc în scris). Testul mi-a confirmat că văd bine lucrurile în ansamblu și că îmi place să mă organizez. Ah, și că pe o scară de la 1 la 100 sunt 62 masculin și 46 feminin, cu o încredere de 76. Asta explică de ce am fost mereu cel mai bun prieten al femeilor, care nu înțelegeau că eu voiam alt rol decât atunci când le făceam cadou o pereche de tanga negri de dantelă și un trandafir. Iar atunci era prea târziu ““ nu voiau să strice minunata prietenie dintre noi, deși, dacă doream, puteam să văd cum le stau chiloții.
Testul Enneagram, care împarte personalitatea în nouă tendințe comportamentale, mă clasifică așa:
- Perfecționist: 62%
- Săritor: 54%
- Focalizat: 70%
- Hipersensibil: 38%
- Detașat: 66%
- Anxios: 66%
- Aventuros: 42%
- Agresiv: 38%
- Calm: 50%
Scorurile obținute mă încadrează în tipul 3 de personalitate, care, spun ei, se ghidează după mottoul: “Trebuie să fiu impresionant și atrăgător ca să fiu fericit”.
Pentru că nicio evaluare nu e completă fără părerea celorlalți, am deschis și o fereastră Johari, adică un test în care am ales cinci trăsături definitorii pentru mine și apoi i-am rugat pe alții să facă la fel, ca să văd diferențele de percepție. Eu am ales organizat, idealist, de încredere, conștient de sine și timid. Din cei opt oameni care au răspuns, șase au spus că sunt organizat și patru că sunt idealist. Timid e singura trăsătură pe care nu a ales-o nimeni.