Curs de jurnalism narativ din ian. 2010
În ianuarie voi relua cursul de jurnalism narativ la Centru pentru Jurnalism Independent. Detalii găsiți în anunțul CJI și – mai ales – în documentul de descriere. Vă sfătuiesc să-l citiți cu atenție.
Fac o precizare esențială: e un curs de jurnalism, nu unul de scriere creativă. Cuvântul “narativ” din titlu sună tentant, dar e subordonat cuvântului jurnalism. Asta nu înseamnă că trebuie să lucrați în presă, nici pomeneală, dar trebuie să înțelegeți că vom discuta și scrie despre lucruri adevărate, verificabile și documentabile.
Alte detalii din anunțul CJI:
Cursul se va desfasura la sediul CJI in zilele de joi, de la 17.30 la 20.30, pe parcursul a 11 sedinte saptamanale. Taxa de participare este de 400 RON si se poate achita in maxim 6 rate, incepand cu prima sedinta a cursului.
Pentru inscriere va rugam trimiteti un CV, o scrisoare de intentie, un articol (nu scris de voi) pe care il considerati model de scriitura si doua idei pe care doriti sa le abordati, motivandu-va alegerea. Deadline-ul este 18 decembrie, ora 16:00. Trainerul va selecta 10 participanti.
Dacă mai aveți întrebări – și descrierea de curs nu vă lămurește – folosiți secțiunea de comments. Dacă sunteți curioși ce au învățat cei care au trecut prin acest curs înaintea voastră, citiți secțiunea “Ce-am învățat”.
UPDATE: Georgiana Ilie și Ani Sandu au făcut acest curs în 2008. Le-am rugat să scrie ce a însemnat pentru ele. (Pe Jo și Ani le-ați putut citi printre altele în Esquire, Tabu, Marie Claire sau Decât o Revistă).
JO: Cursul de jurnalism narativ a fost locul în care am învățat că jurnalism înseamnă, cel mai mult, muncă. Nu inspirație, nu străfulgerări de geniu, nu întoarceri iscusite de frază. Jurnalism înseamnă să ieși pe teren, să vorbești cu oameni, să citești și să te documentezi până când visezi numai subiectul la care lucrezi și, când partea aceasta s-a încheiat, să fii pregătit să scrii pentru cel care nu știe nimic. Apoi să rescrii de vreo patru ori. Pentru că nu e nimic întâmplător în procesul prin care o idee devine un articolul publicabil. Totul e rezultatul unei rigori profesionale pe care o stăpânești mai bine pe măsură ce o exersezi. La curs am scăpat de mai toate ideile boeme pe care le aveam despre munca de reporter și le-am înlocuit cu o metodă practică pe care aspir să o respect tot mai mult pe măsură ce continuu să învăț să fiu jurnalist.
ANI: Cursul de jurnalism narativ de la CJI e un amestec de workshop de scriitură și școală de jurnalism, ideal pentru cei ce vor să spună povești în amănunt. Nu exagerez descriindu-l drept o bucurie și un boost de optimism. Din grupa mea, toți ne-am molipsit de la entuziasmul lui Cristi și ne-am trezit mai dornici de scris și mai productivi. Ce am descoperit după e că acesta e doar începutul. Cursul e de fapt o “Introducere în jurnalismul narativ”. Îți dă câteva unelte și indicații, dar de tine depinde dacă vei continua să sapi pe cont propriu după povești și modalități noi de a le spune corect și creativ.
Decât online
De astăzi puteți citi, răsfoi, tipări și descărca Decât o Revistă. Am ales această formulă de distribuire virtuală pentru a păstra simbioza dintre editorial și vizual. Nu uitați să ne trimiteți feedback la dor [at] decatorevista.ro după ce ați terminat de citit.
[issuu layout=http%3A%2F%2Fskin.issuu.com%2Fv%2Fcolor%2Flayout.xml backgroundcolor=FFFFFF showflipbtn=true documentid=091125223139-16b90f4bf35e44f9bc53f51e3e9b53f1 docname=decatorevista username=DecatoRevista loadinginfotext=Dec%C3%A2t%20o%20Revist%C4%83 width=480 height=318 unit=px]
Cum s-a construit conţinutul Decât o Revistă
Acest post este despre filozofia editorială a Decât o Revistă ““ despre cum s-a născut conținutul, cum a fost strâns și cum a ajuns în forma în care îl găsiți în revistă. Nu acoperă nici pe departe toate deciziile pe care le-am luat; dacă aveți curiozități, vă rog întrebați.
Editorialul îl puteți citi aici. Raymond Bobar a scris despre vizualul DoR, aici.
CONTEXT. Am pornit cu ideea de a face o revistă generalistă, fără un public țintă definit demografic. Am considerat că pieței îi lipsește o revistă care vorbește oamenilor tineri (atât în vârstă cât și în spirit) despre micile obsesii care ne bântuie viețile de zi cu zi. Am vrut să scriem despre lucrurile care ne interesau, știind că dacă nouă ni se par interesante, sigur li se vor părea interesante și altora. De aici mixul nebun de subiecte din DoR, care, paradoxal, se păstrează omogen datorită acestei chei de citire: o revistă despre întâmplările și tendințele pe care le comentăm la muncă, acasă, prin baruri, cu familia, colegii, prietenii.
Am dorit să facem o revistă mainstream, cu subiecte aceesibile și recognoscibile, care definesc ““ așa neînsemnată cum e ea ““ pop-cultura românească. De aceea, Mircea Badea apare în aceeași revistă cu Free Gigi, de aceea discutăm despre noua școală de iluzionism în aceeași revistă în care vorbim pe larg despre istoria și uzul diacriticelor.
Coperta a fost punctul de pornire și axis mundi în acest demers. Fotografia din 2004, făcută de Alex Gâlmeanu pentru Bolero, e unul dintre puținele artefacte de pop cultură românească. E o fotografie pe care mulți o știu și o recunosc. Am pornit din start cu ideea unei reinterpretări. Am construit astfel pe memoria primei imagini, am continuat o poveste și am încercat să plasăm revista într-un punct de echilibru dintre zona comercială și cea alternativă ““ acolo unde personalitatea publică a lui Dobrovolschi se întâlnește cu actul artistic al lui Gâlmeanu.
IDEI. Am încercat să urmăm această linie de gândire și în stabilirea subiectelor. De la început pornisem cu un mix de subiecte neobișnuite: ne doream un text despre Bahoi, unul despre Mircea Badea, un spread dedicat bicicletelor etc. Scopul era o reflecție a modului în care trăim azi.
Ideile de mai sus nu s-au materializat, dar asta e foarte bine. Ca editor, am avut pentru prima oară luxul de a alege. Sunt zeci de idei care au rămas pe lângă, unele abandonate chiar după ce au fost scrise într-o primă formă. Din experiența mea redacțională, omorâm prea puțin din conținutul pe care îl primim. O revistă curajoasă își asumă rolul dublu de agregator și curator; la DoR am omorât mult mai mult decât s-a produs. Asta nu înseamnă că nu regretăm unele “crime” (cum ar fi pagina de biciclete), doar că ne bucurăm că am avut luxul selecției.
Pe scurt despre împărțirea ideilor în secțiuni. Actualizatorul este ceea ce în limbajul revistelor se numește FOB (front of the book). Aici intră bucăți mici, recenzii, recomandări, materiale digerabile la o simplă răsfoire. Cel mai dificil lucru a fost stabilirea unor subiecte care sunt și nu sunt ancorate prea tare în timp. Dacă eram o revistă lunară, ați fi văzut probabil un mix ceva mai tradițional, cu mai mult accent pe noutăți în film, carte, muzică, artă etc. Dar pentru că DoR a fost gândit inițial ca un proiect unic, am încercat să ne restrângem la subiecte cu o viață mai lungă. De obicei, FOB-ul e secțiunea în care revista încearcă se te învețe cum să trăiești mai bine, cum să faci alegeri mai bune, cum să-ți navighezi mai înțelept universul. De aici și numele de Actualizator și împărțirea în secțiuni: Trup, Minte, Spirit și Aptitudini.
Reactorul este momentul oratoric al revistei. E o secțiune de opinie, fie livrată direct, fie filtrată prin documentare. Pe lângă bucăți clasice de opinie ““ cum sunt textele lui Răzvan Exarhu sau Vlad Petreanu ““ găsiți eseuri documentate, o formă destul de rară în publicațiile noastre. Textele despre pufuleți și curent sunt exemple în acest sens. Nu e părerea reporterului, ci un argument documentat, construit pe teren, nu la masa de birou. Trebuie să menționez aici și eseul Crinei Moșneagu despre sâni. Când am copt această idee am cerut mai multor femei mostre de scris pe acest subiect. Din tot ce am primit, Crina avea tonul și povestea cea mai potrivită. E un exemplu rar de jurnalism personal sincer și puternic.
Features e partea revistei în care am plasat textele care necesită o implicare mare din partea cititorului ““ și nu vorbim numai de timp. Sunt texte mari, unele dificile, toate diverse în abordare. Ce le unește e munca de documentare.
Ä‚sta e un moment bun să vorbim puțin despre reporting. Jurnalismul românesc suferă la acest capitol. Nu există o cultură a strângerii de informație, a verificării, a scormonitului. Nu suntem curioși. Nu știm să căutăm. Nu înțelegem la ce folosește. Faci reporting pentru că îi datorezi cititorului o poveste cât mai completă. Asta înseamnă să vorbești cu cât mai mulți oameni, de cât mai multe ori posibil. Să citești despre subiect. Să aduni hârțoage. Citite, textele par simple și închegate. Ce nu se vede e munca din spate. Le-am spus întotdeauna reporterilor pe care i-am cunoscut și editat: e perfect normal să nu-ți placă un text, o abordare, un stil de a scrie, o decizie de înlănțuire. Dar te provoc să aduni și tu îndeajuns de multă informație încât să putem discuta liniștiți despre asamblarea ei.
Gabriela Pițurlea și Ani Sandu au citit cărți despre magie ca să înțeleagă subiectul. Au fost la spectacole. Au intervievat personajele centrale în repetate rânduri. Au încercat să vorbească cu cât mai mulți alți magicieni. Au văzut zeci de clipuri. Asta pentru că nu poți scrie cu autoritate despre un subiect fără să devii un mic expert. Că se putea scrie altfel, asta e limpede ““ scriitura ține de personalitatea fiecăruia. Documentarea însă trebuie s-o facem cu toții. (Vlad Grigorescu s-a prins că s-a muncit altfel la acest text).
EDITARE. important de menționat că pe lângă documentare a existat și multă editare. Jurnaliștii români trebuie să înțeleagă că o revistă funcționează altfel decât un ziar sau o publicație online ““ se rescrie și se reorganizează în draci tocmai din cauza rolurilor de agregare și curare de care vorbeam.
Textele mijlocii și mari din DoR au trecut prin cel puțin două runde sănătoase de editare, iar apoi prin alte câteva citiri pentru mici șlefuieli. Și când spun editare mă refer la o altă unealtă de care jurnalismul românesc e văduvit. Editare înseamnă o discuție asupra direcției și formei unui text, o negociere pe marginea a ce intră și ce rămâne pe dinafară, o evaluare a celui mai bun început și celui mai puternic final etc.
Spontaneitatea și cursivitatea textelor sunt rezultatul muncii de editare și rescriere, făcută cel mai des de autor după confruntări cu editorul. “Vocea” textelor așișderea. În textul despre Irene și Cristina, secțiunea despre Irene este scrisă cu alt ton decât cea despre Cristina, o încercare de a le reda mai bine personalitățile diferite. Textul cu magicenii s-a modificat semnificativ în structură de vreo două-trei ori, cu secțiuni întregi pendulând dintr-o zonă într-alta până și-au găsit locul. Iar textul despre sâni, în varianta publicată, e semnificativ schimbat față de primul draft.
CONCLUZII. Nu am scris acest post să vă conving să gustați fiecare bucățică din DoR, ci doar să explic procesul. Ideile au fost generate în spiritul unei direcții editoriale, textele sunt rezultatul a săptămâni buni de reporting, iar structura și scriitura sunt rodul unor decizii conștiente și asumate. Că nu funcționează peste tot, sau că nu place tot tuturor, e foarte bine. Ar fi ciudat să dai peste o revistă unde totul este pe placul tău. E oricum mare lucru în România să dai peste o revistă căreia i-a păsat de experiența pe care o vei avea la răsfoire și lecturare.
Decât o Revistă – Decât o explicaÅ£ie
Împărtășesc cu voi editorialul-explicație din Decât o Revistă. Săptămâna asta veți găsi întreg conținutul pe decatorevista.ro. Raymond Bobar a scris despre cum a desenat revista, aici. Voi reveni mâine cu informații despre cum s-a copt prăjitura pe partea editorială.
Decât o explicație
Am mai spus-o și s-a râs, dar povestea e adevărată. Decât o Revistă s-a născut la o bere în seara de 23 aprilie 2009, când ne-am strâns un grup de jurnaliști și ne-am pus pe tocat neajunsurile, compromisurile compromițătoare și calitatea îndoielnică a majorității titlurilor de pe piață. Apoi, într-o sclipire de moment, am glumit că ar trebui să facem singuri revista care să respecte standardele jurnalistice și vizuale la care ne raportăm.
Ne-am gândit că am putea să-i spunem Decât o Revistă, pentru că ar apărea “decât o dată” și ar fi “decât una”. Și pentru că cititorul ar putea spune, fără să fie hăituit de poliția stilistică: “Citesc Decât o Revistă”. (Gluma din titlu a rămas, iar cuvântul “decât” este luat în primire de Răzvan Exarhu, în debutul secțiunii Reactor.)
Discuția de la bere a devenit realitate. Å¢ii în mână rezultatul a șase luni de triat, imaginat, schimbat, documentat, fotografiat, scris și editat în spiritul unei misiuni definite din prima seară: să facem o revistă care să depindă doar de noi și de ce știm să facem. Nu un protest, nu o manifestare teribilistă, ci un exemplu de cum ar putea să arate și ce ar putea să conțină o revistă gândită să devină un obiect de colecție. Generalistă, dar nu superficială. Inteligentă, dar nu condescendentă. Cu opinii, dar nu didactică. Altfel, dar nu alternativă.
Am aplicat aceste principii în fiecare material pe care-l vei găsi în paginile ce urmează. Scriitura e accesibilă și exactă. Vizualul e lipsit de fandoseli și convingător. Credem că o revistă nu trebuie să epateze și să șocheze ca să iasă din tipare. Trebuie să fie o colecție de surprize executate minuțios, pentru plăcerea celor care o răsfoiesc și o citesc.
Am făcut această revistă pentru că credem în viitorul acestui mediu ““ în ciuda crizei financiare și a amenințării erei digitale. Revista e un obiect cu care poți dezvolta o relație intimă. Dacă e bine făcută, va fi proaspătă și după 10 ani; o fereastră unică prin care poți vedea cum era lumea la momentul apariției. Dar ca această formă să supraviețuiască e nevoie de o schimbare de atitudine.
Am vrea ca Decât o Revistă să stârnească o discuție despre viitorul revistelor în România. Am vrea ca oamenii care o citesc să reacționeze și să înceapă să le ceară revistelor pe care le cumpără mai multă atenție, mai mult respect și mai mult conținut de calitate. Am vrea ca cei care conduc și produc reviste în România să asculte și să-și pună aceleași întrebări care au conturat acest proiect. Cum putem face reviste mai bune, mai utile, mai spectaculoase, mai profunde? Cum ne putem implica cititorii? Și, desigur, cum putem avea o relație de parteneriat cu piața de publicitate fără să compromitem produsul?
Dacă te-a bucurat acest proiect, hai să încercăm împreună să găsim răspunsuri la aceste întrebări. Scrie-ne la decatorevista@decatorevista.ro.
Decât o Revistă: la cald, despre intenţii
Am să-mi ignor rutina de a digera o informație înainte de a-i da o formă scrisă pentru a împărtăși, la cald, câteva gânduri despre Decât o Revistă, mai exact despre intențiile care au stat la baza proiectului. Lansarea din Control de duminică seară a depășit toate așteptările noastre și pentru că atât de mulți oameni răsfoiesc de azi revista, am hotărât să le ofer câteva chei suplimentare de citire.
Așadar, câteva dintre intențiile noastre:
1. Să facem jurnalism de calitate. Putem să discutăm mult pe baza acestei propoziții, dar am să mă rezum la elementul care lipsește cel mai des presei române – atât celei tradiționale, cât și celei alternative, din online sau de pe bloguri: documentarea/reporting. Scriitura, redarea unor informații, interpretarea trebuie să construiască pe informații. Iar cei care au scris pentru DoR au bătut străzile sănătos înainte să scrie. Mi-a plăcut că mentalistul Vlad Grigorescu a observat acest lucru.
2. Să facem vizual convingător. Prea des ajunge vizualul să fie doar ilustrație pentru text. În multe puncte, DoR e condusă de elementele vizuale, care uneori transmit singure informația. Sper că Ray, art director extraordinaire, va scrie mai mult despre asta. (Și sper că ați observat că secțiunea a doua, numită “Reactor”, e tipărită pe hârtie de carte).
3. Să fim sinceri. Vlad Petreanu scria aseară că DoR e un demers curat, iar asta îi va scuza unele stângăcii. E unul dintre cele mai frumoase complimente primite până acum. Am încercat să punem pe masă ce a mers bine, ce nu, ce dubii au fost și sunt. Și continuăm să facem asta pe Facebook și pe Twitter.
4. Să avem un dialog cu cititorii și cu industria despre viitorul acestei forme în România. După cum întrebam și în editorial: “Cum putem face reviste mai bune, mai utile, mai spectaculoase, mai profunde? Cum ne putem implica cititorii? Și, desigur, cum putem avea o relație de parteneriat cu piața de publicitate fără să compromitem produsul?”
5. Să arătăm că se poate face mult, cu puțin. Faptul că am beneficiat de ajutorul voluntar al atâtor oameni e un lucru pe care-l interpretăm într-o cheie optimistă: dacă noi am putut face ceva bun fără resurse, de ce n-ar putea cei care fac presă comercială să facă ceva mai bun decât fac acum cu puținele resurse pe care le au?
6. Să vedem dacă vreți așa ceva. E o întrebare care ne bântuie și la care vom aduna răspunsuri în următoarele săptămâni. Vrem/vreți un astfel de produs jurnalistic în România? Prezența voastră duminică și sprijinul neașteptat primit de la Pleon Graffiti, care ne vor acoperi costurile de tipar pentru că cred în viitorul produselor de calitate, sunt semnale nesperat de bune.
7. Să ne distrăm. Revista, veți descoperi, nu se ia foarte în serios. Sunt într-adevăr niște bucăți grele acolo – vezi cele 10 pagini scrise despre diacritice -, dar și astea sunt acolo ca să completeze un mozaic al lumii noastre de azi, al micilor noastre obsesii, pe cât am putut să-l agregăm și să-l curăm.
Citesc Decât o Revistă
În sfârșit pot spune ce îmi doream de luni de zile: Citesc Decât o Revistă. (Da, sunt poze cu revista tipărită).
Detalii despre lansare și altele pe pagina de Facebook.
Demonstraţia
Vă spuneam recent că Esquire US a scos un număr de print cu o tehnologie numită “augmented reality”, care adaugă elemente virtuale experienței de citire. Iată o demonstrație făcută de David Granger, redactorul șef:
9 informaţii din DoR
Coperta finală a Decât o Revistă, proiectul la care am lucrat în ultimele luni. DoR va fi lansată în acest weekend: detalii veți găsi pe site, pe Twitter și pe Facebook. Voi reveni desigur cu povești și lecții despre proiect. Până atunci, un mic teaser de cuprins:
9 informații pe care le vei afla din Decât o Revistă:
– de ce suspină femeile în toată firea după vampiri;
– dacă e adevărat că te trage curentul;
– cum faci un truc de magie cu o scobitoare;
– cum e să ai sâni;
– cine a cerut eliberarea lui Gigi;
– de ce există diacritice în limba română;
– cum să-ți găsești colegi de apartament pe Twitter;
– cum să faci gesturi ca politicienii;
– ce caută Dobro cu un ștecher în gură.
Lectură de weekend: Fata care muncea mult
Dacă e să citiți ceva în acest weekend, citiți povestea Ralucăi Stroescu din cel mai recent număr al Tabu. Raluca Stroescu lucra la Ernst & Young și moartea ei în 2007 a născut un val de controverse legate de relația pe care o avem cu munca, cu propria sănătate și cu medicii la care apelăm. Ani Sandu a documentat timp de câteva luni această poveste, stând de vorbă cu familia, foști colegi, medici și încercând să treacă dincolo de interpretările facile ale unui eveniment tragic.
Ilustrațiile au fost realizate de minunata Raluca Popa.
După moartea Ralucăi Stroescu în aprilie 2007, numele ei a devenit sinonim cu munca în exces. Tânăra hotărâtă să reușească în carieră a fost transformată peste noapte într-o victimă a capitalismului sălbatic. Dar pe Raluca nu excesul de zel a doborât-o, ci mai degrabă convingerea că orice slăbiciune e trecătoare. După doi ani în care au căutat răspunsuri, părinții speră astăzi că sistemul judiciar le va indica un vinovat.