Din analele limbii române
Făceam niște documentare (nu pe subiectul de mai jos) și frunzărind prin “Lesicon románescu-látinescu-ungurescu-nemțescu”, o carte de Petru Maior publicată în 1825, am ajuns la litera “C”, unde am găsit 2-3 pagini cu diverse definiții și cuvinte pentru caca, căcare, căcărează, căcăcios etc. Pesemne o mare preocupare a vremii având în vedere nu doar ansamblul de cuvinte, ci bogăția de sinonime (vedeți mai jos).
DEX-ul modern e mult mai pudibond și distant decât predecesorii. În el veți găsi doar “caca”, explicat așa: “1. Materii fecale, excremente. 2. Lucru murdar, respingător.”
E rândul lui Piersic Jr. (Esquire, martie 2008)
Mâine are premiera în România “Călătoria lui Gruber”, un film de Radu Gabrea cu Florin Piersic Jr. în rolul principal. E un film care a fost oarecum motorul unui text pe care l-am scris despre FPJ acum un an jumate. Pe-atunci, scriam că filmul va fi lansat în câteva luni, poate chiar în primăvara lui 2008.
A trecut primăvara, toamna și apoi încă două anotimpuri. Nu știu ce spune asta despre modul în care funcționează industria locală de cinematografie; eu nu pot decât să sper că ideea poveștii mele de atunci stă în picioare și azi.
O găsiți mai jos. Fotografiile au fost făcute de Roald Aron, iar designul de Raymond Bobar. Când a apărut numărul respectiv din Esquire am făcut și un jurnal al nașterii acestui text.
=============
E RÂNDUL MEU
=============
Toți au o părere despre cine e Florin Piersic Jr. și de ce i“‘a luat atâta timp să prindă un rol principal într-un film. Puțini știu că ăsta e drumul pe care și-a ales să meargă. A ajuns. E timpul lui.
Fotografii de Roald Aron
Esquire, martie 2008
Mesele din clubul Prometheus sunt mici și pătrățoase, atât de înghesuite încât de la ușă pare o expoziție de mobilă pentru păpuși. Sunt din lemn maroniu lăcuit, cu un blat de sticlă numai bun pentru ocheade la gamba fină ca plasticul a păpușii cu care iei ceaiul. Drăguț, îți spui, dar omul ăsta încape la masă? Va fi ciudat ““ Gulliver la o bere cu piticii, înainte ca nenorociții să-l lege fedeleș și să-i facă poze pe care să le pună pe blog.
Omul întârzie 10 minute și, când intră, își duce cei 1,90 de parcă timpul ar fi o glumă proastă. Și-a îmbrăcat forma într-un palton gri, cu umerii tapetați cu piele neagră, care-l prelungește și mai mult, iar după gât are un fular vișiniu de la GAP ““ semn că nici un bărbat neglijent nu e complet fără o pișcătură de studențism. Cară o pungă cu o cutie de pantofi și niște șosete ““ asta dacă trebuie să apară și altceva în poze în afară de adidașii care scot limba și-și flutură amenințător șireturile.
Planul e să-l așezi pe uriaș în scaun, să-i dai cu pămătuful pe față, cu fâs-fâs prin păr și apoi să-l pozezi. Dacă se lasă. Pune punga pe-o masă și se așează, atent, la alta. A încăput ““ chiar și cu paltonul pe el. Așezat, pare blând, și când ridică privirea către echipa care i-a pregătit ședința foto, mai că ți se face milă de el. Când vorbește, mai mult o șoaptă leneșă, pare și mai vulnerabil.
L-ai mai văzut. L-ai și auzit. Totuși nu poți îndepărta senzația că e însoțit de-o prezentare de vodevil scârțâind dintr-o portavoce. “Lume, lume, doamnelor și domnilor ““ Florin Piersic Jr. ““ femeia cu mustață, înghițitorul de săbii, copilul cu trei capete, acrobatul fără mâini, bărbatul care se lansează dintr-un tun și nimerește în altul. Toate acestea, doamnelor și domnilor ““ și asta numai în primul act! Veniți, vă-nghesuiți, scoateți portofelele. Stați și pentru al doilea act, în care actorul nostru joacă o unghie încarnată și apoi întrupează un știulete…”
Ce strategie ai pentru copertă
Un articol interesant în Folio despre nevoia de a face coperți de revistă care spun ceva. Coperți care nu se rezumă la a alege un personaj și a răsufla ușurat că a acceptat. Coperți care atrag, care au un mesaj, care te invită să deschizi revista.
Articolul sugerează și o serie de întrebări ajutătoare într-o discuție despre cum se face coperta. Câteva care mi-au plăcut:
Which editorial content drives the cover (the feature, or are there other opportunities to create a dynamic image)?
Does the cover lead the reader inside?
Does your cover have substance, or is it “œwallpaper”?
What are the struggles you encounter in getting a great cover image each issue?