Învăţăturile lui Andrei Gheorghe
Acum un an Esquire publica în numărul de septembrie un material (de copertă) despre Andrei Gheorghe alături de învățăturile lui despre radio, libertarianism, adevăr și alte subiecte dragi. Nici până azi n-am scăpat de senzația pe care am avut-o stând două ore lângă el, într-un moment în care se spunea că e la pământ. După scandalul grappa fusese concediat prin SMS de la Realitatea și stătea mai mult prin casă.
Contrastul dintre ce vedeam și ce auzeam era aiuritor:
E prânz și Gheorghe are jaluzelele trase. Se plimbă prin casă în picioarele goale, îmbrăcat într”‘un tricou negru simplu și o pereche de pantaloni scurți. E slab, cu antebrațe și glezne subțiri, dar obrajii scobiți îi dau un aer intimidant. Și are vocea; vocea inconfundabilă, tratată cu ani de microfon și mii de țigări. Vocea care acum spune că n”‘are planuri: “Ce s㔑mi analizez la viitor? O să fac întotdeauna ceea ce am făcut până acuma. O să fac ce vreau. Cum vreau eu. Fără să fiu sclavul nimănui care s㔑mi spună ce să zic și cum să zic și fără să mai stau la capriciile nimănui. Cum am făcut întotdeauna”.
Acum, după ultima pățanie a lui Gheorghe – cu Radio Guerrilla -, și după ce am citit și interviul dat pentru Pagina de media, mi-am dat seama că nu s-a schimbat nimic. Nu-i pasă ce se întâmplă pentru că e consecvent și împăcat cu deciziile lui. E deasupra judecății patronilor și publicului.
Ce mă fascinează e că nouă ne pasă în continuare ce se întâmplă cu el. De ce? Pentru că în continuare – poate chiar mai mult decât anul trecut – avem nevoie de el. Asta spunea acum un an despre oamenii care îl regretă pe Gheorghe cel de demult:
Cei care îl ascultau pe Gheorghe credeau că pot și ei să schimbe împreună țara. La (Mircea) Badea este: nimic nu mai poate fi făcut. Oamenii care îmi reproșează faptul că n”‘am continuat și că nu mai fac și că nu mai sunt ăla de la Midnight Killer sunt oamenii care de fapt regretă îngrozitor ““ se regretă pe sine. Lor nu le e dor de Midnight Killer și de Gheorghe. Lor le e dor de cum erau ei când credeau că lumea asta se poate schimba.
Citiți mai departe textul rezultat din acea întâlnire și, dacă nu v-ați săturat, citiți și învățăturile. Ambele texte le găsiți aici în formatul în care au fost publicate aici. Fotografiile au fost făcute de Roald Aron, iar designul de Raymond Bobar.
Lecția de libertate
Gheorghe n-are nevoie de noi. Noi avem nevoie de Gheorghe.
(Esquire România, septembrie 2008)
La mijlocul lui mai, Andrei Gheorghe a mâncat la un restaurant italian, la câteva sute de metri de apartamentul în care locuiește în București. Niște shot”‘uri de grappa i”‘au ridicat nivelul de alcool din sânge peste limita legală. În drum spre casă a fost oprit de un echipaj de poliție care l”‘a ținut la fața locului în jur de 40 de minute, fără s㔑i dea amendă.
În tot acest timp, Gheorghe a fost filmat și fotografiat de paparazzi de la Cancan. A doua zi, Cancan a publicat un material care susținea că Gheorghe a înjurat și a scuipat un polițist. În acea seară, Gheorghe nu și”‘a ocupat locul în platou la Realitatea, unde urma să apară în noua emisiune politică, Meciul serii.
La scurt timp după, Poliția a declarat că agenții n”‘au fost înjurați și scuipați. Gheorghe a recunoscut că băuse. Realitatea TV, care cu doar o lună și ceva în urmă se lăudase că îl va trimite s㔑i conducă noul post din Italia, l”‘a pus pe liber. N”‘a fost prima plecare a lui Gheorghe dintr”‘un trust mare. Mai plecase și din Pro și mai apoi din Antene și, ca o pisică, a căzut mereu în picioare. Dar această plecare părea diferită.
Gheorghe avusese mereu alternative.
Acum nu mai exista o alegere clară. Nici unul dintre celelalte trusturi nu beneficiază de acces la o “trompetă mare” în radio sau TV. Unde să se ducă? E loc pe undeva de Gheorghe? Sau trebuie să refacă circuitul mogulilor? Sau trebuie să iasă de tot? Nici Gheorghe nu știe.
“Nu prea mai am chef să mai fac un show”, spune într”‘o zi înăbușitoare de iulie. “E ca și cum ți”‘ar fi dispărut dorința de a mai performa. E posibil să mă fi enervat atât de tare întâmplarea asta încât s㔑mi fi produs o reacție de scârbă. E copilărească ““ hai să fim serioși. Copiii se supără și se enervează. Își pun palma în fund și își iau jucăriile și pleacă. Dar asta nu înseamnă că nu trecem și noi prin astfel de perioade.”
Suntem în apartamentul în care stă în chirie, la parterul unui bloc aproape de Arcul de Triumf, pe linia tramvaiului care taie Bucureștiul de la stadionul Ghencea, prin Giulești, până la Piața Presei. E prânz și Gheorghe are jaluzelele trase. Se plimbă prin casă în picioarele goale, îmbrăcat într”‘un tricou negru simplu și o pereche de pantaloni scurți. E slab, cu antebrațe și glezne subțiri, dar obrajii scobiți îi dau un aer intimidant. Și are vocea; vocea inconfundabilă, tratată cu ani de microfon și mii de țigări. Vocea care acum spune că n”‘are planuri: “Ce s㔑mi analizez la viitor? O să fac întotdeauna ceea ce am făcut până acuma. O să fac ce vreau. Cum vreau eu. Fără să fiu sclavul nimănui care s㔑mi spună ce să zic și cum să zic și fără să mai stau la capriciile nimănui. Cum am făcut întotdeauna”.
Pe parcursul a două ore se va aprinde și mai tare și, până ne vom spune la revedere, va deveni acel Gheorghe care taie microfoane și contrează invitați. Dar acum, în primele 20 de minute de discuție, nu pare foarte hotărât. Spune că singurul plan concret pe care”‘l are în acest moment este finalizarea unui canal de teleshopping, Diamond TV.
“Sunt puțin incoerent”, concluzionează el și se ridică de pe fotoliul”‘pat s㔑și caute bricheta. Se întoarce cu ea și o așază lângă pachetul de Rothmans original pe care”‘l va înlocui cu altul la mijlocul discuției. “Am o stare în care nu”‘mi place nimic. E ca și cum nu mi”‘ar plăcea nimic în toată țara și, peste toate, aș pune și experiențele mele personale relativ recente și nu mi”‘ar plăcea de două ori pe atâta.”
Acolo, în camera puțin întunecată, realizez că îmi doresc să știu ce se va întâmpla cu Gheorghe. Și realizez că nu sunt singurul. Și voi vreți să știți. Toți vrem. Asta întreabă lumea când aude că m”‘am văzut cu Gheorghe. Ce va face? Ce vrea. Nu asta face un om liber?! În echilibrul fragil care există între oamenii care cred și cei care trăiesc fără speranță, Gheorghe a fost mereu o greutate importantă pe primul taler. Așa agresiv cum îl știm. Nesimțit. Dușmănos. Nervos. Dar era în tabăra celor care credeau, și noi credeam odată cu el. Deocamdată n”‘are chef să ne împingă de la spate. E ocupat cu sine, liber și fără angajamente, cum îi șade bine unui provocator.
“Îmi fac o casă”, spune trăgând aer în piept. “Și stau și mă gândesc ““ în afară de asta, ce mai trebuie să fac? Ce mai merită să fac? Poate ar trebui să muncesc, nu?”
Dar, ca să muncească, Gheorghe trebuie să găsească un loc unde munca să fie distractivă. În momentul de față nu vede nimic distractiv pe o piață crispată, unde nimeni nu riscă și fiecare canal uzează și abuzează de aceleași formate, formule și nume. Când nu mai e libertate de a experimenta, nu mai e nici distracție.
“E ca și cum ar fi un viciu în materialul nostru genetic. E ca și cum n”‘am fi în stare, frate. Acum 18 ani de zile eram cea mai aurită nație de pe pământ. Eram poleiți cu aur și absolut orice fel de proiect am fi dorit, am fi vrut, am fi îndrăznit, ar fi ieșit. Și chestia aia a durat o perioadă scurtă, după care ne”‘am întors exact în istoria românească.”
Această întoarcere, adaugă Gheorghe, ne”‘a adus unde suntem azi ““ în epoca lui Mircea Badea. Dar, îi spun, și Badea urmează modelul omului supărat care taie în tot ce mișcă.
“Eu aș putea să spun că e modelul Gheorghe”, îmi răspunde el. “Că e 100 la sută modelul Gheorghe. Și, probabil, dacă mă uit pe piață consider că cea mai mare parte din ceea ce văd e modelul Gheorghe.”
Ce diferă?
“E 2008. E 2.0.”
Cum?
“Gheorghe vroia să schimbe România. Credea că poate să o schimbe. Cei care îl ascultau pe Gheorghe credeau că pot și ei să schimbe împreună țara. La Badea este: nimic nu mai poate fi făcut. Oamenii care îmi reproșează faptul că n”‘am continuat și că nu mai fac și că nu mai sunt ăla de la Midnight Killer sunt oamenii care de fapt regretă îngrozitor ““ se regretă pe sine. Lor nu le e dor de Midnight Killer și de Gheorghe. Lor le e dor de cum erau ei când credeau că lumea asta se poate schimba. Când credeau că sunt puternici, când credeau că au dreptate, când credeau că pot să îndoaie prezentul. Și, astăzi, lor le e dor de ce”‘au simțit atunci. Și atunci ei zic: Gheorghe nu mai e șmecher. Noi nu mai suntem șmecheri.”
Și mai e loc de un Gheorghe?
“Nu. Nu, pentru că suntem în țara lui Badea. Nu mai e loc de Gheorghe.”
Un discurs de Gheorghe original. E modul lui de”‘a continua. Nu e o declarație de înfrângere ci analiza la rece a unui om care a făcut carieră din a încerca să nu”‘și repete emisiunile și ideile ““ oricât de bune ar fi fost. Că nu mai e loc de Gheorghe nu înseamnă că Gheorghe e terminat. Înseamnă că nu mai e loc de acel Gheorghe care încerca să care în spate o generație întreagă ““ întâi pe valul optimismului post”‘electoral din 1996 și, apoi, împotriva unei victorii pesediste în 2004.
În acele momente s”‘au simțit oamenii lui Gheorghe ““ mulți dintre noi ““, mulți care am uitat principiile programului lui de auto”‘guvernare: “Fii liber, spui ce vrei, nu te temi de nimeni, ești agresiv, puternic, îți urmezi discursul, ești atent la ce zici că te caftești cu celălalt pentru putere. Tam”‘tam”‘tam. Ä‚sta era discursul. Atenție la argument. Ascult㔑l pe celălalt. Și curaj în tine. Curaj în tine! Unii tocmai asta așteptau, să bea paharul ăsta. OK, s”‘au răcorit nițel, și? Căldură mare în continuare. N”‘au pus aer condiționat. N”‘au schimbat casa. Au băut sucul, s”‘au răcorit și acum se văicăresc și zic iarăși c㔑i prea cald.”
Nu e datoria unei personalități media, chiar una guralivă ca Gheorghe, să ne pună aer condiționat. Dacă n”‘are chef s”‘o facă, bravo lui. Măcar aderă la program. Nu Gheorghe are nevoie de noi. În continuare, că ne place sau nu să recunoaștem, mulți dintre noi avem nevoie de Gheorghe. Și ce? E treaba lui?! Pe el l”‘a ajutat cineva? A venit din Constanța cu un demo, a supărat pe toată lumea, a dat și a primit șuturi în fund și acum e liber și împăcat cu sine.
De ce să ne”‘ajute el? Libertate, frate! Dacă crezi în ea, folosește”‘o. Gheorghe ăsta ““ indiferent că e pe sticlă, la consolă sau în casă, în pantaloni scurți ““ o folosește. D”‘asta n”‘are nevoie de noi.
Comments
4 Responses to “ÃŽnvăţăturile lui Andrei Gheorghe”
Leave a Reply
Și cu toate astea noi avem nevoie de el.
Am avut întotdeauna senzația că, defapt, Realitatea s-a spălat pe mâini, a găsit un motiv să-l dea afară, căci el era ultima urmă a ceea ce fusese Realitatea în primele luni de viață- o televiziune independentă care nu se preta la jocuri politice, o televiziune a oamenilor și nu a mogulului, și nu a politicienilor.
Excelent scris textul!
Felicitari!
E adevarat. Aveam nevoie de Gheorghe.Pacat ca el nu are nevoie de noi.
Respect!
Am pus pe blogul meu link spre postarea asta pentru că eu cred că merită citit câte ceva despre Gheorghe într-o țară a lui Badea. Încă o dată spun: Excelent e scris articolul!