Tabu de iunie 2009

tabuiunie09

Familia Doroftei sunt pe coperta numărului din iunie al Tabu. M-am distrat copios la ședința foto pentru acest material, ea fiind de altfel și “cadru” pentru textul care acompaniază fotografiile lui Cosmin Gogu. Textul începe așa:

“Am în telefon un instantaneu delicios cu familia Doroftei. L-am făcut cu câteva minute înainte să începem să tragem bătaia cu perne, după ce toți cinci s-au urcat în patul monumental al apartamentului de hotel în care s-a făcut ședința foto. E un instantaneu delicios pentru că nu pozau. E un instaneu delicios pentru că nu se întâmplă nimic în imagine și pentru că acest nimic spune totul despre ei. E un instantaneu dorofteian, și prin asta vreau să spun că e banal, liniștitor și iritant de drăgăstos.”

Dosarul din acest număr e spectaculos. Sunt patru povești care vorbesc despre instinctul matern și dorința de-a avea copii, indiferent de sacrificii. (Una dintre povești e de fapt despre o femeie care doar s-a prefăcut că vrea un copil). Lavinia Gliga scrie despre o mamă, un tată și o mamă naturală. Tot ea a scrie și despre una dintre reprezentatele comunității de femei care încearcă să obțină declararea infertilității ca boală. Ani Sandu scrie despre Silvia Pop și show-ul “Fă-mi un copil”. Eu am scris despre o mamă adoptivă și mogâldeața ei.

Povestea mai amplă e executată de către Smaranda Șchiopu, care a scris despre Claudiu Panaite, un puști de 14 ani care visează să devină designer. De fapt, nu doar visează ci și creează în această direcție. Textul, din care puteți citi mai jos un fragment, e ilustrat cu fotografii (de Roald Aron) în care colege de școală de-ale lui Claudiu poartă creațiile lui.

designerspread

Bleu cu negru? Nu se vede, o să-l acopere pliurile de la spate. Întinde fusta pe platforma mașinii de cusut electrice Singer, ține fermoarul lipit de fustă, potrivește acul deasupra și cu piciorul stâng apasă pedala care pornește motorașul. O răpăială scurtă prinde ața în loc. Å¢ac, a scos acul. Å¢ac, îl potrivește pe latura cealaltă. În mai puțin de un minut, fermoarul e cusut. Scoate fusta și o așază pe un manechin aproape la fel de înalt ca el. Se trântește pe scaun în fața bustului înfipt într-o tijă de metal, ridică picior peste picior, își duce palma la obrazul drept și privește. Îi mai trebuie ceva. Inspirația vine în grabă: “Știu, are nevoie de un lănțișor care să atârne.”

Tot în Tabu de iunie găsiți jurnalul unui experiment pe care l-am îndurat alături de Carmen Brumă – am încercat să fac sport cot la cot cu ea timp de o săptămână. Am supraviețuit, dar s-a lăsat cu multă febră musculară.

Vă recomand și eseul personal al Ancăi Rusu, un text despre un picnic idilic din copilărie tulburat de niște vești nucleare (la propriu).

Comments

3 Responses to “Tabu de iunie 2009”

  1. zapacita on June 1st, 2009 2:09 pm

    Mi-a placut la nebunie povestea cu Carmen Bruma. Am ras mult si dupa ce am terminat de citit am simtit ca o forta nestiuta ma impingea sa fac abdomene:))

  2. cinty on August 14th, 2009 4:19 pm

    Sper din tot sufletul ca tanarul designer Claudiu Panaite sa nu fuga cu banii clientelor sale, asa cum a facut mama sa, Alice Panaite, cu banii artistilor si colaboratorilor de la Bran Castle Fest, sau ca in cazul Festivalului International de Film de la Iasi (prima infatisare a procesului avand loc saptamana viitoare in dosarul Iasi, curand si in dosarul Bran).
    Ah, aceasta Ana Maria Vlas a entertainmentului romanesc!

  3. cinty on August 14th, 2009 4:22 pm

    Cristi, imi pare rau ca primul meu comment pe blogul tau este legat de un subiect nu tocmai placut. Cred insa ca i-ar putea ajuta pe altii sa nu fie pacaliti, asa cum i-ar fi ajutat si pe multii artisti pacaliti la Bran daca ar fi fost facuta publica delapidarea de la Iasi.

Leave a Reply