Bancu’ cu calu’
Publicat în FHM România, decembrie 2008.
“”-
Bancu cu calu’
Manual de utilizare a bancului cu care am cucerit lumea.
În facultate, eram atât de amuzant încât mă poreclisem singur. Nu vorbesc de perioada în care mă prezentam ca fiind un “filantrop sexual”, ci de cea în care eram o “sursă de umor”. E greu să fii “sursă de umor”, pentru că trebuie să fii mereu în priză. Când nu eram capabil să produc poante proprii, foloseam cârja bancurilor. După un timp, cârja asta s-a șubrezit. De câte ori poți spune bancul cu călugărițele și castraveții înainte să faci alergie la ambele?
Soluția, mi-am spus, e să inventez eu bancuri. Cu calu’. Calul părea un personaj prost folosit; abia dacă apărea. Și e amuzant. Nu știu de ce, dar e. Gândiți-vă la toate poveștile cu Făt Frumos în care a avut rol secundar – un compadre de nădejde, dar abia schițat. Pe aceste premise, am creat “bancu’ cu calu'”, mai degrabă o snoavă decât o anecdotă. Frumusețea bancului cu calu’ e libertatea de abordare. Nenorocitu’ e mai customizabil decât Firefox. Premisa, punctele de tensiune și finalul sunt fixe, dar restul e la latitudinea povestașului.
Spunerea bancului cu calu’ era ritualică și avea un preludiu absurd de lung. Întâi aduceam vorba de el – ideal când erau femei de față. Apoi spuneam că e prea lung. Ele spuneau că nu contează. Eu nu, că e prea lung, că va fi dureros, că poate nu va satisface. Ele că nu contează, că vor, că să nu mai fiu așa reținut. Și atunci începeam:
Făt Frumos și calu’ lejereau într-o zi la o bere. Era o perioadă fadă, fără multe acțiuni de întreprins. Și cum beau ei din ciorba de hamei, Făt Frumos spune:
– Auzi, băi calule. Cred că mi-e poftă de tăvăleală. Ar trebui să mergem până la Ileana și la zmeu la palat să-mi rezolv și eu nevoile.
Calu’ trage o față lungă și răspunde:
– Bă, nu știu dacă trebuie să intri în mariajul ăla cu copita. Ce-ți veni să te bagi între ei? Hai mai bine la împăratul ăla de-i place sarea. Cică are june pricepute.
– Calule, nu înțelegi… Hai, pune-ți șaua!
(Oprim bancul pentru a-i puncta părțile componente. Asta a fost intriga)
Și porniră ei atunci către palat, aflat la o distanță de câte mări și țări e nevoie ca bancul să se lungească. Trecură dealuri de forme felurite, candidaseră la primărie într-un sătuc colonizat de foști bancheri, se opriră la Disneyland ca să poată calul să se dea în buburuze și apoi ajunseră la palat. Acolo își ridicară ei tabară, un cort de armată dotat cu ultima tehnologie. Și veni seara și îi găsi pe cei doi la un foc tipic serilor petrecute afară. Calul desfăcea agasant bomboane – hârșt, hârșt, hârșt. Făt Frumos făcea flotări. După o conversație (bancul e prea lung să încapă integral în acest spațiu), feciorul pornește spre palat și urcă rapid pe iedera ce creștea pe piatră până în balconul ce dădea în dormitorul unde, despletită și franjurată cu dantelă, aștepta Ileana. Zmeul era în baie, se spăla pe dinți. Făt Frumos bate în geam, Ileana deschide, face ochii mari și el declamă:
– Am venit să ne iubim!
Panicată, îl cârpește, el cade de la balcon și ea închide repede, sperând că zmeul n-a observat.
(Acesta a fost primul punct de tensiune. El se repetă de două ori, cu alte detalii. Eventual calu’ și Făt Frumos construiesc un lac în timpul zilei. Deseori joacă badminton. De cele mai multe ori calul, masterand în filosofia germană, va vorbi despre imperativul kantian, iubiri neîmplinite și sindromul testiculelor umflate. Înainte de fiecare plecare a voinicului, calu’ va consuma ceva care face zgomot – după bomboane, eu foloseam semințe și, în ultimul act, portocale. Făt Frumos e o armă brută, dominată de dorință. Nu gândește adânc și nu domină acest banc. Acum vom da pe repede înainte, spre finalul celui de-al treilea punct de tensiune, unde se găsește poanta. Aceeași scenă: el vrea să intre, ea vrea să-l împingă ca nu cumva să-l vadă zmeul.)
– Am venit să ne iubim!
Ileana întinde mâinile spre el, Făt Frumos se ferește, îi aplică un upercut în mandibulă, o prinde de cămașa de dantelă și o zvârle de la etaj cu năduf.
– Proasta dracu’, mormăie Făt Frumos, intrând în cameră. Eu cu zmeul aveam treabă.
Reprezentația dura aproape 10 minute și la final, publicul clocotea ca un vulcan – deseori din plăcere, uneori din dorința de a-mi provoca leziuni folosind oricare dintre obiectele disponibile. Probabil această ultimă categorie nu rezona la un banc atât de progresist, în care animalele sunt mai educate decât omul, monștrii au grijă de igienă și relațiile homosexuale nu se sfințesc cu cocktailuri Molotov.
Am avut atât de mult succes cu bancul ăsta încât n-am mai compus niciodată altul. Mint. Am creat intriga unui banc pe care n-am știut niciodată cum să-l continui și cum să-l finalizez: “Calul și cu oaia, săteni respectabili, pleacă la oraș să facă filme porno.”
Comments
13 Responses to “Bancu’ cu calu’”
Leave a Reply
demential :)
eu imi amintesc numai de perioada cand te-ai poreclit si autodeclarat “HorMonu'” din motive lesne de inteles. Nimeni nu te-a contrazis, restul e istorie. Si da, bancul cu calu’ mi-l amintesc ;)) probabil ca deja face parte din folclorul popular, dar e singura ta opera fara drepturi de autor… asta e, taugh sheeeet.
*LOOOOOOOL*
[…] lui cu calul, am râs de numa, È™i o să-l bag È™i eu în circulaÈ›ie cu proxima ocazie. Bancul e aici, È™i e miÈ™to de tot. DeÈ™i ultimul pare mult mai […]
Tre sa vezi (daca nu ai facut-o) The Aristocrats, despre bancul ala demential si de nespus la TV…
http://en.wikipedia.org/wiki/The_Aristocrats_(film)
you iz loco :)
ha ha:)).
foarte tare.
HA HA HA!!!
Mi-a plăcut cum ai scris articolul. Acum mă gândesc că dacă vreau să-l spun cuiva, trebuie să recit întregul tău articol??? :))
[…] 2 rapide By Mihai – How to keep an idiot busy link – Bancu’ cu calu’ link […]
foarte tareeee..:)))
[…] simt al masurii. Si (ascrie) blogul unui tip care scrie pe la reviste si care in posturi are o autoironie fina care iarasi mi-a […]
…merg ei ce merg iar la un moment dat ii ajunge din urma un taxi. Taxiul opreste iar pe geam scoate capul un bou: “La oras?” “Doamna Cretu?”intreaba calul oaia. “Hai domnu’ Lungu, ce mai asteptam”. “La oras sa fie”, spune calul catre bou. Motorul scoate un zgomot infundat la fiecare treapta de viteza schimbata, cornul urias de bivol si potcoava, prinse de parbriz, se cionesc des in miscarea lor de rotatie, scaunul boului scartaiede fiecare data cand soferul bou plesneste spatarul cu pamatuful cozii… cu toate acestea soferul incearca sa poarte o conversatie. “De cand cu ierarhizarea claselor muncitoare in functie de iq stau si vobesc despre sofisme toata ziua cu volanul in mana.” “Dar dumneata ce iq ai domnu….?”,intreaba calul “Cochita! 257! Stai sa-l vezi pe primar…700 are” “Ce-o fi facand oare?” “Crantane la bomboane toata ziua…ptiu…in neamul lor de gandaci! Da dumneata cu ce treaba pe la oras?” “pornache” “A…Trebuie sa-l tot ai vreo 150” “Hm, poftim? Ce anume?” “Ai pe dracu 150…ha-ha! Uite un om…Ce stai ba cu capu-ntre urechi? Hai, la sapa mai departe… He-he…astia sunt pe cale de disparitie” “Nu sunt protejati de stat”, zice calul. “protejati pe dracu’. Se protestesc pe zice ce trece. Nici sa procreeze nu mai stiu. Le f… al de matale femeile. Unde la oras, ca am ajuns?” Taximetristul ii duce pe amandoi le domnul Carlig, o dita matahala de porc. (continua cineva mai departe? e cam tarziu si nu mai stau pe net) Din cate se pare nu mi-a iesit neaparat un banc ci o povestioara…
[…] de noiembrie când cei doi au ajuns în satul unde urmau să se căsătorească. Primar era fostul cal al lui Făt Frumos, care între timp îşi descoperise adevărata […]