Ce-am învăţat la curs (iarnă – primăvară ’09)
Mai jos, câteva lecții de la jumătatea cursului de jurnalism narativ din această primăvară-iarnă. În curând și texte.
* Am descoperit puterea carnețelului. În mână cu un carnetel, pot să vorbesc cu oricine. Lumea te bagă în seamă, se simt interesanți, de câte ori notezi ceva încearcă să arunce un ochi: “Da ce notezi acolo? Tu de ce scrii totul în carnețel? Pot să văd ce ai notat? Ai notat ce am spus acum? Și funcționează regula: “Le e mai frică de tine decât ție de ei!”
* Am învățat să mă focusez pe ceea ce vreau sa spun cu textul meu și cred ca mi-am temperat “floricelele” – am învățat sa scriu mai curat.
* Mi-am adus aminte că scrisul este locul unde îmi găsesc fărâma de libertate.
* Când fac interviuri în jurnalismul narativ, întrebările se pun altfel. Practic, se despart în secvențe cât mai mici (ideal). În loc să întreb “Când ai aflat de diagnostic?” pot întreba “Unde erai când ai aflat?”, “Cine ți-a telefonat?”, “Ce ți-a spus?”, “Ce ai răspuns?”, “Asta gândeai cu adevărat?”, “Ce ai făcut apoi?”, etc.
* Cititorii pot funcționa ca niște detectoare de minciuni ““ simt când acoperi lipsa de informație sau de coerență cu artificii de stil.
* Am învățat cât de important e să ai o structură, o idee mare, un plan înainte de a scrie un text.
* Non-fiction e la fel de palpitant ca si fiction, ba chiar mai mult, pentru ca se întâmplă de-adevăratelea. Și sunt foarte multe lucruri de învățat dacă citești ce li se întâmplă semenilor tăi. Nu știu dacă asta e modalitate de a schimba lumea, dar e de-ajuns că doi, trei, cinci oameni ajung să ia în serios non-fiction-ul pe care îl citesc.
Comments
Leave a Reply