Azi se scriu poveÅŸti electorale
Acum patru ani locuiam în Columbia, Missouri, un orășel de aproape 100.000 de oameni, din care peste 10.000 lucrau pentru universitate, care era – și este – “compania” ce domina orașul. În ziua alegerilor, ziua în care John Kerry încerca să-l bată pe George W. Bush, m-am trezit la cinci dimineață, am făcut un duș și am ieșit pe stradă.
Nu puteam vota, dar vroiam să văd cum votează americanii; trăisem campania de parcă aveam un vot în joc. Mă uitasem la dezbateri cum te uiți la Champions League când ai senzația că echipa ta va face puncte. Am fost la petreceri cu temă politică. Am coordonat și editat un pachet de articole despre cum privesc studenții alegerile (textul despre scrijelelile electorale din toaletele facultății a fost o nebunie). Iar în acea dimineață, vroiam să văd americanii mergând la vot. Am bătut cât se putea bate pe jos din oraș, am făcut poze și am cerut abțibilduri cu “I voted”. Apoi, pe la 9 dimineață, m-am plantat în redacție unde am stat o zi întreagă în fața calculatorului, urmărind cum se adună voturile electorale și încercând să prezic rezultatul folosind o hartă interactivă creată de New York Times.
A fost una din acele zile în care în redacție se stă atât de târziu încât se comandă pizza. Am editat. Am ajutat cu idei. Și m-am trezit scriind un articol mic de opinie pentru ziarul de a doua zi: ajunsesem străinul care avea ceva de spus despre viața post-vot. Am dormit în acea seară la prietena mea și, la trei dimineață, eram singurul din casă care mai era treaz, strâns pe fotoliu, așteptând să văd către cine s-au dus ultimele state.
Astăzi, din București, România, nu am cum să fac cele de mai sus. Dar nici nu pot să înfrânez acest puseu de nostalgie pentru o zi în care fiecare moment era îmbibat în esență de poveste. Sunt curios cum se vor trata alegerile americane în România și dacă publicațiile românești vor găsi soluții să localizeze povestea.
Tot în 2004, în a patra seară după alegeri, am fost la un party organizat de tinerii democrați din campus. Am scris atunci despre asta pentru Euractiv, iar scena arăta cam așa (mă voi abține s-o rescriu):
Lori locuiește într-o casă care se integrează perfect in peisajul străzii. Casa nu pare să fi fost specială niciodată – vopsita într-un alb lipsit de personalitate, cu două trepte dintre care nici una nu pare să scârțăie, o veranda de lemn unde te poți ascunde cu o țigară și o ușă dubla care filtrează țânțari și alte insecte care se bucură de aerul umed care domina vara în Missouri.
Nici măcar “semnul de gradină” cu numele lui John Kerry și John Edwards nu era ceva special, având în vedere că fiecare a treia familie a avut grijă pe parcursul campaniei să-și înfigă preferința politică în gazonul din fața casei.
Sâmbătă noaptea, la patru zile după alegeri, casa lui Lori păstra același alb – doar semnul cu numele lui Kerry dispăruse. Si totuși, casa a devenit pentru câteva ore specială din cauza faptului că Lori a găsit de cuviință să pună alt semn, un semn făcut si desenat de ea cu un marker negru si gros care miroase ușor a spirt: “Interzis republicanilor!”
Comments
One Response to “Azi se scriu poveÅŸti electorale”
Leave a Reply
cat lirism :P!