Scene din viaţa de freelancer
De o săptămână (și ceva) nu trece zi să nu mă întrebe cineva cum e viața de freelancer. E ok, le spun. În afară de faptul că nu mai merg la birou și pot asculta Amanda Palmer toată ziua (am să revin cu un post despre poveștile pe care le spune) nu s-au schimbat multe. Scriu, editez și aștept să găsesc timp să mai citesc și eu ceva. Dar înțeleg curiozitatea. Încercarea de a face ceva pe cont propriu e o poveste universală – suntem curioși să vedem dacă se poate.
Aseară mi-am amintit de discuția cu Gheorghe și o mică bucată de dialog pe care nu am redat-o în text. L-am întrebat dacă i-a sunat telefonul de când e liber. În stilul caracteristic, mi-a răspuns că nu duce lipsă de oferte:
Întotdeauna. Telefoanele sunt niște obiecte care sună. Ele sună și fel de fel de cetățeni vorbesc în limbaj de telefon “Băi ce mai faci. Îmi pare rău”. Telefoanele nu reprezintă nimic.
Ce vroia el să spună – am detaliat apoi – e că telefonul în sine nu reprezintă mare lucru dacă nu e acompaniat de ceva interesant. Iar Gheorghe spunea că nu a mai auzit o idee interesantă în media românească de ceva vreme.
Să te faci freelancer ca să scrii jurnalism narativ are o doză de inconștiență pe care mi-am asumat-o. Dacă a sunat telefonul? A sunat. Au venit și mailuri. Și mă bucur. Mă bucur pentru că poate poate e începutul unui drum pentru spusul de povești în media noastră.
Comments
5 Responses to “Scene din viaÅ£a de freelancer”
Leave a Reply
drum bun :)!
Eu incep sa fac foamea la Beirut dupa o luna de freelancing. :( Poate ar trebui sa ma intorc la Bucuresti.
imi place f tare blogul tau
si chiar cred ca viata de freelancer o sa-ti ajute:) adica, lucrul in redactii te-a disciplinat suficient ca sa nu m ai nevoie de el:)
i can hardly wait for texte noi:) si comentarii noi despre cum le prelucrezi
godspeed
vezi, daca nu ti-ai pastrat fixul?
Ana: Cum ai ajuns tu să faci freelance în Beirut? Şi ce faci pe acolo? Nu sunt nişte poveşti pe care le poţi spune în media de aici?