Esquire România, Iulie-August 2008
Nu e nici un secret că actrița Maria Dinulescu vrea să o iubești. Dar nu se așteaptă să o iubești necondiționat. Dacă ai ocazia s-o cunoști vei vedea că muncește ca să nu o uiți – e felul ei de-a fi și îi vine natural. Această dorință de “nu mă uita” și modul în care Maria se joacă cu situațiile pentru a le face memorabile e ideea pe care am mers în acest text, care e coverstory-ul numărului de iulie (pe tarabe de săptămâna viitoare). Dacă a reușit sau nu, e la judecata cititorilor. Mai jos, un fragment din text:
Ne întâlnim o săptămână mai târziu, într-o luni post electorală de iunie timpuriu. Ajunge la fără zece, plutind ca un puști-minune într-o echipă de seniori, o legănare nici îngâmfată, nici timidă, într-o rochiță clocotind de frunze înghesuite pe o pânză de indigo și sandale albe punctate de unghii roșu violent. Pe umărul stâng duce o geantă, iar în mâna dreaptă o cutie de Zuzu cu 1,5% grăsime.
În loc de salut, o întreb ce face cu laptele. “Îl beau”, îmi spune. “De sete.” Ne așezăm pe bancă: eu, ea și cutia de lapte. Și soarele, drept în față, mușcând din tot ce e, crestându-i buza de sus, împungându-i semnul din bărbie, pigmentându-i irișii căprui cu potrivit de mult verde. Știe că soarele îi face bine.
“Ești drăguț, ca un școlar. Ce șosete amuzante ai”, îmi spune râzând la pătrățelele alb-albastru. Scoate din geantă o cameră video digitală. “Vreau să le filmez.”
Pe lângă povestea Mariei, găsiți în numărul de iulie/august două texte despre virtualul românesc și oamenii responsabili cu inovația. Unul este despre Bobby Voicu, omul Yahoo! în România (portretizat de Simina Mistreanu), iar al doilea, scris de Gabriel Dobre, este despre gașca de la eOk.ro, un proiect care ar putea schimba fața muzicii românești.
Dar lucrurile memorabile nu sunt făcute doar de generația lui Voicu, Grozea și Gal. Tot în acest număr, Georgiana Ilie spune povestea lui Andrei Pandele, un arhitect-fotograf de 62 de ani, care timp de 30 de ani a documentat în imagini ravagiile făcute de dictatura comunistă.
Alte minunății în numărul de iulie/august (e număr dublu):
– Radu Naum, francofil covins, investighează ce s-a întâmplat cu moștenirea culturală franțuzească. Pe drum se întâlnește cu Cătălin Tolontan, Lucian Mândruță și Radu Banciu.
– Gică Popescu se transformă într-un simbol de stil.
– Proză scurtă de Ion Manolescu.
– Ce am învățat: Cristian Å¢opescu.
– Brăduț Ulmanu despre cum suntem mai curajoși pe net.
– O glumă bună spusă de Laura Cosoi.
– O explorare a cavalerismului în timpuri moderne.
Pentru și mai multe informații, descărcați sumarul în format PDF (Pag.1 și Pag.2). Mai jos găsiți spread-urile de deschidere a materialelor despre Maria, Bobby Voicu și eOk (click pentru o imagine mai mare):
* Design: Raymond Bobar.
* Coperta (aici în format PDF) este o reinterpretare tribut a unei coperți celebre americane.
Comments
6 Responses to “Esquire România, Iulie-August 2008”
Leave a Reply
[…] de luna asta cu Bobby, Emi si […]
Chiar ma intrebam cand va aparea si o femeie pe coperta revistei Esquire. Chiar daca este un cover imprumutat de la fratele de afara ( vezi nr. mai 2008 -Jessica Simpson ), este destul de interesant contextul. Felicitari
AAH: Am hotarat sa facem propriul nostru tribut – asa cum au facut ei cu Jessica, reinterpretand o coperta din anii ’60. Explicatia o vei gasi in paginile revistei.
[…] Mai multe detalii găsiÈ›i pe blogul lui Cristi Lupsa. […]
mi-ar placea sa apara si o coperta “The Passion of Cristi Puiu” :]
foarte foarte bine scris, domnu’ cristi. rar mai dai de ceva atat de… juicy. si ce e mai interesant, e ca personajul dinulescu mi-era total antipatic :)(deh – om cu prejudecati) trebuie sa-ti dea o bere pentru “reabilitare”(desi, sunt convins ca o intereseaza prea putin -spre deloc- parerea mea despre dumneai).