Making of “ÅžaiÅŸpe” (din Esquire iunie)

În Șaișpe, portretul pe care Gabriela Pițurlea l-a făcut în numărul de iunie unui puști care visează să devină fotbalist, există un moment în care îl vedem pe Florin, la 6:15 dimineață, stând la masa din sufragerie și mâncând sandwich-uri. E în picioarele goale, puțin adormit, și se uită la Sport.ro.

Acesta e doar începutul unei scene care începe la el acasă, se continuă în autobuz, la antrenament, pe drumul înapoi, la bunici și se încheie în fața școlii, 7 ore mai târziu. E doar una din zilele pe care Gabi le-a petrecut cu Florin, fiindu-i umbră și încercând să vadă cum e viața la 16 ani. (Scopul materialului era să găsim un alt mod de-a aborda fotbalul într-o lună în care toată lumea va fi obsedată de Mutu și Chivu).

Densitatea materialului pe care Gabi l-a adunat prin observație face din acest text unul din cele mai plăcute pe care le-am editat vreodată. Rar am avut în mână un text care arătă atât de bine diferența dintre materialul adunat dintr-un interviu luat într-un mediu artificial (o cafenea) și cel strâns în câteva ore petrecute ca “umbră” în viața subiectului.

Am rugat-o pe Gabi să țină un mic jurnal ca să putem privi înapoi și să ne amintim câtă muncă a luat acest text. Nici n-a luat așa de multă – o lună de documentare și scriere pornind de la începutul lui aprilie. Rezultatul merită cu siguranță.

Citiți în continuare mini-jurnalul de poveste al Gabrielei. (Poze cu Florin, făcute de Andrei Pungovschi, puteți vedea aici.)

==================================
Jurnal de poveste: Șaișpe

De Gabriela Pițurlea
==================================

5.04 ““ Cristi îmi aruncÇŽ propunerea: sÇŽ gÇŽsesc un puști de la U 16 care e considerat un jucător de viitor.

7.04 ““ sun la Dinamo, la FRF, la Steaua, la Asociația MunicipalÇŽ de Fotbal și la Rapid.

8.04 ““ mÇŽ sunÇŽ cei de la Rapid și îmi zic cÇŽ pot veni la antrenamente. MeritÇŽ o încercare, așa cÇŽ îl sun pe Iosif Damaschin, antrenorul grupei “™92 și stabilim ca a doua zi sÇŽ mÇŽ duc la baza din StrÇŽulești.

9.04 ““ primul antrenament la Rapid. Fac cunoștință cu Florin și începem o conversație în autobuz / metrou. Aflu câteva lucruri despre el, simt cÇŽ e ceva acolo, dar rÇŽmân nesigurÇŽ, neștiind foarte bine ce caut.

10.04 ““ vorbesc cu Florin la telefon și îi explic cum ar decurge procesul de reporting. Îi dau de înțeles cÇŽ va trebui sÇŽ stau pe capul lui o vreme. Încerc sÇŽ simplific totul, pentru cÇŽ este prima datÇŽ când i se întâmplÇŽ așa ceva și nu vreau sÇŽ-l sperii. Facem schimb de ID-uri și la 12 noaptea vorbim puțin pe mess.

12.04 ““ meciul 1: Rapid vs. Romprim (5-0).
– Vorbesc la telefon cu Lucian Burchel, antrenorul naționalei U-16 și îmi spune cÇŽ pot veni la Academia de la Mogoșoaia, dar cÇŽ nu va scoate nici un jucÇŽtor în fațÇŽ, pentru cÇŽ ar apÇŽrea disensiuni în echipÇŽ și, în plus, bÇŽieții nu știu sÇŽ vorbeascÇŽ la vârsta asta în numele Federației.

13.04 ““ merg la Florin acasÇŽ și vorbesc cu el, cu mama lui și cu prietena lui, Roxana.

17.04 ““ interviu cu Lucian Burchel, la Academia de la Mogoșoaia.

18.04 ““ La 6:15 AM sunt la ușa lui Florin. Ne uitÇŽm la știrile din sport, merg cu el la antrenament, luÇŽm prânzul la bunicii lui, îl conduc pânÇŽ la poarta liceului.

– A sosit momentul sÇŽ mÇŽ apuc de scris

21.04 ““ merg în StrÇŽulești, ca sÇŽ-i mai pun câteva întrebÇŽri lui Iosif Damaschin.

22.04 ““ Subliniez obsesiv pasaje din transcrierile interviurilor, dar nu reușesc sÇŽ mÇŽ urnesc. Pe 23 aprilie, la 17:00 am deadline pentru primul draft și știu cÇŽ nu am cum sÇŽ-l respect.

25.04 ““ DupÇŽ o noapte bizarÇŽ, în care am scris de la 23:00 la 2:00, am dormit douÇŽ ore și de la 4:00 la 8:00 am scris iar, îi trimit primul draft, cel rușinos, lui Cristi. Primul draft este cel care mÇŽ umilește cel mai tare și pe care îmi vine cel mai greu sÇŽ-l dau.

– MÇŽ întâlnesc în aceeași zi cu Cristi, care îmi schițeazÇŽ o formă pentru text: deschidere-familie-drumul-antrenament-acasÇŽ/școalÇŽ și îmi spune sÇŽ subliniez pasajele în culori diferite, ca sÇŽ-mi fie mai ușor sÇŽ ordonez ideile.

26.04 – 29.04 – Refuz orice formÇŽ de distracție și îmi petrec zilele astea mai mult citind și fÇŽcând cerculețe pe draftul 1.

Jane Kramer spune: “Even if the words aren”™t coming, I will sit there in my study all day long, ruining my life. I will not let myself go out and do something enjoyable. I will not say, ‘To hell with this!’ and take a walk in Central Park. It”™s a form of self-chastisement.” Exact.

În scurt timp, draftul 1 este pictat în patru culori (pentru scene), peste care se suprapun cerculețe și sÇŽgeți negre, pentru cÇŽ din orice frazÇŽ sau sintagmÇŽ sare nevoia de detalii. Unele sunt inutile, dar simt cÇŽ dacÇŽ nu le aflu, nu știu nimic despre ce scriu. Ok, puștiului îi plac adidașii, dar cum aratÇŽ favoriții lui? Ce marcÇŽ preferÇŽ? Câte perechi are acum? Și tot așa.

30.04 ““ la ora 12:00, trebuie sa predau draftul 2. Nu pot. Cristi mi-l cere și îmi spune, ca de fiecare datÇŽ, sa citesc The Craft of Letting Go (un capitol din “The Craft of Revision” de Don Murray). DupÇŽ ce îl citește, îmi spune cÇŽ problema structurii este aproape rezolvatÇŽ și cÇŽ mÇŽ pot axa pe scriiturÇŽ.

1.05 ““ vorbesc cu Roxana pe mess despre cum s-a cunoscut cu Florin și ce îi unește.

2.05 ““ îi trimit lui Cristi draftul 3.

2.05 ““ mi-l trimite înapoi, reintitulat 2.5. Îmi cere ca urmÇŽtorul draft sÇŽ fie cel final și sÇŽ nu mai aibÇŽ semne de întrebare. Îmi spune cÇŽ ar trebui un șapou mare, din care sÇŽ reiasÇŽ cine e Florin și ce vrea el.

3.05 ““ meciul 3, dupÇŽ care merg la Florin acasÇŽ pentru un set de întrebÇŽri de completare și verificÇŽri de informații. Iau prânzul cu el și cu mama lui, la bunici.

4.05 ““ îmi impun un program: trezire la 7:30 (cafea, ziare), de la 8 la 12 scriu, pe urmÇŽ ies din casÇŽ. De la 15:00 reiau scrisul sau citesc despre scris. Culcare la 23:00 cel târziu. Am o conversație cu Florin pe mess, ca sÇŽ mai verific niște informații și sÇŽ mai obțin detalii

5.05 – caut titluri, fac liste de cuvinte-cheie, nu-mi place nimic. Simt nevoia sÇŽ am pixul în mânÇŽ, nu mai suport calculatorul. Scriu variante de șapouri pe orice bucatÇŽ de hârtie. Fug în parc cu foile și iar las carioca neagrÇŽ sÇŽ se dezlÇŽnțuie.

6.05 ““ îi trimit draftul 3 lui Cristi. Are 31.500 de semne, cam maximul permis pentru cât draftul 1. Abia acum simt ca m-am așezat în text.

7.05 – o ultimÇŽ lecturÇŽ și verificare. Cristi imi citește textul cu voce tare, în timp ce eu il urmÇŽresc pe monitor. E un experiment foarte util, pentru cÇŽ, dintr-o datÇŽ, pot sÇŽ mÇŽ detașez complet de text, aud și vÇŽd unde se împotmolește cursivitatea, unde trebuie schimbat un cuvânt sau pus un punct. A sosit momentul sÇŽ-i dau drumul.

Note: Editorii articolului au știut în permanență unde am ajuns cu reporting-ul sau ce probleme aveam la scriere, iar astfel le-a fost mai ușor sÇŽ intervinÇŽ. Partea de reporting mi-a plÇŽcut cel mai mult.

DacÇŽ la primele douÇŽ întâlniri Florin era încÇŽ stânjenit, curios, mi se adresa cu plural de politețe, dupÇŽ douÇŽ sÇŽptÇŽmâni râdea de cât de scundÇŽ sunt pe lângÇŽ el. În prezența bÇŽieților din echipÇŽ se purta de parcÇŽ n-aș fi fost acolo, ceea ce mi se pare ideal într-un proces de genul ÇŽsta. Eram ignoratÇŽ, dar puteam oricând sÇŽ arunc o întrebare. În plus, am simțit din nou bucuria de a fi lÇŽsatÇŽ sÇŽ intru în casele unor oameni care nu mÇŽ cunosc și de a pÇŽtrunde pentru scurt timp în viețile lor. E poate cel mai mare privilegiu pe care îl oferÇŽ scrierea unui articol.

Comments

6 Responses to “Making of “ÅžaiÅŸpe” (din Esquire iunie)”

  1. Raluca on June 2nd, 2008 4:49 pm

    E foarte intriganta povestea povestii. Tare as vrea sa citesc materialul; si cel al Georgianei. Sper ca peste ceva timp sa pot gasi pe undeva (ahem) PDF-uri. Ca in tara n-am nici o sansa sa ajung in curand.

  2. cojanu on June 4th, 2008 11:24 am

    pare foarte interesant subiectu. eu cel putin as vrea sa stiu ce a facut in meciuri

  3. Victor on June 4th, 2008 6:09 pm

    Chestia asta cu copilu` e tare interesanta si inteligent-conceputa.

    Ce mi-a placut e ca prima data am citit in Esq, textul lui Bradut, despre diferenta dintre generatii si despre tinerii din ziua de azi care nu mai stiu sa iasa afara sa bata mingea si stau non-stop cu ochii lipiti de monitor, lipsiti de orice fel de visare sau planuri de viitor.

    Ei bine, Florin doboara acest stereopit. Si el sta pe “mess”, si el se uita la TV, dar ii place sa calce cu crampoanele pe iarba, ii place sa alerge, sa dea goluri, are visuri si sperante in ceea ce-l priveste propriul viitor.

    Are o caldura stranie povestea asta. Parca…e scrisa de pustiul fotbalist. Imi place.

  4. Victor on June 4th, 2008 6:10 pm

    *typo -> stereotip, scuze.

  5. Ce citeÅŸte Gabriela : A Scrie on October 15th, 2008 9:44 am

    […] văzut cum fiecare poveste pe care a scris-o a fost mai completă ÅŸi mai convingătoare (citiÅ£i aici cum a scris cel mai frumos text al ei de până acum). Gabi e la început de drum ÅŸi despre asta […]

  6. Veşti despre narativul românesc : A Scrie on March 9th, 2009 9:47 am

    […] Notă: Articolul Gabrielei la care textul meu face referinţă – ÅžaiÅŸpe – îl puteÅ£i citi aici. Mai multe despre cum a fost făcut (plus jurnal de poveste), aici. […]

Leave a Reply