Making of “Familia călătoare″ (din Esquire iunie)
Când scrii un text care trece de 2.000 de cuvinte sau chiar mai departe, structura devine esențială supraviețuirii (asta nu te scutește de ea la texte mai scurte). Uităm deseori că nu scriem pentru noi și ne apucăm să punem în text informație cu lopata, bucuroși că am putut executa ceva lung.
Dar cineva trebuie să te citească și, ideal, să povestească și altora despre ce a citit. Și atunci trebuie să fii atent la structură. Și trebuie să gândești fiecare decizie și să poți justifica fiecare paragraf. Un text reușit e o succesiune de decizii mici, luate de la un draft la altul.
Textul despre familia călătoare e unul dintre cele mai frumoase din numărul de iunie. Eu i-am editat Georgianei doar primul și ultimul draft (un alt editor minunat a făcut restul), dar țin minte că la primul nu i-am spus cu mai mult decât: Nu merge. Nu transmite emoția pe care o simt când povestești despre el. Încearcă să găsești o structură care nu doar te va ajuta să scrii mai cu viață, ci va fi și reprezentativă pentru poveste.
Așa s-a născut ideea de a-i oferi fiecare personaj un spațiu de mișcare. Mai multe despre structură și despre cum se schimbă un paragraf, vă spune chiar Georgiana:
==================================
Cum mi-am structurat textul
De Georgiana Ilie
==================================
Îi spuneam ieri unei colege ziariste că m-am documentat 6 luni pentru “Cinci călători pe ici pe colo”. Uluirea de pe chipul ei a spus totul. Uitasem că lumea trăiește într-un ritm mult mai rapid decât cel al unui scriitor la revistă.
Familia Pouzet Oprean călătorește în jurul lumii cu rulota. Un stil de viață plănuit pentru câțiva ani. Mi-ar fi plăcut să merg cu ei, în camper, măcar o săptămână, ca să pot scrie despre atmosfera de acolo, să mă joc și să învăț cu copiii, să stau de vorbă cu Marilena și Dan. Dacă ar fi fost măcar pe acest continent, aș fi făcut asta. Dar eu am aflat despre ei când erau în Mexic, după aproape un an petrecut în SUA și Canada. Și le-am urmărit călătoria prin Mexic și America Centrală. Așa că tot ce am putut să facem a fost să ne scriem pe email, de multe ori, și să citesc și să recitesc jurnalul călătoriei de pe site-ul lor. De aceea a durat atât. Și pentru că e greu să construiești o relație de încredere într-un mediu atât de artificial precum e-mailul. Nu căutam informații, ci motivație. Nu voiam descrieri de peisaje, ci momente din viața lor în călătorie. Din fericire, cei doi părinți sunt povestitori minunați. Și au văzut la mine și entuziasmul personal și pe cel profesional. Au avut încredere.
Am fost atât de copleșită de ei încât primul draft a fost prost. Mi se părea nenatural să fiu atât de entuziasmată, așa că am lăsat toate sentimentele pe dinafară. M-am concentrat pe proces, când vedetele erau de fapt ei, fiecare în parte.
Cristi a văzut că aveam nevoie de o structură pe care să lucrez, altfel voi fi în continuare obsedată de formă, nu de conținut. Și a venit cu soluția ca fiecare parte a poveștii să fie spusă de câte un membru al familiei, inclusiv rulota ““ ei se referă la rulotă ca la unul dintre copii. Începutul și sfârșitul urmau să puncteze un moment prezent, marcat de un fel de tensiune ““ alesesem de la început vizita la fluturii monarh ““ apoi totul între cele două să fie secvențe în care să se audă vocile tuturor. Aici mă puteam juca, puteam povesti anecdote din călătorie, puteam individualiza fiecare personaj. Și ar fi fost păcat să nu fac asta. Fiecare are o personalitate aparte, copiii sunt diferiți și fermecători; până și Simon, rulota, are ceva de spus amuzant.
Am devenit, așadar, un povestitor omniscient. Așa am renunțat și la citate, pentru că nu mai aveau sens în poveste. Am păstrat ritmul discursului lor, dar am făcut să fie consecvent de-a lungul restul textului.
Îmi place cum a evoluat textul, de la șirul de informații aruncate de-a valma în al doilea draft (pe primul mi l-am scos din minte) la eficiența fermecătoare din ultimul. Meritul unor editori care au devenit și ei la fel de entuziasmați de prietenii mei călători.
Draft 2:
Dan are 40 de ani și este un bărbat cu multe talente: construiește stadioane în formă de vulcan în Guadalajara, desenează case pe plajele din Alaska, gătește, face fotografii, conduce o rulotă și nu poate să folosească lasso-ul, deși a primit lecții chiar în ziua de Crăciun.
Draft 3:
Dan are 40 de ani și este un bărbat cu multe talente: construiește în Guadalajara un stadion în formă de vulcan, desenează case în timp ce face baby-sitting pe o plajă din California, gătește, face fotografii, conduce o rulotă și nu poate să folosească lasso-ul, deși a primit lecții chiar în ziua de Crăciun de la un mexican, în Los Guayabos.
Draft 4:
Dan are 40 de ani și este un bărbat cu multe talente: construiește în Guadalajara un stadion în formă de vulcan, desenează case în timp ce face baby-sitting pe o plajă din California, gătește, face fotografii, conduce o rulotă. Cu toate acestea, nu poate să folosească lasso-ul, deși a primit lecții chiar în ziua de Crăciun de la un mexican, în Los Guayabos.
Draft 5:
Dan are astăzi 40 de ani și este un bărbat cu multe talente: construiește un stadion în formă de vulcan în Guadalajara, desenează case în timp ce face baby-sitting pe o plajă din California, gătește, face fotografii, conduce o rulotă. Talentele sale nu includ și mânuitul lasso-ului, deși a primit lecții chiar în ziua de Crăciun de la un mexican în Los Guayabos. Înalt, cu fruntea lată, puțin încărunțit, privește lumea cu ochi pătrunzători din spatele ochelarilor de vedere. Are o ținută relaxată, cu umerii puțin aplecați și în general pare să se bucure de tot ce îi arată drumul.
Draft 6:
Dan are 40 de ani și este un bărbat cu multe talente: construiește un stadion în formă de vulcan în Guadalajara, desenează case în timp ce supraveghează copiii, gătește, face fotografii, conduce rulota. Talentele sale nu includ și mânuitul lasso-ului, deși a primit lecții chiar în ziua de Crăciun de la un mexican în Los Guayabos. Înalt, cu fruntea lată, puțin încărunțit, privește lumea cu ochi pătrunzători din spatele ochelarilor de vedere. Are o ținută relaxată, cu umerii puțin aplecați și pare să se bucure de tot ce îi arată drumul.
Comments
2 Responses to “Making of “Familia călătoare″ (din Esquire iunie)”
Leave a Reply
[…] zile am auzit numai de oameni care si-au lasat totul in urma si au plecat in calatorie. Pe blogul lui Cristian Lupsa am citit despre o familie cu copii (trei copii, to be more precise!) plecata-n jurul lumii in […]
[…] călătorie cu rulota în jurul lumii, a fost publicat în Esquire în iunie. Georgiana a povestit aici despre cum a fost […]