Esquire România, Iunie 2008
Tudor Chirilă e responsabil cu soundtrack-ul generațiilor tinere de peste 10 ani. La începutul lui iunie, Chirilă și trupa lui, Vama, lansează albumul de debut. În cover story-ul din această lună, Gabriel Dobre ne arată cum urnește și controlează Chirilă această mașinărie de muzică și marketing pentru care e principalul responsabil.
Iunie e și luna lui Euro 2008 (de alegeri ne-am ocupat în numărul de mai). Ca să punctăm evenimentul am adunat povești despre fotbal scrise și spuse de oameni precum Gheorghe Hagi (care povestește despre primul lui turneu final), Radu Naum (care povestește despre serpentinele franceze și mondialul din ’98) sau Ilie Dumitrescu (care povestește meciul vieții lui – contra Argentinei în 1994)
Și pentru că vorbim de fotbal, numărul de iunie ascunde și fantastica poveste a lui Florin Petre, un puști de 16 ani, fundaș la Rapid, care visează să fie fotbalist. Gabriela Pițurlea spune această poveste, care începe așa:
Dacă ar mai exista oracole, Florin Petre l-ar completa pe al prietenei lui, Roxana. Ar scrie că s-a născut pe 29 mai 1992, în București. Că are 1,78 m, 64 de kilograme, dar tot pare slab. Că ascultă Snoop Dogg i Dr. Dre și ar scrie în paranteză “Rapper forever”¦ Manelist never”. Că i-au plăcut filmele Lord of the Rings (Stăpânul inelelor), Honey și Save the Last Dance (În ritm de hip hop). Că între înghețată de cacao și Fornetti cu ciocolată, înghețata ar câștiga detașat.
Că poartă numai teniși și adidași și că favoriții lui sunt niște Nike albi cu dungi verde-praz. Că se relaxează jucându-se la calculator ““ NBA, FIFA, Football Manager. Că nu vrea tatuaje sau să-și pună cercei și că n-a pus gura pe țigări, pentru că știe că nu sunt bune. Că într-o zi ideală s-ar trezi la 10 și nu s-ar ridica imediat din pat, ci ar mai sta nițel sub pătură, cu ochii închiși. Că citește Pro Sport și Gazeta Sporturilor pe internet. Că iubește fotbalul și pe Arsenal Londra. Dacă ar avea unde, ar scrie că el însuși joacă fotbal ““ fundaș la Rapid. Iar dacă ar trebui să răspundă la “Ce-ai vrea să te faci când vei fi mare?”, i-ar ajunge un singur cuvânt: fotbalist.
Alte minunății în numărul de iunie:
– Povestea familiei Pouzet Oprean și a călătoriei pe care o fac cu copiii (și un camper) în jurul lumii.
– Poze și cuvinte din Cuba.
– Povești în 6 cuvinte scrise de oameni (bine îmbrăcați) din publicitate.
– Ce am învățat: Dorinel Munteanu.
– Brăduț Ulmanu despre nostalgie și acest clip.
– O glumă bună spusă de Giulia Anghelescu.
– Dana Războiu spune 10 lucruri pe care nu le știi despre femei.
– Ce spune cafeaua despre politica românească.
Pentru și mai multe informații, descărcați sumarul în format PDF (Pag. 1 și Pag. 2.)
Spread-urile de deschidere a materialelor despre familia călătoare și Florin Petre:
* Design: Raymond Bobar și Cătălina Zlotea.
Comments
7 Responses to “Esquire România, Iunie 2008”
Leave a Reply
in sfarsit!
sunt tare curios sa citesc povestea pustiului care viseaza la o cariera in fotbal, despre care ne-ai vorbit cu interes de atatea ori.
I’m on the coveeeer!
Nu, nu sunt Chirila. :D
Super cover. Interesant articolul cu si despre calatoria in jurul lumii… iar Kate Beckinsale…. abia astept.
oricum ar fi, tricoul lui chirila, in contextul jurnalismului narativ, face toti banii :)
[…] am scris. Cam tarziu, ce-i drept, sper sa fiu mai pe faza data viitoare Revin dupa ce apare numarul de iunie, care arata […]
[…] european, mai gasiti acolo si povesti despre fotbal spuse de oameni din fotbal. Ce mai gasiti puteti afla de pe blogul lui Cristi Lupsa, de unde am luat si coperta cu care se deschide aceasta postare. Eu am scris despre nostalgia […]
[…] numărul de iunie, pe coperta Esquire a apărut Tudor Chirilă. Dar ÅŸi Gabriel Dobre. Gabi, acum senior editor, a […]