Making of “AMR 18” (din Esquire #6)
În același Esquire de martie despre care scriu de peste o săptămână – și care e pe cale să apară – puteți citi un portret minunat al lui Radu Muntean, jurnalist și “œlocatar” al penitenciarului de maximă securitate din Timișoara.
Textul, scris de Camelia Bucioveanu, îl creionează pe Muntean la un moment crucial – pe cale să fie eliberat și fără planuri de viitor.
Am rugat-o pe Camelia să scrie câteva cuvinte despre cum au evoluat primele paragrafe din text de la primul draft la varianta pe care o veți găsi în revistă. Citiți în continuare ca să vedeți diferențele dintre cele două variante și câteva lecții învățate de Cami din procesul de documentare și scriere.
==================================
Cum mi-am găsit începutul
De Camelia Bucioveanu
==================================
La materialul despre Radu Muntean am lucrat de pe la jumătatea lunii noiembrie până la jumătatea lunii ianuarie. Am scris în total 6 drafturi. Nici acum, când articolul a ajuns în pagină, nu știu să spun cu exactitate care au fost părțile mai grele în documentare, redactare și rescriere.
Documentarea a început în arhiva TVR1, unde, în o singură zi am revăzut toate emisiunile realizate de Radu Muntean, personajul principal în povestea mea. Apoi au urmat trei zile în Timișoara – primele două zile au fost interviu ( aproximativ șase ore pe reportofon și alte câteva off the record), iar în a treia zi am fost la filmări cu Radu și echipa .
La întoarcere, am scris un prim draft – unul dintre cele mai grele momente pentru mine când scriu un material. Într-un mail editorului meu spuneam “draftul acesta era gata de două zile dar nu am putut să-l dau până acum pentru că mi se pare absolut aiurea scris. (…) Practic, în text vei găsi înșiruite principalele evenimente. Cu multe citate, fără descriere și elemente de atmosferă, dar deocamdată asta e:”
Radu Muntean mai are cinci luni de închisoare. Pentru când va ieși “afară”, cum îi place să spună, nu are nici un plan. “Nu mai îmi fac planuri. Nu sunt bune planurile. Pentru că avusesem plan din ăla cum era cincinalul. Ca la comuniști. Să fac cincinalul în 4 ani jumate.”
Îți poate povesti că la cinci ani, întrebat de mama sa ce vrea să se facă când va fi mare, avea răspunsul pregătit. Aviator. Apoi, medic. Inginer. Ofițer.
La 22 de ani “aveam viața programată până la cel putin 30. Tot. Tot. Tot.”. Era student în ultimul an la facultatea de drept, era jurnalist (scria de doi ani pentru Adevărul de Arad), avea o prietenă și într-o săptămână urma să-și ia carnetul de șofer.
La 27 de ani, după patru ani și nouă luni petrecuți după gratii – șase luni la Jilava, patru în Penitenciarul din Arad, restul în Penitenciarul de Maximă Securitate din Timișoara- Radu își amintește amănunțit ce avea de făcut în ziua în care poliția l-a arestat pentru tâlhărie.
Așa arata leadul primului draft. Era mai mult o încercare a mea de a vedea scrisă ideea spre care voiam inițial să conduc textul. În paragraful de mai sus e concentrată informația evidentă si importantă din articol. Dar pentru că e jurnalism narativ, era mult mai important să găsesc o scenă de deschidere sugestivă (care, eventual, să conțină si un citat) care să pregatească și să mențină interesul cititorului.
În draftul final lead-ul arată așa :
Când operatorul pune capacul pe obiectiv și trage fermoarul husei, ziua de muncă a luat sfârșit. După mai bine de o oră și jumătate în fața camerei, Radu Muntean își încheie geaca, împinge ușa cu umărul și iese din încăpere. Cât a ținut filmarea, în Timișoara a început să ningă. Muntean își lasă capul pe spate și ridică brațele de parcă ar încerca să zboare. Fulgii mari i se topesc pe față. Cameramanul se oprește din mers și se uită la el peste umăr: “Bucură-te, băi, că asta e ultima ta zăpadă ca pușcăriaș”.
De la draftul 1 la draftul 2 schimbările în text au fost majore – am renuntat la unele scene, am schimbat structura de la care pornisem, am introdus scene uitate printre notițe. În draftul 3 am mai adăugat informație, iar în ultimele două drafturi mai mult am finisat.
Ce am învățat:
- nu trebuie să pleci cu o idee fixă atunci când scrii un text. E OK dacă ideea generală se schimbă pe parcurs, cu atât mai mult dacă e relevant pentru poveste.
- primul draft e o descărcare de informații, nu trebuie să sune ca în forma finală.
- în draftul 2 e important să încerci să conturezi scheletul textului, o structură narativă.
- când ai terminat descărcarea de informații de pe reportofon toate citatele par la fel de importante.
- lucrurile care te-au surprins când ai realizat interviul ajung să fie, de cele mai multe ori, scene importante în text.
- fiecare persoană din jurul tău are o idee despre cum ar trebui să sune textul. Lasă-te editat doar de persoanele care pot face textul să fie într-adevăr mai cursiv.
- a scrie înseamnă a rescrie.
Comments
4 Responses to “Making of “AMR 18” (din Esquire #6)”
Leave a Reply
Sunt unul dintre norocosii care au vazut aceste articole inca din stadiu de idee. Si cel al lui Cami, si cel al Georgianei. Ambele, inca de la inceput, le-am vazut ca pe niste subiecte grozave. Nu am avut niciodata indoiala ca nu vor fi publicate.
Camelia, multumesc pentru portita intredeschisa spre bucataria din spatele unui articol care, nu am nicio indoiala, este exceptional. Distanta dintre prima varianta si ultima este imensa, iar efortul de a ajunge la versiunea finala a fost consistent, dar a meritat. Felicitari! Sunt sigur ca imaginea de deschidere nu se regaseste nici in notite, nici pe banda sau in reportofon, ci in mintea atenta a povestitorului. Este mai mult decat â€a scrieâ€, este arta!
@Daniel: multumesc pentru mesaj. Intr-adevar, scena de deschidere nu era nici pe reportofon, nici in notite, dar, asa cum scriam mai sus, imaginile care te-au surprins in interviu ajung sa fie scene de referinta in text. Si mai trebuie sa spun ca inceputul articolului nu ar fi fost asa fara ajutorul editorului meu caruia trebuie sa-i spun cam ce ai scris tu in mesajul de mai sus.
Cami, am citit articolul tau inca de la primul draft si mi-a placut mult drumul de la o compozitie plina de emotii, la un text care reda ceea ce este R.M. azi – cu bune si rele. Imi place faptul ca atunci cand citesc textul “vocea” ta se aude, dar nu imi spune daca R. este bun sau rau, daca e vinovat sau nu. E ca o crapatura in viata lui R care imi permite sa surprind scene si franturi de dialog si astfel sa il cunosc intr-o anumita ipostaza. La cat mai multe articole!