Lectură de weekend (15.02.2008)
* Am fost întrebat de multe ori de ce cred că a scrie lung folosește la ceva într-un moment mediatic în care lumea nu citește (mai ales, nu citește presă), în care lumea caută știrea, în care primează televizorul și blogul și câte și mai câte… Naiv sau nu, continui să cred că lumea nu citește lucruri “lungi” pentru că majoritatea sunt prost scrise. E un exercițiu chinuitor să termini de citit majoritatea reportajelor din ziarele centrale – personajele sunt unidimensionale, nu se întâmplă nimic, patetismul e arma retorică preferată și așa mai departe.
Ba mai mult, cred că un text de profunzime despre un moment sau un personaj care definește timpul în care trăim poate avea un impact puternic asupra modului în care percepem și înțelegem lumea. Acestea fiind spuse vă recomand să citiți un interviu cu Norman Sims care a editat o serie de antologii de jurnalism narativ și acum a scos o carte despre istoria lui, True Stories.
Sims vorbește despre jurnalismul narativ ca o posibilă salvare a ziarelor americane (nu vorbesc aici de hârtie, ci de forma de distribuție a informațiilor) . Păstrând proporțiile, cred că jurnalismul românesc e în același stadiu de confuzie. De ce să nu-l facem să spună mai multe povești?
Comments
Leave a Reply