De ce “A scrie?†(draft 2)
A scrie bine e a rescrie, iar “misiunea” acestui blog mi se pare un text important pe care am vrut să-l cizelez de când l-am postat. Inspirat de comentariile primite și de distanța de timp dintre drafturi, am revenit la text. Am vrut să fac mai multe lucruri cu draftul 2:
– Să ilustrez forța editării. E posibil să produci un text bun la primul draft. Dar al doilea va fi și mai bun. Cu siguranță va fi mai clar și mai concis. Citiți al doilea draft și veți vedea că am tăiat multe din propozițiile care apăreau în primul. În timp ce făceam asta mi-am amintit de regula lui Elmore Leonard: “Încerc să omit chestiile peste care cititorul are tendința să sară”.
– “A scrie” pentru mine înseamnă a scrie povești reale, despre lumea în care trăim și oamenii din ea. Dacă ăsta era mesajul cu care am pornit primul draft, cu siguranța l-am îngropat bine în text.
– Să punctez, sumar, o diferență esențială. Există două genuri mari de text jurnalistic. Raportul și povestea. Raportul e ce face majoritatea presei din România. Scopul unui raport e să transmită informații. Mie îmi plac poveștile. Scopul lor e să transmită experiență. Dorința mea e să promovez poveștile și importanța lor în viața noastră.
Citiți draftul doi în continuare sau descărcați-l în format *.doc de aici – Draft2. E făcut cu “track changes” ca să puteți vedea mai clar ce s-a schimbat din primul.
Draft 2
Nu pot vorbi despre idei fără a vorbi de scara abstractizării. Unde se situează o idee pe drumul dintre abstract (ideea cea mare pe care vreau să o transmit) și concret (exemplul tangibil)? Între “toții locuitorii planetei” și “Marius, șofer de tir” există multe trepte: “cetățeni europeni”, “români”, “bărbați”, “șoferi de tir” și altele.
Titlul acestui blog, “A scrie”, e destul de abstract conform teoriei de mai sus. Scrisul e de multe feluri ““ de la raportul paznicului de noapte la un roman la o enciclopedie în șase volume. Dar ideea, vă promit, e mai concretă decât titlul.
A scrie.
A scrie povești.
A scrie povești reale.
“A scrie” e inițiativa unui om care iubește poveștile reale. Scriitura de non-ficțiune. Scriitura jurnalistică (și ăsta e un concept larg, dar voi rezista deocamdată tentației să-mi definesc jurnalismul). Chiar dacă o parte din discuțiile și subiectele care se vor regăsi aici se pliază și pe alte feluri de scris ““ mă refer în special la ficțiune ““ ele pornesc în mare parte de la dilemele procesului de-a scrie non-ficțiune.
Am început acest blog deodată cu o provocare. Vreau să mă discipliniz să scriu zilnic câte ceva. Un fragment dintr-un articol, o notă de editare, un e-mail mai dificil, un post de blog. Probabil că fac asta deja într-o formă sau alta, dar vreau să o fac mai organizat ““ 30 de minute dedicate unui act de scriere. Cel puțin în primele șase luni. Apoi voi vedea.
Nu am pornit acest blog doar ca un depozit pentru unele din bucățile de scris de care vorbeam. Motivele sunt mai numeroase:
– Cred în scrisul pentru a citire mai mult decât în scrisul pentru sertar. Egoismul, după cum spunea și George Orwell, e un motiv puternic pentru a te apuca de scris. Și sunt egoist. Vreau ca ideile mele despre scris să fie citite. Nu pentru că ar fi bune, ci pentru că am învățat că dialogul despre metodă și tehnică îmi e benefic.
– Cred că scrisul e mai mult exercițiu decât talent. E un meșteșug care se învață și se exersează obsesiv până devine obișnuință.
– Predau un curs de jurnalism narativ (e un *.doc) la Centru pentru Jurnalism Independent. Cursul e concentrat pe ideea că a scrie e un proces nu o erupție necontrolată după vizita muzei. (A scrie mai e și a gândi, a fi simplu dar nu simplistic, a rescrie etc. Despre astea pe viitor.) Dacă a scrie e un proces, atunci el poate fi îmbunătățit. Am vrut să creez un loc unde metodele și strategiile de a ne ușura munca să poată fi aprofundate.
– A scrie nu e un act rezervat romancierilor, poeților, studenților la litere și cenaclurilor. E un act comis și de cei care scriu un raport, un eseu sau un articol. Prin definiție, eu sunt jurnalist ““ spun în scris povești despre lumea în care trăiesc și oamenii din ea. Iar cel care comite actul de a scrie e ““ semantic vorbind ““ scriitor.
– Atât la cursul pe care îl predau cât și la bere cu prietenii vorbesc des despre povești. Există două genuri mari de text jurnalistic. Raportul și povestea. Raportul e ce face majoritatea presei din România. Scopul unui raport e să transmită informații. Mie îmi plac poveștile. Scopul lor e să transmită experiență. Dorința mea e să promovez poveștile și importanța lor în viața noastră.
– Tatăl meu m-a întrebat recent de ce nu vorbesc mai mult. I-am spus că vorbesc foarte mult despre lucrurile care mă entuziasmează. Nimic nu mă entuziasmează mai mult ca scrisul și poveștiile bine spuse.
Ideal, acest blog va fi o conversație despre scris, povești, idei, strategii, și tehnici. Va aduce exemple, sugestii și, poate, rezolvări. Fiind un blog scris de un jurnalist, va vorbi în principal despre povești jurnalistice. Dar nu o va face cu rușine. Poveștile bine documentate și bine scrise nu sunt mezinul neglijat al ficțiunii.
Comments
Leave a Reply