Despre nevoi si motive
Nu ma asteptam la o reactie atat de rapida (si de pozitiva) la blog. Chiar contam pe o lipsa de interes (din necunostiinta, desigur) pana finalizez scheletul. Nu exista un semn mai clar de BETA decat doua link-uri catre WordPress. Dar ma bucur ca e un subiect interesant.
Vreau sa va atrag atentia asupra a doua reactii care m-au cucerit. Le-am spus cursantilor mei (nu le pot spune studenti) ca e important sa stie de ce vor sa scrie si ca e important sa-si defineasca relatia cu scrisul. E la fel de important sa aiba putine idei fixe despre asta, pentru ca esti mereu un invatacel al acestui mestesug. Pana la o anumita varsta (sa zicem 23-24, desi uneori merge mult mai departe) multi dintre cei care scriu au impresia ca sunt darul lui Dumnezeu. Nimeni nu scrie ca ei. Nimeni nu are ideile lor. Nimeni nu are duritatea lor. Nimeni nu are dreptul sa-i editeze. Ba mai mult, cu siguranta nu e nimic de editat la ce au scris. (Uitati, spre exemplu, una din cele mai pline de sine scrisori de intentie pe care le-am vazut vreodata. E instructiva pentru ca ne aminteste atitudinea cu care am pornit la drum. Pacat ca editorii au raspuns la fel.).
Nu e nimic rau in atitudinea asta. Am avut-o si eu si au avut-o multi din cei pe care ii cunosc. Eu am avut nevoie de ea ca sa-mi gasesc curajul de-a scrie (ceva, orice, dbrom.ro). Am renuntat la ea cand mi-am dat seama ca ce produceam nu arata decat frica. Voi dezvolta ideea asta pe viitor; ce vreau sa spun acum e ca e important din, cand in cand, sa scrii putin despre cum scrii, de ce scrii si ce-ai vrea sa scrii. “Writing is thinking”, spun multi dintre marii jurnalisti americani. E un proces haotic de limpezire a gandurilor.
Vreau sa va arat doua exemple de gandit prin scris. Nu cred ca au fost generate de acest blog, dar l-au mentionat. Dan scrie despre nevoia de-a gasi timp sa-si dezvolte personajele si spune: “Printre altele, aștept (în zadar) momentul în care voi putea să-mi spun că sunt scriitor. În zadar – pentru că probabil nu o să trăiesc din scris niciodată (presupunem că asta face parte din definiția unui scriitor în accepțiunea mea).”
Stephen King spune in ultimele randuri din On writing (da, voi face un review): “Writing is magic, as much the water of life as any other creative art. The water is free. So drink.” E gratis. Nu trebuie nimeni sa-ti puna mana in cap si sa te numeasca “scriitor” sau “jurnalist” sau mai stiu eu ce. Mai spune Dan:
Vreau să-mi spun poveștile. Vreau să-mi duc personajele până la capătul drumului, sau să le fiu alături pentru o perioadă. Vrea să le las să-mi conducă cuvintele. Vreau să mă descopăr pe mine și pe cei din jurul meu în basme în oglindă, vreau să-mi înțeleg mai bine lumea și scrisul mă ajută foarte mult. Vreau să fiu mai bun, să scriu mai cursiv, să nu-mi mai fie frică de greseli gramaticale (Salut Grammar Nazi, draga mea de Jen), să-mi iasă frazele acelea perfecte pe care mi le doresc. Mărturisesc că vreau și că încă mai am speranțe.
Pentru că scrisul se dovedește, pe măsură ce-mi consum relația cu el, o artă care ține la fel de mult de inspirație, talent și imaginație cât și de muncă și perseverență. Am terminat-o cu primul și singurul meu roman când eram pe la liceu. Am reușit să-mi văd pentru prima dată numele tipărit într-o revistă și m-am mândrit fără motiv pentru cele câteva rânduri din enciclopedia SF de la Nemira”¦ Dar este doar începutul. Trebuie să fie.
Mi-a placut de asemenea postul lui Eddie Tone, redactorul-sef de la FHM. Il stiu pe Eddie de vreo 7 ani si chiar daca nu vorbim prea mult, ne intelegem indeajuns incat sa pastram o colaborare. Actualmente scriu un textulet pe luna pentru ei – cel mai des mini-eseuri personale – oarecum diferite ca abordare de restul revistei. Pe langa niste ganduri despre scris ca exercitiu, Eddie (care in prezent finiseaza niste scrieri mai lungi) face publice gandurile sale despre ce ne face sa scriem.
Scriem pentru că suntem triști. Scriem pentru că ne-a impregnat parfumul fericirii. Scriem pentru că iubim și simțim nevoia să spunem lumii despre ce formă au stelele. Scriem pentru că urâm și nu găsim pe loc debușeul direct pentru a scoate negreala din noi. Scriem pentru că avem nevoie de cuvinte atunci când cuvintele se aglomerează în sufletul nostru. Scriem pentru că respirăm idei și nu avem cui să le spunem cu voce tare. Scriem pentru că nimeni nu ne crede sau pentru că ne cred atât de mulți încât ne dorim să ne creadă o lume întreagă. Scriem pentru că vrem să ne citească cei de lângă noi, să ne laude sau să ne înjure.
CS Lewis a spus ca citim ca sa descoperim ca nu suntem singuri. Eu scriu ca sa descopar ca nu sunt singur. Voi?
Comments
11 Responses to “Despre nevoi si motive”
Leave a Reply
eu o sa urmaresc blogul… fara sa scriu. mi se pare interesant sa citesc despre scris si ma fascineaza oamenii care pot sa scrie bine, dar n-am avut niciodata impulsul de a scrie si eu (literatura, adica; pe blog scriu fara probleme).
scriu pentru ca iubesc, pentru ca-mi pasa si pentru ca simt. scriu pentru a ma invinge si a ucide demonii care vor prin sunete sa ucida povestile din jurul meu. oare exista arma mai potrivita decat cuvantul pentru a ne reda lumii si a-i descoperi minunile?
cred ca mai scriu pentru a lasa urme
daca ziceti ca predati jurnalism, poate se gaseste totusi un cursant care sa va spuna ca nu se scrie “necunostiinta”, ci “necunostinta”
Offf, ce imi faci :) M-ai citat şi m-ai provocat să scriu mai departe.
Daca tot am vorbit despre motive si nevoi, să vedem câte ceva despre tehnică. Există oare niste “secrete” numai bune de împărtăşit? Ce se află dincolo de scenă?
Neil Gaiman tocmai povesteşte în jurnalul lui despre modul în care-şi abordează noul roman. Sunt tare curios în cazul tau, fiind vorba de dead-line-uri (pentru revistă de exemplu), ajunge scrisul o corvoadă? Sau există ceva care te face să-ţi uşurezi munca? (Gata, mă opresc pentru că am pus o grămadă de întrebări)
XX: Multumesc pentru comentariu. Stiam ca ma pot baza pe cititori sa imi atraga atentia asupra greselilor de ortografie. Una din ideile din spatele acestui blog e ca a gresi e parte a procesului. De asta dam la o parte cortina.
Corwin: Vreau foarte mult sa dau la o parte cortina si sa discutam trucuri si secrete. Ajungem si acolo. Sunt multe de zis pe tema asta. Pentru inceput iti pot spune ca niciodata nu reusesc sa ma apuc de scris in ziua in care imi propun. Mereu la o zi dupa. De parca are nevoie textul sa se aseze si sa stie ca i-a venit randul sa iasa.
Am dedicat un post la mine pe blog acestui blog, unde am si raspuns – poate mai mult pentru mine – la intrebarea de ce scriem, si mi-am dat jos palaria imaginara pentru pagina, pentru inititiva, pentru ce si cum scrii in Esquire, pentru ca dai si altora din ce stii si iti place, si pentru cursul de la CJI la care nu am putut sa ma inscriu, dar despre care stiu din surse sigure ca e super. A, si blogu meu e inca un loc unde ‘A scrie’ a intrat in blogroll.
Pentru placerea efemera, ticaloasa, vinovata, imbatatoare, indecisa – totusi nu mai putin placere – de a auzi din gura vreunui apropiat, vreunui prieten, a vreunei dame sau alteori a unui necunoscut acele cuvinte magice: ce mult mi-a placut ce-ai scris. Rostite intr-o forma sau alta. Pentru momentul cand zambesti si iti apleci capul si iti mangai orgoliul cu bucuria – pe care o pastrezi doar pentru tine – ca esti al naibii de bun.
De ce scriu? Din vanitate. Sa fiu singurul care o face din aceste motiv si tot nu m-as simti vinovat. Si tot as face-o in continuare.
Risc o generalizare: de ce se scrie? Mai din acelasi motiv. Plus nuantele de rigoare, desigur.
Oooof, mare păcat că ‘a scrie’ înseamnă jurnalism, speram la mai mult de la blogul ăsta. Nu contează oricum.
Un mic sfat înainte să mă dezabonez de la acest blog, pe care nu aÅŸ dori să-l trîntesc pe post-uri cu trafic mai mare: foloseÅŸte cu încredere diacritice. Este parte din exerciÅ£iul de ‘A SCRIE’ româneÅŸte.
Pentru mai multe detalii despre diacritice, există un blog-post la mine pe blog, în caz că există ‘nu am/nu pot’. Nu vreau nu cred că e cazul să existe ;)
Regards,
Dorin
Dorin: Pentru mine “a scrie” înseamnă jurnalism ÅŸi nu cred că asta scade valoarea actului. De asemenea, multe din tehnicile ÅŸi strategiile de scriitură pe care le foloseÅŸte un jurnalist bun sunt prezente ÅŸi în alte forme de scris. ÃŽmi pare rău dacă nu consideri scrisul jurnalistic destul de interesant.
Legat de diacritice, nu am nici o intenţie să scap de ele. Lipsa lor e doar o funcţie a finalizării părţii tehnice a acestui blog. Mulţumesc de sugestii.
Consider că a scrie înseamnă ceva mai mult decît jurnalistică, iar jurnalistica cred eu că ar trebui o modalitate de a transmite informaţie. Unele din procedeele pe care le-ai descris (draft/rescriere) tind să afecteze informaţia, şi e exact ceea ce jurnalistul nu ar trebui să facă.
Sau poate înţeleg eu greşit ideea de jurnalist.
Cum spunea Anthony Burgess in introducerea cartii “A Clockwork Orange” : “What I have written I have written. We can destroy what we have written, but we cannot unwrite it. Eat this sweetish segment or spit it out. You are free.” Nu mi-am pus intrebarea de ce scriu pana acum. Cand eram mica tineam un jurnal. Dupa ani,l-am gasit ratacit prin casa, l-am recitit si-am ras cu lacrimi de ce mica si prostuta eram. Acum am inceput sa scriu iar. Am un blog, ca tot poporu`, dar imi place sa recitesc diverse articole postate… pentru ca-mi aminteste ce gandeam sau faceam acum cateva luni,si ma face sa reconsider, sa refac, sa reconstruiesc acea idee, s-o imbunatatesc. Atat ideea, cat si pe mine. Cred ca de aceea scriu. Poate peste ceva timp,cand o sa revin asupra acestei intrebari, o sa am alt raspuns. Si`mi cer scuze ca m-am intins atat. Mi-am raspuns mie,creand ecou in universul tau virtual.